NOTE LEXICOGRAFICE

 ION  MĂRII*

Precizare: Prezentele note lexicografice fac parte dintr-un serial de astfel de texte lingvistice. D i r e c t, aceste note, în secţiunea a II-a, cea consacrată observaţiilor, se referă, c r i t i c (şi nu c r i t i c i s t), la MDA; i n d i r e c t, însă, ele vizează, desigur, şi r e r e d a c t a r e a, pe sau în baza fişierului marelui nostru dicţionar academic, ca DLR (serie nouă) a DA sau, riguros şi (foarte) adevărat, a DA ms, lucrare lexicografică academică integral redactată şi revizuită (din păcate chiar şi ideologic) prin efortul lexicografilor clujeni (în perioada 1942–1952) şi a celor bucureşteni (în perioada 1949–1952). Această versiune, finalizată în anul 1952, a DLR academic nu a fost, din motive e x t r a l i n g v i s t i c e (= politico-ideologice), publicată, fapt pentru care acest dicţionar, aflat în manuscris la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti, este cunoscut (şi citat), de către specialişti, prin sigla DA ms sau, mai rar, de către redactorii DLR (s e r i e  n o u ă), prin sigla DA-bază, pentru că, în anul 1959, când DLR-ul p u ş c a r i a n  se reia, DA ms este folosit ca bază în redactarea (începând cu litera M) a DLR, s e r i e  n o u ă, de către lexicografii bucureşteni, clujeni şi ieşeni ai celor trei institute de specialitate ale Academiei Române (pe atunci, Academia Republicii Populare Române). Să mai precizăm (şi aici) că, pentru partea din DLR (s e r i e  v e c h e) = DA, parte elaborată şi publicată sub conducerea r e a l ă  a lui Sextil Puşcariu, DA ms a c o n s t i t u i t şi a d e v ă r a t a b a z ă a r e s c r i e r i i, din păcate, necritice şi r e s t r i c t i v actualizate (= doar neologic) a respectivelor articole lexicografice în insolitul mic dicţionar academic (MDA).

Neavând, pentru moment, posibilitatea unei consultări (directe sau indirecte) a DA ms, regretăm profund faptul că, pentru articolele din MDA reproduse în prima parte (= I) a notelor noastre lexicografice, nu am putut să reproducem, integral, şi articolele corespunzătoare din DA ms, cele care, aceste articole şi nu cele din DA, au fost, cu adevărat, rescrise de redacţia MDA. Reproducerea, după articolele din DA, şi a acestor articole din DA ms ar fi fost, cu siguranţă, foarte instructivă şi foarte lămuritoare din multe puncte de vedere.

  1. CHICI = C L I C I
  2. A r t i c o l e l e x i c o g r a f i c e:

1.1. În DA 1940: 349 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„CHICIU s. a. (Anat.) Hanche. – (Banat) Şold […], coapsă […] de animal […]. Stă cu mânile în chiciuri. Com. MICULA şi Petrovici. […] [Plur. chiciuri]”.

1.2. Tot în DA 1940, dar la p. 553, este lucrat următorul articol lexicografic (tot) i n d e p e n d e n t:

„CLICIU s. m. Hanche. – (Banat, Arad, Bihor, Hunedoara) Spată (la cal DR, V 318); p.  e x t.  şold (DR, V 320). […]. Nu-mi sta cu mânile în clici; prinde şi tu ceva! (Boiţa, Hunedoara). VICIU, GL. – Identic cu cuvântul chiciu, amândouă din sârb. ključ «claviculă» (propriu «cârlig, cheie»; cf. bulg. ključ «cheie», klič «laţ, ochiu»)”.

2.1. În MDA 2001: 492 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„chiciu1 sn [At: LIUBA-IANA, M./ A: nct/ Pl: nct/ E: nct] (Atm) 1 (Ban) Şold. 2 Coapsă (de animal)”.

2.2. Tot în MDA 2001, dar la p. 566, este lucrat următorul articol lexicografic  i n d e p e n d e n t:

„clici sm [At: PALIA (1581), 133/3/ Pl: ~/ E: srb ključ] (Îrg) 1 (La cal) Spată. 2 (Pex) Şold”.

3.1. În DELR 2015: 198 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„CHICI1 s. n. (Ban.) «şold-hanche» 1890. – Et. nes., tc. kiҫ «parte posterioară, fesă, spate, (dial.) picior, crupă» (identic cu chici2) Suciu, IT II, 180 sau ← clici (< scr. ključ «cheie, claviculă») DA (s. v. cliciu), CDER 1761”.

3.2. În DELR 2018: 201 este lucrat următorul articol lexicografic  i n d e p e n d e n t:

„CLICI s. m. (Ban., S-V Trans.) «spată (la cal, la porc), şold». – Scr. ključ sau vsl. kljuĉĭ «cheie, claviculă»”.

  1. O b s e r v a ţ i i:
  2. În primul rând, vom observa că, în toate cele trei dicţionare academice precitate (v., supra, I.), cele două forme lexicale regionale chici şi clici sunt, din păcate, lucrate sub forma a două articole lexicografice i n d e p e n d e n t e, considerându-se, astfel, că ele reprezintă în MDA şi DELR (nu, însă, vezi infra, şi în DA) două unităţi lexicale distincte şi nu o singură unitate lexicală (=, tradiţional glăsuind, un cuvânt) biformal(ă), cum, absolut corect, sunt ele considerate de Gheţie, Mareş 1974: 279, poziţia 28: „CLICIU «coapsă»”, forma lexicală cliciu (=, actualizată ortografic, clici) fiind considerată „cuvânt (=, de fapt, formă)-titlu”, iar forma chiciu (=, actualizată ortografic, chici), variantă lexicală.

Notă. Pentru prezenţa în DA 1940 a celor două articole lexicografice independente, vezi observaţia următoare.

  1. În al doilea rând, vom preciza faptul că cele două articole lexicografice independente chiciu şi cliciu, publicate, în volum, în DA 1940 (v., supra, I.1.1. şi 1.2.) au fost tipărite, fragmentar, în decembrie 1929, coala de tipar nr. 22 (articolul consacrat formei-titlu chiciu) şi, respectiv, în decembrie 1931, coala tipografică nr. 35 (articolul consacrat formei-titlu cliciu). Am ţinut să facem şi această precizare pentru a motiva de ce redacţia DA a fost nevoită să redacteze şi să publice două articole lexicografice independente, avertizând, însă, în secţiunea consacrată etimologiei, că semnificantul cliciu (= clici) este „i d e n t i c c u c u v â n t u l c h i c i u [= chici], a m â n d o u ă  d i n  s â r b. k l j u č […]” (cu spaţierea şi parantezele n. – I. M.), avertisment lexicologic şi lexicografic de care au ţinut seama marii filologi şi lingvişti Ion Gheţie şi Al. Mareş (v., supra, observaţia de sub 1.). Din păcate şi de neînţeles, avertismentul redacţiei puşcariene nu a fost luat în seamă de redacţiile MDA şi DELR.

Notă. În ceea ce ne priveşte, vom spune, referitor la DA, că n-am înţeles de ce, în locul avertismentului, nu s-a redactat şi publicat (ca în alte asemănătoare cazuri) un articol lexicografic r e c u p e r a t o r sau î n t r e g i t o r, articol pentru care vezi în mod special Mării 2021: 143–163.

  1. În al treilea rând, în privinţa articolelor lexicografice independente din MDA 2001 (v., supra, I.2.1. şi 2.2.) vom observa următoarele:

3.1. N-am înţeles de ce formele-titlu chiciu şi cliciu din DA sunt ortografiate, una, chiciu1, iar a doua, clici?!

Notă. Tot ca pe vremea redactării DA, sunt ortografiate şi omonimele chiciu2, chiciu3 (v. MDA 2001: 492).

3.2. N-am înţeles de ce, în cazul ambelor articole, se menţionează informaţia „A: nct” = „accentul necunoscut” de vreme ce formele lexicale în discuţie sunt, în realitate, monosilabice, dar ortografiate, în DA, bisilabic?!

3.3. Pluralul formei chici nu este necunoscut din moment ce în DA 1940: 349 (v., supra, I.1.1.) el este clar indicat: chiciuri.

3.4. Forma lexicală clici nu este de genul masculin (cum tot aşa apare şi în DA 1940: 553 şi în DELR 2018: 201) având pl.: clici, identic cu singularul, ci, după o rapidă documentare realizată de noi (cu ajutorul bunilor noştri colegi Nicolae Mocanu şi Veronica Vlasin, cărora le mulţumesc şi pe această cale), forma lexicală clici este de genul neutru, având pluralul: cliciuri, cum rezultă, clar, din ALR II 1940, MN, p. 41 [2221]/ punctele cartografice 95 (plural confirmat şi de N. Mocanu, originar din celebra localitate „Scărişoara–Câmpeni”), 310; ALR I 1938, h. 56/ punctul de anchetă 87; NALR–Ban. 1980, h. 133 (în toate punctele de anchetă în care s-a răspuns cu forma lexicală clici, pluralul este numai cliciuri).

3.5. Neţinând seama de avertizarea etimologică din cadrul articolului lexicografic consacrat formei lexicale cliciu în DA 1940: 553, redacţia MDA indică pentru forma lexicală chiciu1 (= chici1) „E: nct” =, adică, etimologie necunoscută.

  1. În al patrulea rând, în ceea ce priveşte redacţia DELR surprinde (neplăcut, desigur) redactarea şi publicarea, precum redacţia MDA, tot a două articole lexicografice independente, chiar dacă, pentru etimologia formei lexicale chici1, este menţionată, după soluţia (căci este, desigur, şi aceasta o soluţie etimologică): „et. nes.” (= „etimologie nesigură”), şi (pe primul loc chiar) soluţia avansată de „Suciu, IT II, 180” (=, în abrevierea utilizată de noi, Suciu 2010: 180), soluţie propusă încă din 2006 (v. Suciu 2006: 43–44) şi care, această soluţie, o considerăm total neconvingătoare; rom. chici nu are nimic de-a face cu tc. kiҫ.
  2. În al cincilea (şi ultimul) rând, încheind această notă lexicografică, vom (mai) spune că redacţia ieşeană a DLR, s. n., litera C va trebui să redacteze, considerăm, un singur articol lexicografic, cu forma-titlu clici şi variantele lexicale chici + cluci (formă lexicală înregistrată de Sever Pop în ALR I 1938, h. 56/ punctul de anchetă 87 = localitatea Săvârşin). Notată fonetic, în (tran)scrierea fonetică promovată de autorii ALR, cluś (pl.: cluśuri), această formă a fost reţinută (pe bună dreptate) de Gheţie, Mareş 1974: 279 ca o altă variantă lexicală a formei-titlu clici. L i t e r a l i z a t ă corect, ea trebuie ortografiată cluşi (şi nu cluş, cum, greşit, o literalizează CADE 1931, s. v. şi Gămulescu 1974: 114), iar, l i t e r a r i z a t ă (tot corect), cluci.
  3. CHILĂVÍŢĂ
  4. A r t i c o l e l e x i c o g r a f i c e:

1.1. În DA 1940: 353 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„CHILĂVÍŢĂ s. f. (Oltenia, Banat) (Petite) bêche. – Casmà (VÂRCOL), săpuţă (Detta, Banat, VICIU, GL.), sapă ocnăţească ascuţită, cu coada scurtă (LIUBA-IANA, M. 46). Cf. H. XVIII 142. [Şi: chíloviţă s. f. = unealtă de săpat pământul pietros, c i o c a n, g h e u n o i u (Conop, Arad). Com. ITTU, (+ chilom) chilomíţă s. f. = târnăcop cu două părţi, una lată şi una ascuţită. CONV. LIT. LIV 165]”.

1.2. Tot în DA 1940, dar la p. 357, sunt lucrate (şi) următoarele articole lexicografice de trimitere:

1.2.1. „CHILOMÍŢĂ s. f. v. chilăviţă”.

1.2.2. „CHÍLOVIŢĂ s. f. v. chilăviţă”.

2.1. În MDA 2001: 494 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„chilăviţă sf [At: DA/ V: ~lov~, ~lomi~/ Pl: ~ţe/ E: chilev + -iţă] (Olt; Ban) 1 Cazma. 2–3 (Şhp) Sapă (mică). 4 Sapă de mină, ascuţită, cu coada scurtă. 5 Unealtă de săpat pământul pietros. 6 Târnăcop cu două părţi, una lată şi una ascuţită”.

2.2. Tot în MDA 2001, dar la p. 495, sunt lucrate (şi) următoarele articole lexicografice de trimitere:

2.2.1. „chilomiţă sf vz chilăviţă”.

2.2.2. „chiloviţă sf vz chilăviţă”.

  1. În DELR 2015: 201 este lucrat următorul articol lexicografic:

„CHILĂVIŢĂ s. f. (Olt., Ban.) «cazma; sapă mică folosită în minerit; târnăcop – petite bêche» 1885, var. (Mehed.) chilaviţă, (Arad) chiloviţă, chilomiţă.

Scr. kilavica «ciocan de miner» o// ← chilău «ciocan» CDER 1776; et. nec. DA”.

  1. O b s e r v a ţ i i:
  2. În primul rând, n-am înţeles şi nu înţelegem nici acum când redactăm această notă lexicografică de ce, în MDA 2001: 494 (v., supra, I.2.1.), pentru „prima atestare a cuvântului-titlu”, a fost menţionat DA şi nu cea mai veche dintre sursele citate de redacţia puşcariană a marelui dicţionar academic?!

Notă. Referitor la norma metodologică adoptată de redacţia micului dicţionar academic în indicarea, absolut necesară, a primei atestări a „cuvântului-titlu” (v., pentru cea de a treia secţiune a structurii unui articol lexicografic independent, MDA 2001: IX), considerăm (cum am mai precizat şi altă dată) că este  g r e ş i t  a menţiona tot prima atestare a formei-titlu şi în cazul (foarte frecvent al) cuvintelor  l i t e r a r e şi/sau  r e g i o n a l e  care, pe lângă forma-titlu, prezintă şi o altă formă lexicală sau (adesea) alte forme lexicale cu statut lexicografic de variantă/e lexicală/e dintre care nu forma aleasă drept titlu al articolului lexicografic, ci varianta (în cazul cuvântului biformal) sau una dintre variante (în cazul cuvântului multiformal) constituie (evident, pe sau în baza surselor citate în DA, DA ms şi DLR, s. n.) prima atestare a cuvântului bi- sau multiformal. În toate aceste cazuri, c o r e c t  a procedat Dicţionarul etimologic al limbii române (v., în acest sens, DELR 2011: XXII, 9.2.2.).

  1. În al doilea rând, vom observa că varianta lexicală chíloviţă din DA (v., supra, I.1.1.) şi din DELR (v., supra, 3.), cu accentul pe prima silabă, este redată g r e ş i t prin formula: „~lov~”. Corect trebuia menţionată forma lexicală în întregime: chiloviţă =, adică, ortografiat normal, chíloviţă.
  2. În al treilea rând, vom observa că, pe de o parte, în DA 1940: 353, nu este menţionată nicio formă de plural, iar, pe de altă parte, în MDA 2001: 494 se indică pluralul „~ţe” = chilăvíţe, formă care, trebuie precizat, în ALR II 1956, vol. I/ h. 27 = Târnăcop a fost înregistrată de Emil Petrovici în punctul de anchetă 2 (= Pecenişca): kilăvíţă =, literarizat, chilăvíţe, formă identică (în rostirea locală) cu forma de singular: kilăvíţă = chilăvíţă. În celelalte două puncte cartografice (tot din Banat), în care a fost înregistrat regionalismul în discuţie, s-a consemnat forma de pl. (redată de noi literarizat): chilăvíţi, pentru sg. chilăvíţă/27 (= Glimboca), chiláviţă/29 (= Secăşeni).

Notă. Pentru alte informaţii referitoare la cele trei localităţi bănăţene anchetate de Emil Petrovici, v. Petrovici 1988: 1, 12, 15.

  1. În al patrulea rând, vom observa că redacţia DA nu propune, pentru forma-titlu, nicio etimologie. Este etimologizată doar varianta lexicală chilomíţă, explicată prin contaminarea formei-titlu cu cuvântul chilom.

Redacţia MDA consideră că, etimologic, chilăvíţă ar fi un derivat lexical de la cuvântul chilev + sufixul diminutival -iţă. Câtă vreme baza derivatului (adică termenul chilev) nu se regăseşte în MDA (şi nici în DA), această etimologie trebuie abandonată. Etimologia exactă este dată, însă, de DELR (v., supra, I.3.). Pentru etimonul „propus de comisia de revizie a DELR”, propunere evidenţiată grafic printr-un cerculeţ plasat la sfârşitul menţionării soluţiei, a se vedea, însă, şi ALR II 1956, I, h. 27/ punctul de anchetă 25, punct de anchetă ce reprezintă graiul sârbesc vorbit în localitatea bănăţeană Caraşova, unde, pentru „târnăcop”, s-a răspuns kílaviţa (v. şi Petrovici 1935: 133).

  1. În al cincilea (şi ultimul) rând, vom mai preciza că forma lexicală chiláviţă, menţionată de DELR 2015: 201 (v., supra, I.3.) ca variantă lexicală, a fost înregistrată şi în ALR II 1956, I, h. 27/29 (v., supra, observaţia 3.).
  2. CHILÍ = P I L Í
  3. A r t i c o l l e x i c o g r a f i c:
  4. În DA 1940: 354 este redactat următorul articol lexicografic de trimitere:

„CHILÍ vb. IVa (ş. d.) v. pilì ş. d.”.

  1. În MDA 2001: 494 este lucrat următorul articol lexicografic de trimitere:

„chili v vz pili”.

  1. O b s e r v a ţ i i:
  2. În primul rând, vom preciza că forma lexicală chilí din DA şi MDA nu este (folosindu-ne de o frecventă exprimare promovată, în lexicografia noastră academică, de redacţia DA) decât „r o s t i r e a d i a l e c t a l ă” (cu ʼn– = chi- dialectal pentru literarul pi‑), generală şi colectivă, a cuvântului (dialectal şi) literar pilí (< pilă). În DLR (s. n.), MDA şi DELR, formele fonematice d i a l e c t a l e r e g u l a t e sau l e g i c e, l i t e r a l e sau l i t e r a l i z a t e, inclusiv cele ale cuvintelor numai regionale, nu au, principial, statut de variante lexicale, fapt pentru care ele sunt literarizate (în funcţie de ştiinţa sau neştiinţa redactorilor).

Spre deosebire de cele trei dicţionare academice precitate, redacţia DA a acordat, (tot) principial, statut de variante lexicale formelor fonematice dialectale, lucrate atât sub articolul subordonator, cât şi (precum în cazul discutat în această notă lexicografică) ca articole lexicografice de trimitere (sau subordonate).

Notă. Pentru distincţiile literal/literar, literaliza/lierariza, literalizare/literarizare, literalizat/literarizat, v., pe larg, Mării 2004: 70–75.

  1. În al doilea rând, vom observa că, rescriind m e c a n i c articolul din DA (v. , supra, I.1.), redacţia MDA „acordă” (şi nu numai în acest caz) statut de variantă lexicală formei fonematice dialectale chilí, redactorul articolului lexicografic subordonator neavând curiozitatea de a consulta DLR 1974: 601, articolul lexicografic independent pili1.
  2. În al treilea rând, vom observa că, în DLR 1974: 605, forma lexicală chili nu este menţionată în articolul lexicografic independent, menţionat mai sus, sub observaţia 2., cum, de altfel, nu este menţionată nici în MDA 2003, III: 1049, în cadrul articolului lexicografic i n d e p e n d e n t pili1 (şi nu pili, cum apare în MDA 2001: 494).
  3. În al patrulea (şi ultimul) rând, vom spune că articolul lexicografic de trimitere: „chili v. vz pili” din MDA 2001: 494 nu este – prin raportare la articolul lexicografic pili din MDA 2003, III: 1049 – decât una dintre numeroasele minciuni lexicografice academice adăpostite de al nostru mic dicţionar academic.
  4. CHILÍP = C Ă L E Á P
  5. A r t i c o l e l e x i c o g r a f i c e:

1.1. În DA 1940: 356 este lucrat următorul articol lexicografic r e c u p e r a t o r:

„CHILÍP s. a. = căleap.  S p e c.  Scul de borangic (Măgurele, în Teleorman, com. OLMAZU)”.

1.2. În DA 1940: 48 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„CĂLEÁP s. a. 10. Petit dévidoir. 20. Écheveau. – (Mold.). 10. Mic răşchitor (MARIAN), ca de 5–5 1/2 palme […]. 20. P. ext. Firele de tort răşchiate, s c u l, b u c a t ă [II 40], j u r e b i e, j u r u b i ţ ă […]. (Plur. -lepe, -lepi şi -leapuri. MARIAN, CH. 32/ Şì: căleáp […], căláp […], căleápă […]). – Din turc. keleb «răşchitor» (bulg. kalъp «Flachsdocke zum Spinnen»)”.

1.3. Tot în DA 1940 sunt lucrate şi următoarele articole lexicografice de trimitere:

1.3.1. „CĂLÁP s. a. v. căleap” (p. 31).

1.3.2. „CĂLEÁPĂ s. f. v. căleap” (p. 48).

1.3.3. „CĂLÉP s. a. v. căleap” (p. 49).

2.1. În MDA 2001: 495 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„chilip sn [At: DA/ Pl: nct/ E: nct] (Reg) Căleap”.

2.2. În MDA 2001: 417 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„căleap sn [At: CREANGĂ, GL./ V: ~lap, ~lapă, ~pă sf, ~lep/ Pl: ~e, ~uri/ E: tc: keleb] 1 Răşchitor. 2 (Pex) Scul”.

2.3. Tot în MDA 2001 sunt lucrate şi următoarele articole lexicografice de trimitere:

2.3.1. „călap sn vz căleap” (p. 414).

2.3.2. „călapă sf vz căleap” (p. 414).

2.3.3. „căleapă sf vz căleap” (p. 417).

2.3.4. „călep sn vz căleap” (p. 417).

  1. În DELR 2015: 109 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„CĂLEAP s. n. (Mold.) «răşchitor mic; scul – petit dévidoir; écheveau» 1868, var. călap, căleapă s. f., călep, (Teleorman) chilip.

Tc. kelep, (dial.) kilap. Var. căleapă ← pl. călepe (sg. refăcut)”.

  1. O b s e r v a ţ i i:
  2. În primul rând, vom observa, prin comparaţie desigur, că redacţia DA elaborează, motivat, un articol lexicografic independent plus un articol lexicografic recuperator sau întregitor, pe de o parte, iar, pe de altă parte, redacţia MDA, dovedind (ca în atâtea alte dăţi) ignoranţă lexicografică, elaborează, profund greşit, două articole lexicografice independente, considerând, astfel, că, în realitate, am avea nu o unică unitate lexicală (cum, corect, consideră DA 1940 şi DLR 2015), ci două unităţi lexicale, una (cea de sub I.2.2.) cu patru variante lexicale şi etimologia cunoscută, iar o a doua (cea de sub I.2.1.) monoformală, cu pluralul şi etimologia necunoscute.
  3. În al doilea rând, ne-am întrebat şi întrebăm de ce, în MDA, forma lexicală chilip este considerată, pe bună dreptate, ca fiind regională, iar forma lexicală căleap şi variantele ei lexicale nu sunt, şi ele, tot regionalisme?
  4. În al treilea rând, în DA 1940: 356, forma lexicală căleap este menţionată, absolut corect, ca formă-titlu, dar, în acelaşi timp, incorect, ea apărând, dintr-o (considerăm) evidentă greşeală de tipar, şi ca variantă lexicală. În locul ei trebuia să fie menţionată forma lexicală călép, cum rezultă din articolul lexicografic de trimitere, reprodus de noi sub I.1.3.3.
  5. În al patrulea (şi ultimul) rând, redacţia ieşeană care redactează DLR, s. n., litera C va elabora, desigur, un singur articol lexicografic independent prin recuperarea informaţiei lingvistice prezente în articolul lexicografic recuperator chilíp din DA 1940: 356 (v., supra, I.1.1.) în locul căruia va redacta doar un articol lexicografic de trimitere: CHILÍP s. n. v. căleap.
  6. C H I M É T = CUMẮT
  7. A r t i c o l e l e x i c o g r a f i c e:

1.1. În DA 1940: 358 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„CHIMÉT s. m. Conseiller municipal. – (Sârbism, la românii din Serbia) Consilier comunal. GIUGLEA-VÂLSAN, R. S. […]. – Din sârb. kmȅt, «ţăran chiabur; judecător» (v.-sârb. kьmet «nobil»). Cf. dubletul c o m i t e, c o n t e”.

1.2. În DA 1940: 975 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„CUMẮT s. m. Échevin. – (Sârbism, în Banat) Jurat (H. XVIII 315), consilier comunal (CADE). […]. [Şi: cumét Com. A. COCA]”. – Din v. sârb. kŭmetĭ (azi sârb. kmet «fruntaş al satului; jude»; bulg. kmet «bătrân al satului», gradski kmet «primar»)”.

2.1. În MDA 2001: 495 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„chimet sm [At: GIUGLEA-VÂLSAN, R. S./ Pl: ~uri/ E: srb kmèt] (Sbm) Consilier comunal”.

2.2. Tot în MDA 2001, dar la p. 749, este lucrat (şi) articolul lexicografic i n d e p e n d e n t:

„cumăt sm [At: CADE/ V: ~met/ Pl: ~meţi/ E: srb kmet] (Ban; sbm) 1 Jurat. 2 Consilier comunal”.

2.2.1. În MDA 2001: 750 este lucrat următorul articol lexicografic de trimitere:

„cumet sm vz cumăt”.

  1. În DELR 2015: 203 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„CHIMET s. m. (la românii din Serbia) «c o n s i l i e r comunal – conseiller communal” 1913.

Scr. kmet «primar comunal, judecător comunal» (< kŭmetĭ < lat. med. comes, -itis). […]”.

  1. O b s e r v a ţ i i:
  2. În primul rând, vom observa că pentru formele lexicale regionale chimét, cumắt şi cumét care, formal şi semantic, < scr. kmet (v. Gămulescu 1974: 124), redacţia DA 1940 elaborează şi publică, g r e ş i t, două articole lexicografice independente (v., supra, 1.1. şi 1.2.), soluţie lexicografică adoptată, mecanic, şi de redacţia MDA 2001 lăsându-ne să înţelegem că, lexicologic, am avea două unităţi lexicale, chimét, pe de o parte, şi cumắt (cu varianta lexicală cumét), pe de altă parte.
  3. Spre deosebire de DA 1940 şi MDA 2001, redacţia DELR elaborează un singur articol lexicografic independent, omiţând, însă formele lexicale cumăt şi cumet. Tot un singur articol lexicografic elaborează şi Gămulescu 1974: 124, omiţând, însă, forma lexicală chimet.
  4. În al treilea rând, vom observa că, în DA 1940, varianta lexicală cumet a formei-titlu cumăt nu apare şi la locul ei alfabetic ca articol lexicografic de trimitere.
  5. În al patrulea rând, vom observa că, în MDA 2001/495, pentru forma-titlu chimét = s. m. se menţionează, în mod evident greşit, că pluralul acestei forme lexicale ar fi chimeturi.
  6. În al cincilea (şi ultimul) rând, redacţia ieşeană a DLR, s. n., litera C va elabora, desigur, doar un articol lexicografic independent, cu forma-titlu chimét şi variantele lexicale: cumet, cumăt.
  7. CHINTÚŞ = CLENTÚŞ = CLIENTÚŞ = C Ó N T Ă Ş
  8. A r t i c o l e l e x i c o g r a f i c e:

1.1. În DA 1940: 743–744 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„CÓNTĂŞ s. a. (Îmbrăc.) 10. Pelisse. 20. Espèce de vêtement de dessus. 10. (Mai de mult) Haină bărbătească de deasupra, de modă apuseană (poloneză), lungă şi blănuită, purtată de domni şi boieri. […]. [Plur. contăşe.] Şi: cónteş s. a., contóş s. a.; ANON. CAR. cóntuş s. a.; (< ung. köntös «haină»; azi în Banat); chínteş s. a. […], chintúş s. a. = laibăr, brusliuc, pieptar de lână fără mâneci (H. 18, 279), clientúş s. a. = pieptar de dimie, GR. BĂN./ D i m i n u t i v: […]/ D e r i v a t e […]. – Din pol. kontusz, (cf. ung. köntos [sic!], bg. kontóš, v.-sârb. kontušu, n.-sârb. kuntaš, rus.-dial. kuntošu, turc. kontoš […])”.

1.1.1. Şi tot în DA 1940, dar la alte pagini, sunt lucrate şi următoarele articole lexicografice de trimitere:

1.1.1.1. „CHÍNTEŞ s. a. (Îmbrăc.) v. contăş” (p. 365).

1.1.1.2. „CHINTÚŞ s. a. (Îmbrăc.) v. contăş (p. 365).

1.1.1.3. „CLIENTÚŞ s. a. (Îmbrăc.) v. contăş (p. 553).

1.1.1.4. „CÓNTEŞ s. a. (Îmbrăc.) v. contăş (p. 746).

1.1.1.5. „CÓNTOŞ s. a. (Îmbrăc.) v. contăş” (p. 749).

1.1.1.6. „CÓNTUŞ s. a. (Îmbrăc.) v. contăş” (p. 757).

1.2. În DA 1940: 548 este lucrat următorul articol lexicografic (v., infra, II.1.):

„CLENTÚŞ s. a. (Îmbrăc.) Gilet. – (Banat) Pieptar (H. XVIII 269) bărbătesc din pănură, fără mâneci (Com. COCA), p r â s l u c. [Şi: clintúş s. a. Pieptariul, carele se numeşte şi p r â s l u c, c i u r t a r i u  şi clintuş, e un veşmânt din lână albă sau vânătă, […]. LIUBA-IANA, M. 18.] – Hiperurbanism (de pe vremea când cĺ devenea ch) din chentuş (chintuş), iar acesta din ung. köntös «haină», cf. c o n t ă ş”.

1.2.1. Şi tot în DA 1940, dar la p. 556, este lucrat următorul articol lexicografic de trimitere:

„CLINTÚŞ s. a. (Îmbrăc.) v. clentuş”.

2.1. În MDA 2001: 498 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„chintuş sn [At: CUV. D. BĂTR. I, 251/ V: ~teş/ Pl: ~e/ E: mg köntös] (Ban) 1 Laibăr. 2 Pieptar de lână fără mâneci”.

2.1.1. Tot în MDA 2001: 498 este lucrat (şi) următorul articol lexicografic de trimitere:

„chinteş sn vz chintuş”.

2.2. În MDA 2001: 565 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„clentuş sn [At: H XVIII, 269/ V: clin~/ Pl: ~e/ E: nct] (Ban) 1 Pieptar din pănură. 2 Veşmânt din lână albă sau gri, nedefinit mai îndeaproape”.

2.2.1. În MDA 2001: 568 este lucrat următorul articol lexicografic de trimitere:

„clintuş sn vz clentuş”.

2.3. În MDA 2001: 498 este lucrat şi următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„clientuş sn [At: GR. BĂN./ Pl: ~e/ E: mg köntös] (Reg) Pieptar de dimie”.

2.4.1. În MDA 2001: 647 este lucrat următorul articol lexicografic  i n d e p e n d e n t:

„contăş sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 203/32/ V: ~teş, ~toş, ~tuş/ Pl: ~e/ E: pn kontusz] [… = 4 sensuri, n. n. I. M.]”.

2.4.2. Tot în MDA 2001, dar la alte pagini, sunt lucrate următoarele trei articole lexicografice de trimitere:

2.4.2.1. „contes [sic!] sn vz contas [sic!]” (p. 648).

2.4.2.2. „contoş sn vz contăş” (p. 649).

2.4.2.3. „contuş sn vz contăş” (p. 656).

  1. O b s e r v a ţ i i:
  2. În primul rând, vom observa că, pentru una şi aceeaşi unitate lexicală multiformală, redacţia DA 1940 elaborează două articole lexicografice, un articol lexicografic independent (= cel de sub I.1.1.), consacrat formei-titlu cóntăş şi celor şase forme lexicale considerate variante lexicale (chínteş, chintúş, clientúş, cónteş, cóntoş şi cóntuş), pe de o parte, iar, pe de altă parte, un (al doilea) articol lexicografic consacrat formei-titlu clentúş şi variantei lexicale clintúş, precizând că forma lexicală clentúş este, desigur, aceeaşi cu forma (tot bisilabică) scrisă clientuş, formă lucrată în DA 1940 ca variantă lexicală a formei-titlu contăş (v., supra, I.1.1.1.3.), iar în MDA 2001: 498 (v., supra, I.2.3.) ca formă-titlu (cu varianta lexicală clintuş, înregistrată doar în MDA), adică, (şi) altfel spus, ca un cuvânt aparte. Ţinând seama de organizarea şi permanenta (cel puţin principial) deschidere a fişierului marelui dicţionar academic al limbii române, pe de o parte, şi, pe de altă parte, de faptul că materialul redactat, revizuit de Sextil Puşcariu, se tipărea fragmentar (în coli tipografice) înainte de publicarea în volum, prezenţa în volumele tipărite, pentru una şi aceeaşi unitate lexicală, a două (sau chiar mai multe) articole lexicografice este (precum am semnalat în legătură cu alte cuvinte discutate în notele noastre lexicografice) pe deplin motivată. Nemotivat, însă, este faptul că în cazul formelor lexicale clentuş şi clintuş nu s-a redactat, (şi) f o r m a l, un articol lexicografic recuperator, pentru că (cel puţin pentru noi), în mod foarte clar, din punctul de vedere al conţinutului acestui articol lexicografic, ne găsim în faţa unui alt articol lexicografic întregitor, întregire pe care redacţia MDA ar fi trebuit, desigur, să o înfăptuiască, operaţie ştiinţifică pe care, însă, nu avea cum să o îndeplinească din moment ce, în înfăptuirea prematură a acestui foarte ciudat dicţionar academic, nu s-a adoptat o reredactare critică şi întregitoare (exceptând neologismele) a DA (via DA ms) şi DLR (s. n.).
  3. În al doilea rând, vom observa şi preciza că redacţia MDA, pentru acelaşi material lexical r e g i o n a l (astăzi), a redactat şi publicat, n e m o t i v a t, nu un singur articol lexicografic i n d e p e n d e n t, cuprinzând, sub forma-titlu cóntăş, toate formele lexicale înregistrate de DA şi DA ms (inclusiv forma chentuş, menţionată de DA 1940: 548, în cadrul secţiunii de etimologie), ci, din păcate, nici mai mult – nici mai puţin decât p a t r u articole lexicografice independente, lăsându-i pe cei ce vor să se instruiască consultând acest dicţionar să înţeleagă că, în realitate, am avea, lexicologic evaluate aceste forme lexicale, nu un singur cuvânt poliformal, ci patru unităţi lexicale =, adică, patru cuvinte cu patru semne lingvistice lexicale.
  4. În al treilea (şi ultimul) rând, vom mai spune că redacţia ieşeană a DLR, s. n., litera C va avea de elaborat doar un singur articol lexicografic independent, cu forma-titlu cóntăş şi etimologie multiplă.

Notă. Pentru forme, sensuri şi etimologie, a se vedea, cu mare folos (şi) lexicografic, studiul de referinţă al expertei noastre nr. 1 în terminologia portului popular românesc, distinsa etnolingvistă Zamfira Mihail, din cartea căreia consacrată acestei terminologii îmi îngădui, încheind această notă lexicografică, să reproduc următoarele fraze:

„Numele hainei a pătruns în lb. rom. pe mai multe căi. În Mold., Munt., Dobr. şi prin Olt. termenul care apare în formele contăş, conteş, contoş, contuş este sigur din pol. kontusz, alături de care se poate cita tc. kontoş şi chiar scr. kontuš. Forma contuş din ANON. CAR. poate fi din scr.

Termenul de astăzi din graiurile din Trans. şi Ban. are forme cu che-, chi-: chentuş […], chintúş […], chinteş, chintiş, chentuş […]. El face parte dintre împrumuturile din lb. magh. (< köntös, cf. kentes, kentös, köntes, köntüs TEW 258).

Variantele fonetice care se delimitează pe arii distincte indică clar că termenul are etim. multiplă în lb. rom. şi istoria sa are două etape: 1) denumire a piesei din costumul de curte; 2) denumire a piesei din costumul popular. În Trans., Ban., Criş., Maram. termenul a fost împrumutat direct ca denumire a piesei din costumul popular. Etim. multiplă indică CADE, SD, DM” (Mihail 1978: 119).

  1. DAIÁC1
  2. A r t i c o l e l e x i c o g r a f i c e:
  3. În DA 1949: 27 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„DAIÁC s. m. (Pesc.) Pilotis. – Unul din stâlpii pe care se reazimă, cătră apă, schela pescărească. De daiacul de sus e legată sârma ţinătoare ANTIPA P. 382. – Cf. bulg. dalian, sârb. daljan «un instrument de prins peşti»”.

  1. În MDA 2002: 6 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„daiac1 sn [At: ANTIPA, P. 382/ S şi: daeac/ Pl: ~aci/ E: nct] (Reg) Stâlp de susţinere Si: pilot”.

  1. În DLR 2006: 31 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„DAIÁC s. n. (Regional) P i l o t2 (1). Cei doi piloţi dinspre apă se numesc daeaci. ANTIPA, P. 382. De daecul de sus e legată sârma ţinătoare. id. ib., cf. MDA. – Pl.: daiaci. – Din tc. dayak”.

  1. O b s e r v a ţ i i:
  2. În primul rând, vom preciza că articolul lexicografic din DLR 2006: 31 a fost redactat (nu, însă, şi definitivat pentru tipar) până în anul 1996, cum rezultă, clar, din fragmentul dábilă – davlagíu, revizuit (pentru utilizarea materialului din ALR I şi II) de Doina Grecu şi subsemnatul în anul 1996, cum, epistolar, l-am înştiinţat pe regretatul mare lingvist Marius Sala în 21 martie 2005. Am ţinut să facem această primă precizare pentru a înţelege de ce articolul din MDA 2002: 6 (vezi-l, supra, I.2.) seamănă şi nu seamănă cu articolul din DLR 2006: 31. În realitate, trebuie spus, pentru rigoare, că articolul din MDA seamănă leit cu articolul din DLR ms.
  3. În al doilea rând, trebuie musai să precizăm că sursa „ANTIPA, P. 382” constituie nu numai prima atestare a cuvântului daiác, dar şi u n i c a atestare pe care, până acum, au avut-o la îndemână redacţiile DA, DA ms, DLR ms, MDA şi DLR, s. n.

Notă. Informaţia comunicată mai sus este rezultatul unei documentări fulger înfăptuite de noi şi nu, din păcate, din lectura articolului publicat în MDA 2002/6, cum era firesc dacă şi numai dacă redacţia MDA ar fi procedat precum redacţia DELR, care, în astfel de situaţii, a folosit, corect, termenul hapax, plasat înaintea sursei, adică: „hapax ANTIPA, P. 382” şi nu doar: „ANTIPA, P. 382”, ca în cazurile când „cuvânt-titlu” este atestat şi în alte surse.

  1. În al treilea rând, după precizările de sub observaţia nr. 2., menţionarea din MDA 2002: 6: „S şi: daeac” =, corect, „Scris daeac”.
  2. În al patrulea rând, vom observa că MDA este citat, ca sursă, în DLR 2006: 31. Citarea MDA, ca sursă în redactarea articolelor din DLR (s. n.), este (iertată să-mi fie exprimarea) hilară.

Notă. Pentru citarea MDA, ca sursă lexicografică în redactarea DLR (s. n.), v. Mării 2022: 355, nota lexicografică 2.17.

  1. În al cincilea rând, vom observa că, referitor la genul regionalismului în discuţie, DA menţionează: substantiv masculin, pe de o parte, iar, pe de altă parte, MDA şi DLR, substantiv neutru, deşi MDA 2002: 6 şi DLR 2006: 31 indică, pentru categoria morfologică a numărului, forma de plural: daiaci, formă atestată de „ANTIPA, P. 382”, dar pe care, neînţelegând de ce, redacţia DA nu o menţionează, indicând, însă, corect, că avem de-a face cu un substantiv masculin şi nu cu unul de genul neutru.
  2. În al şaselea rând, vom observa că etimologia cuvântului nu este necunoscută, cum menţionează redacţia MDA, ci ea este foarte bine cunoscută încă din 1960. Este adevărat că etimologia propusă de redacţia DA 1949: 27 este greşită (v. mai jos), dar tot atât de adevărat este că etimologia corectă, preluată de redacţia bucureşteană a DLR 2006: 31, a fost dată de eminentul lingvist Vladimir Drimba în următoarea notă etimologică:

„daiac «unul din stâlpii pe care se reazemă, către apă, schela pescărească», pentru care DA trimite la bg. dalian şi scr. daljan «instrument de prins peşti”, este în realitate de origine turcă: dayak «reazem, rezemătoare, proptea»” (Drimba 1960: 22, notă reprodusă, întocmai, în Drimba 2001: 292).

Aceeaşi etimologie a fost dată, necunoscând nota lui Vladimir Drimba, şi de Emil Suciu:

„daiác s. m. «stâlp de susţinere, pilon, pilot pe care se sprijină, în partea dinspre apă, schela la care acostează bărcile pescăreşti» este înregistrat în DA (cu un citat din Antipa, P.), fiind comparat, pentru etimologie, cu bg. dalian, scr. daljan «un instrument de prins peşti». Explicaţia sa etimologică este însă alta: tc. dayak «reazem, proptea, stâlp de susţinere, pilon, arac, suport» (TS, Redhouse, Youssouf), specializat în română pentru domeniul pescuitului” (Suciu 2006: 58–59).

  1. În al şaptelea (şi ultimul) rând, vom mai observa că, în MDA 2002: 6, în menţionarea sinonimului, formularea corectă este nu: „Si: pilot”, ci, conform normelor lexicografice adoptate, „Si: pilot2”, precizând că, după sinonimul pilot2, trebuie indicată, între paranteze rotunde, şi cifra sensului (= noţiunii = lucrului/obiectului = referentului etc.) termenului pilot2, sens pentru care, exclusiv dintr-o perspectivă onomasiologică, daiac1 şi pilot2 sunt s i n o n i m e p e r f e c t e nonfuncţionale, cum sunt, de fapt, majoritatea termenilor dacă şi numai dacă îi evaluăm, r e a l i s t, nu de la stânga la dreapta semnului lingvistic l e x i c a l binar = bimembru (=, adică, schematic, de la E → „C”), punct de vedere ce aparţine (totdeauna) lexicologului semasiolog şi lexicografului (semasiolog, prin excelenţă), ci de la dreapta la stânga (=, adică, dinspre „C” → E), punct de vedere ce aparţine (totdeauna) v o r b i t o r u l u i şi lexicologului onomasiolog, realizator, în primul rând, de atlase lingvistice lexicale.
  2. DICHILÍN = DE CHILÍN = DI CHILÍN = C H I L Í N
  3. A r t i c o l e l e x i c o g r a f i c e:
  4. În DA 1940: 355–356 este lucrat următorul articol lexicografic independent de tipul „c u i b l e x i c a l” = familie lexicală:

„CHILÍN,-Ă adj. adv. s. a. 10. Divers, distinct, séparé. 20 Séparément. 30 Tas.

  1. 10. † A d j. Deosebit, diferit, separat. Cf. LB. […]/ Întrebuinţat astăzi, în Transilv., în l o c. a d v.  şi  a d j.) De chilin = deosebit, separat, despărţit, la o parte […]

20 † A d v. Deosebit, separat. Cf. LB. kilin’ = seorsim. ANON. CAR.

  1. 30. (Rar) S u b s t. Grămadă. Frunzele [de tutun] se pun în chilinuri mici (grămăzi). IONESCU, P. 413. […]. – Din ung. külön, idem”.

2.1. În MDA 2001: 494 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„chilin, ~ă [At: DOSOFTEI, PS. 378/ V: (reg) cil~/ Pl: ~i, ~e/ E: mg külön] (Îrg) 1. a Deosebit. 2–3 (Îla) De~ Deosebit. 4–5 (Îal) Separat. 6 av Deosebit. 7 sn (rar) Grămadă”.

2.2. În MDA 2002: 155, este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„dichilin av [At: LEXIC REG. 14/ V: dec~/ E: nct.] (Mar) Separat”.

  1. O b s e r v a ţ i i:
  2. În primul rând, vom observa că articolul lexicografic independent dichilín (cu varianta lexicală dechílin) din MDA 2002: 155 lipseşte, pe foarte bună dreptate, din DLR 2007, ceea ce nu înseamnă, însă, că acest articol nu ar fi existat în DLR ms. Mai mult, cel puţin pentru noi (cunoscând conţinutul dicţionarului şi cum a fost el lucrat), articolul cu forma-titlu dichilín din MDA (v., supra, I.2.2.) constituie rescrierea (= reredactarea) unui articol prezent (până la un moment dat) în DLR ms, abandonat, apoi, de la un moment dat (=, desigur, înainte de predarea la tipar a volumului apărut în 2007), dar care, din păcate, a fost menţinut în MDA 2002: 155 (neştiind, ca de atâtea ori, stânga ce face dreapta).
  3. În al doilea rând, vom observa că redacţia MDA, pentru unul şi acelaşi conţinut lexicografic (omiţând, desigur, familia lexicală = „cuibul lexical” prezent în DA 1940: 355–356), elaborează, g r e ş i t, două articole lexicografice independente (v., supra, I.2.1. şi 2.2.), unul consacrat adjectivului, adverbului şi („rar”) substantivului chilín (cu varianta lexicală cilín şi şapte sensuri) < magh. külön, iar un al doilea, adverbului (sic!) dichilín (cu varianta lexicală dechilín, un sens şi cu „etimologia necunoscută”).
  4. În al treilea rând, vom preciza că forma-titlu dichilín şi varianta ei lexicală dechilín nu au, cum indică redacţia MDA, e t i m o l o g i a n e c u n o s c u t ă, ci ele, d a c ă  s u n t  c u  a d e v ă r a t  a d v e r b e, provin, precum locuţiunea adverbială de chilin (şi, desigur, locuţiunea adjectivală de chilin), din prepoziţia de (=, dialectal, di) + a d v e r b u l chilín sau, poate şi mai bine exprimat acest adevăr, din adverbializarea locuţiunii de chilin sau *di chilin.
  5. În al patrulea rând, ne-am întrebat şi întrebăm dacă, cu adevărat, formele dichilín şi dechilín sunt reale, adică au fost auzite, iar, apoi, ortografiate ca reprezentând un singur cuvânt sudat (situaţie în care avem de a face, desigur, cu un adverb şi nu cu o locuţiune adverbială) şi nu două cuvinte, ortografiate cu blanc (situaţie în care avem de a face, desigur, cu o locuţiune adverbială şi nu cu un adverb). În majoritatea surselor consultate de noi (v., spre exemplu, DA 1940: 355–356; ALRT II 1943: 81, 123, 328; Marcu 1960: 164, Tamás 1966: 202; DOOM 2005: 142; Chircu 2022: 150 etc.) este înregistrată doar locuţiunea adverbială de chilín. Forma ortografiată dechilin este prezentă în LB 1825: 168 (ap. Tamás, op. cit.), precum şi, mai ales, în LEXIC REG. 1960: 90; LEXIC REG. 1967: 45 (cu accentul pe prima silabă: déchilin). În LEXIC REG. 1960: 14, adverbul are forma dichilín, formă lexicală numai dialectală, aleasă însă ca formă-titlu, în detrimentul formei (dialectale şi) literare dechilín. De ce oare?!
  6. În al cincilea rând, ne-am întrebat şi ne întrebăm dacă ortografierea (în LEXIC REG. 1960, 1967) dechilín, déchilin şi dichilín (ceea ce, automat, înseamnă că gramatical ele sunt adverbe) şi nu de chilín sau di chilín (ceea ce, automat, înseamnă că gramatical ele sunt locuţiuni adverbiale) aparţine autorilor listelor de regionalisme sau, cum am fost tentaţi să credem, celor doi redactori ai volumelor precitate. Ortografierea dechilín, déchilin, dichilín poate aparţine, cu siguranţă, autorilor dacă şi numai dacă vom admite că formele rostite şi auzite reprezintă un singur cuvânt şi nu două – aparţin, de fapt, nu vorbirii normale, ci unei vorbiri allegro.
  7. Referitor la reredactarea articolului lexicografic chilín, -ă din MDA 2001: 494 (v., supra, I.2.1.), avem de făcut următoarele observaţii (nu însă înainte de a preciza că articolul din MDA rescrie articolul din DA 1940: 355–356):

6.1. Forma lexicală cilín nu este una regională, cum menţionează redacţia MDA, ci, folosind terminologia (exactă, a) DA, una dialectală, redată literalizat. Redată literarizat, această formă lexicală (prezentă, desigur, în graiurile în care lui ʼn = chi literar şi etimologic îi corespunde, legic, ĉ = ci) devine (în haina-i de sărbătoare) chilín, precum forma-titlu.

6.2. N-am înţeles şi nu înţelegem de ce, în partea semasiologică a articolului, nu este înregistrată şi locuţiunea adverbială de chilin, aşa cum este înregistrată locuţiunea adjectivală de chilin?!

6.3. Dacă pentru valoarea adjectivală a cuvântului-titlu chilín, -ă, pluralul feminin în -e este atestat de redacţia DA în citatele menţionate, pluralul masculin în -i nu este atestat în DA, astfel încât întrebăm dacă el este real sau este o creaţie a redacţiei MDA?

6.4. Pentru valoarea substantivală a lui chilín, în DA este atestat pl. chilinúri, nemenţionat în MDA.

  1. În al şaptelea (şi ultimul) rând, considerăm că redacţia ieşeană a DLR, s. n., litera C trebuie să elaboreze un singur articol lexicografic independent.
  2. DITÉI = G H I C H É I
  3. A r t i c o l l e x i c o g r a f i c:

În MDA 2002: 188 este lucrat următorul articol lexicografic i n d e p e n d e n t:

„ditei sn [At: ALR I, 821/355/ Pl: ~uri/ E: nct] (Reg) Coviltir”.

  1. O b s e r v a ţ i i:
  2. În primul rând, vom preciza că, în sursa exact indicată, s-a înregistrat, pentru noţiunea „coviltir”, în notaţie fonetică forma lexicală Ďiµ¢ħ, cu precizarea informatorului că „aici nu umblă”, adică, altfel spus, că referentul (= desemnatul) nu este utilizat în localitatea Firiza (=, astăzi, localitate componentă a oraşului Baia Mare).
  3. În al doilea rând, vom preciza că forma-titlu ditéi este g r e ş i t literarizată, fiind, recurgând la formula utilizată (frecvent chiar) de redacţia DA în asemenea cazuri, o formă scrisă greşit. Corect literalizată, forma fonetică Ďiµ¢ħ trebuie ortografiată ghichéi, formă ce, în acest caz, coincide cu forma obţinută prin literarizare.
  4. În al treilea rând, forma lexicală ghichéi este înrudită etimologic, formal şi semantic (= semasiologic), cu formele lexicale ghichín şi ghechín, pentru care a se vedea Mării 2022: 356, nota 2.18.
  5. În al patrulea rând, vom preciza că forma-titlu din MDA (v., supra, I.1.) nu are etimologia necunoscută, ci ea provine din magh. gyékény (v. Mării 2022: 356).
  6. În al cincilea (şi ultimul) rând, vom mai spune că redacţia clujeană a DLR, s. n., litera G va elabora un singur articol lexicografic independent pentru valorificarea lexicografică a formelor lexicale ghichín, ghechín (v., pentru aceste două forme, Mării 2022: 356), ghichéi şi zichéi (indiferent cum se explică apariţia acestei forme înregistrate tot în ALR I 821, punctul de anchetă 357 = Berinţa, tot o localitate maramureşeană), dintre care una va avea statut lexicografic de formă-titlu, iar celelalte trei fi-vor variante lexicale.

 

  1. LICASTẮU
  2. A r t i c o l e l e x i c o g r a f i c e:

1.1. În DLR 2008: 34–35 este lucrat următorul articol lexicografic independent:

„LICASTẮU s. n. (Prin Transilv.) Priboi1 (1). Cf. CL 1956, 162, SCL 1959, 217, ALR SN II h 545. ♦ (Regional) Daltă (Groşi – Baia Mare). Cf. ALR SN II h 546/349, ALRM SN I h 365. ♦ (Regional) Potricală (1) (Sânmihaiu Almaşului – Zalău). Cf. ALR II 6624/284. – Pl.: licastáuă. – Şi: (regional) licostắu (ALR SN II h 545/574), iucastắu (CL 1956, 162, SCL 1959, 217, ALR SN II h 545), iucostắu (ALR SN II h 545) s. n. – Din magh. lyukasztó, dial. likasztó”.

1.2. Tot în DLR 2008, dar la p. 54, este lucrat următorul articol lexicografic de trimitere:

„LICOSTẮU s. n. v. licastău”.

2.1. În MDA 2003, III: 360 este lucrat următorul articol lexicografic independent:

„licastău sn [At: CL 1956, 162/ V: (reg) inc~, incos~, ~cos~/ Pl: ~tauă/ E: mg lyucasztó] 1 (Trs) Priboi. 2 (Reg) Daltă. 3 (Reg) Potricală”.

2.2. În MDA 2003, III: 364 este lucrat următorul articol lexicografic de trimitere:

„licostău sn vz licastău”.

  1. O b s e r v a ţ i i:
  2. În primul rând, vom preciza că articolul publicat în MDA 2003, III: 360 (v., supra, I.2.1.) a fost redactat pe baza informaţiei lingvistice, organizate lexicografic în maniera promovată în lexicografia românească de către redacţia DLR (s. n.), informaţie transmisă (la cerere) redacţiei MDA de către redacţia clujeană a DLR, în perioada când, la Cluj, se lucra de zor la partea a 2-a a literei L, porţiunea li – luzulă.
  3. În al doilea rând, vom preciza că variantele lexicale incastắu şi incostắu trebuie citite iucastắu, iucostắu (cum, corect = real, apar ele în DLR 2008: 35).
  4. În al treilea rând vom sublinia că variantele incastắu* şi incostắu* nu apar, din fericire, şi la locul lor alfabetic, ca articole lexicografice de trimitere.
  5. În al patrulea rând, vom preciza că etimonul lyucasztó =, ortografiat corect, lyukasztó, adică cu grafemul k (ce corespunde lui c rom.) şi nu cu grafemul c (ce corespunde lui ţ rom.).
  6. În al cincilea (şi ultimul) rând, vom mai preciza că redacţia clujeană a DLR, s. n., litera I va elabora două articole lexicografice de trimitere pentru formele lexicale reale iucastắu şi iucostắu (vezi în DLR 2008: 35) şi nu şi pentru irealele forme lexicale incastắu şi incostắu, prezente, din păcate (indiferent de explicaţia prezenţei lor), în MDA 2003, III: 360.

 

ABREVIERI  BIBLIOGRAFICE

ALR I 1938 = Atlasul lingvistic român. Partea I, sub conducerea lui Sextil Puşcariu, de Sever Pop, vol. I, Sibiu – Leipzig, Otto Harrassowitz.

ALR II 1940; 1956 = Atlasul lingvistic român. Partea a II-a, sub conducerea lui Sextil Puşcariu, de Emil Petrovici, vol. I, Sibiu – Leipzig, 1940, Otto Harrassowitz; Atlasul lingvistic român. Partea a II-a, serie nouă, de Emil Petrovici, redactor principal: Ioan Pătruţ, vol. I, Bucureşti, 1956, Editura Academiei .

ALRT II 1943 = Emil Petrovici, Texte dialectale culese de… Suplement la Atlasul lingvistic român II, Muzeul Limbii Române, Sibiu – Leipzig.

CADE 1931 = I.-Aurel Candrea, Gh. Adamescu, Dicţionarul enciclopedic ilustrat. Partea I: Dicţionarul limbii române din trecut şi de astăzi, de I.-Aurel Candrea, Partea II: Dicţionarul istoric şi geografic universal, de Gh. Adamescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească.

Chircu 2022 = Adrian Chircu, Adverbul în graiurile bistriţene, în In Honorem Magistri Dumitru Loşonţi – 80, editori: Rozalia Colciar, Adelina Emilia Mihali, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, p. 140–161.

DA 1940, 1949 = Dicţionarul limbii române. Sub conducerea lui Sextil Puşcariu. Tomul I, partea II: C, 1940; tomul I, partea III, fascicula I: D–de, 1949, Bucureşti.

DELR 2011, 2015, 2018 = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dicţionarul etimologic al limbii române, vol. I, A–B, 2011; vol. II, partea 1: ca – cizmă, 2015; vol. II, partea 2: clac – cyborg, 2018, Bucureşti, Editura Academiei Române.

DLR 2006, 2007, 2008 = Academia Română, Dicţionarul limbii române (DLR), serie nouă, tomul I, partea a 3-a, litera D: d – deînmulţit, 2006; tomul I, partea a 5-a, litera D: deţinut – discopotiriu, 2007; tomul V, litera L: li – luzulă, 2008, Bucureşti, Editura Academiei Române.

DOOM 2005 = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic.

Drimba 2001 = Vladimir Drimba, Cercetări etimologice, Bucureşti, Editura „Univers Enciclopedic” (colecţia „Etymologica” 8).

Gămulescu 1974 = Dorin Gămulescu, Elemente(le) de origine sârbocroată ale vocabularului dacoromân, Bucureşti – Pančevo, Editura Academiei – Novinsko preduzeće „Libertatea”.

Gheţie, Mareş 1974 = Ion Gheţie, Al. Mareş, Graiurile dacoromâne în secolul al XVI-lea, Bucureşti, Editura Academiei.

LB 1825 = Lexiconul de la Buda (v. acum şi ediţia amendată şi prelucrată electronic, coordonată de Maria Aldea).

LEXIC REG. 1960; 1967 = Societatea de Ştiinţe Istorice şi Filologice, Lexic regional, redactor coordonator: Gh. Bulgăr, Bucureşti, Editura Academiei, 1960; vol. 2, redactor coordonator: Lucreţia Mareş, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967.

Marcu 1960 = Traian Marcu, Glosar dialectal din comuna Deda, raionul Topliţa, Regiunea Autonomă Maghiară, în „Materiale şi cercetări dialectale”, I, p. 143 ş.u.

Mării 2004 = I. Mării, Contribuţii la lingvistica limbii române, Cluj-Napoca, Editura „Clusium”.

Mării 2021 = Ion Mării, Rescrierea articolelor lexicografice întregitoare (= recuperatoare) din DLR (serie nouă) în MDA. Însemnare lexicografică, în „Caietele Sextil Puşcariu”, V, Cluj-Napoca, Scriptor•Argonaut, p. 143–163.

Mării 2022 = Ion Mării, Deosebiri de conţinut lingvistic existente între DLR (s. n.) şi MDA, literele D şi L. Însemnare lexicografică, în In Honorem Magistri Dumitru Loşonţi – 80, editori: Rozalia Colciar, Adelina Emilia Mihali, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, p. 342–365.

MDA 2001; 2002; 2003, III = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Micul dicţionar academic, vol. I, A–C, 2001; vol. II, D–H, 2002; vol. III, I–Pr, 2003, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic.

Mihail 1978 = Zamfira Mihail, Terminologia portului popular românesc în perspectivă etnolingvistică comparată sud-est europeană, Bucureşti, Editura Academiei Române.

NALR–Ban. 1980 = Noul Atlas lingvistic român pe regiuni. Banat, sub conducerea lui Petru Neiescu, de Eugen Beltechi, Ioan Faiciuc, Nicolae Mocanu, vol. I, Bucureşti, Editura Academiei Române.

Petrovici 1935 = Emil Petrovici, Graiul caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională, Bucureşti.

Petrovici 1988 = Emil Petrovici, Atlasul lingvistic român II. Introducere, vol. redactat de Doina Grecu, I. Mării, Rodica Orza, coordonator: I. Mării, Cluj-Napoca, Universitatea din Cluj-Napoca, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară.

Suciu 2006 = Emil Suciu, Cuvinte româneşti de origine turcă, Bucureşti, Editura Academiei Române (colecţia „Etymologica” 21).

Suciu 2010 = Emil Suciu, Influenţa turcă asupra limbii române, II. Dicţionarul cuvintelor româneşti de origine turcă, Bucureşti, Editura Academiei Române.

Tamás 1966 = Lajos Tamás, Etymologisch-historisches Wörterbuch der ungarischen Elemente im Rumänischen (Unter Berücksichtigung der Mundartwörter), Budapest, Akadémiai Kiadó.

LEXICOGRAPHICAL  NOTES

ABSTRACT

The author presents 10 lexicographical notes (1) chici = clici; (2) chilăvíţă; (3) chilí = pilí; (4) chilíp = căleáp; (5) chimét = cumắt; (6) chintúş = clentúş = clientúş = cóntăş; (7) daiác1; (8) dichilín = de chilín = di chilín = chilín; (9) ditéi = ghichéi; (10) licastắu. D i r e c t l y, these notes  c r i t i c a l l y  (but not  c r i t i c i s t i c a l l y) refer to the MDA, in the second section dedicated to commentaries;  i n d i r e c t l y, they refer, based on the files collected, to the editting of the DLR, the old series (= DA) and also DLR, the new series.

Keywords: lexicography, lexicology, etimology, chici = clici, chilăvíţă, chilí = pilí, chilíp = căleáp, chimét = cumắt, chintúş = clentúş = clientúş = cóntăş, daiác1, dichilín = de chilín = di chilín = chilín, ditéi = ghichéi, licastắu.

 

* Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” al Academiei Române, Cluj-Napoca, România.