RARITĂŢI LEXICALE ÎN HRONOGRAF DEN ÎNCEPUTUL LUMII (MS. 3517 CCA 1658–1661)

RARITĂŢI  LEXICALE  ÎN  HRONOGRAF  DEN  ÎNCEPUTUL  LUMII  (MS.  3517  CCA  1658–1661)  –  ANALIZĂ  ÎN  VEDEREA  LUCRULUI  LA  DICŢIONARUL  LIMBII  ROMÂNE  ŞI  LA  DICŢIONARUL  ETIMOLOGIC  AL  LIMBII  ROMÂNE,  REDACTATE  SUB  EGIDA  ACADEMIEI  ROMÂNE

(LITERA  B)

MIOARA  DRAGOMIR*

1. Continuăm seria articolelor care a debutat în 2019 cu analiza cuvintelor cu litera A[1] excerptate din manuscrisul 3517 (608 foi recto‑verso), prototip a peste 50 de copii (Mihăescu 2006: 176)[2] răspândite în toate regiunile istorice românești de-a lungul secolelor; manuscrisul 3517 cuprinde două texte, între care cel mai amplu (f. 1^r – f. 592^r) este traducerea din limba greacă Hronograf den începutul lumii. Corelând o seamă de informații, am datat traducerea ca fiind realizată în perioada 1658‑1661 și am ajuns la concluzia că ms. 3517 a putut fi copiat după această dată și ante 1672 (Dragomir 2007), când Hronograful de pe acest ms. a fost copiat în ms. 86 (Ștrempel 1998, 1999). Am argumentat în lucrări ample, pe de o parte cu argumente filologice ce au reieșit în special din comparația cu sursele grecești, pe de altă parte cu argumente de ordin lingvistic, îndeosebi lexicale, că traducerea Hronograf den începutul lumii este o operă a cărturarului moldovean Nicolae Milescu Spătarul (Dragomir 2007, Dragomir 2017).
2. Din prezentarea cuvintelor cu litera B, pe care o realizăm în acest articol, se poate observa, de asemenea, varietatea lexicului Hronografului și faptul că cele 108 lexeme pe care le avem în vedere prezintă interes sub aspect lexicologic și lexicografic: ca prime atestări sau ca atestări rare de la mijlocul secolului al XVII‑lea, ca atestări unice chiar (întregind lista de cuvinte acolo unde cuvântul nu a fost înregistrat în dicționare), de asemenea, prin semantismul sau prin forma lor, ori prin contextul gramatical în care apar. Am analizat 25 din acești termeni în lucrarea despre lexicul Hronografului publicată în 2017, însă și aceștia au fost reluați în acest articol, cu date suplimentare, raportate la atestările din epoca veche aflate în DA și în DELR: bail, barát, bărbier, bătrâneață, beglerbei, bețiv, bezăstem, bogoboreț, bogonosăț, bogoslov, bogoslovie, boierie, bolnăvi, bortășa, bostangi bașa, bucium, bucățea, bucuros, buhăvie, buimăci, buiurdium, buluc, bunătate, bute, butuc.

În unele locuri am oferit și alte atestări din texte vechi, pe care le‑am întâlnit în demersul de cercetare a lexicului Hronografului sau cu vreun alt prilej de studiu, atestări care vor putea fi folosite în redactări, în statistici sau în cercetarea lexicului vechi sub diverse aspecte. 

ba adv., interj. < sl. (bg., sb., rus., rut., pol.) ba, cf. DA[3]. Cuvântul, considerat interjecție sau conjuncție şi tratat pe mai mult de două pagini, este ilustrat în special cu exemple din texte populare sau din Creangă, Coșbuc etc. și mai puțin din texte vechi. În Hronograf am observat câteva situații în care acest cuvânt se întâlnește de mai multe ori în contexte de tip colocvial. 1. O situație este utilizarea „ca răspuns la întrebări, adesea oratorice, puse anume ca să li se dea un răspuns negativ și introduse de cele mai multe ori prin au, oare”. Acest sens este printre puținele ilustrat și cu citate din limba veche (CORESI, ap. GCR, VARLAAM, C.). Acmu, că ieşiră aceaste odoară scumpe den săcriěş, are vrio cinste, au ba? În cadrul acestei situații, cuvântul se utilizează cu o nuanță pentru care în DA se specifică „foarte obicinuit în alternative” și se oferă un exemplu din CAZANIA (1644). Această utilizare se întâlnește în Hronograf de câteva ori, valoarea gramaticală a termenului fiind cea de adverb: Întrebaţî‑l să ştiţ: muiěre‑i iěste, au ba? f. 15^r; Cumu‑i pare, putea‑va înfrâmge pre Crisu să‑l biruiască, au ba? f. 119^r; Putea‑va hi până la sorocu, au ba? f. 251^v; Să să mai cearce: direptu s‑au giudecat au ba f. 456^v. 2. În DA, referitor la acest context lingvistic, se precizează: „sensul original al lui ba e deci (indiferent dacă în răspunsul nostru se cuprinde, în mod obiectiv, o afirmare sau o negare) «dimpotrivă, din contra!»”. Această situație nu este ilustrată cu exemple din limba veche. În Hronograf o întâlnim în contextele: „Bătrân eşti şi slabu, sărace, şi nu vei putea agiunge la tabără […]. Iară acel unchiaşi dzâsă cătră împăratul, fără nici o frică: „Ba, cinstite împărate, nu sânt slabu, ce mai tare sânt acmu” f. 437^r; Ba n‑are acmu nice o cinste săcriěşul, ce au rămas un lucru săcu şi fără preţu f. 345^v.

báier s.n. – v. baie, cf. îmbăiera, dezbăiera, cf. DA; CIORĂNESCU: „origine incertă. În general se consideră ca etimon lat. bājŭlus, -i «hamal» […], trebuie să presupunem o pronunţare pop. a lui baiulus, de tipul *baliulus”, lat. baiula, cf. DELR (s.v. baieră). Cu sensul din Hronograf, „parte a unui obiect (de obicei o împletitură sau o curea), de care acesta atârnă sau de care poate fi apucat”, cuvântul nu prezintă nicio atestare în limba veche (DA s.v. baier, baieră). În DELR, prima atestare datează din anul 1765. În Hronograf se află o atestare anterioară cu un secol: Purta un baier la piept cu o iconiţă mică f. 388^r.

báil subst. – et. nec. Cuvântul nu este înregistrat în dicţionare. Probabil înseamnă, după cum rezultă din context, „căpitan de oaste”: Era pre aceaia vreame acolo, la Anapli, mai mare bail şi căpitan anume Vitorie Garţoni f. 515^r.

baláor s.m.[4] – în DA (s.v. balaur) se precizează că etimologia este necunoscută și se face o scurtă discuție, în care se arată că termenul „e înrudit cu alb. (toscic) bołe8 «şarpe mare», (gegic) buuroje8 «un fel de şarpe mare», bułár «şarpe acvatic» şi cu sb. (în Muntenegru şi în Ragusa) blavor, blavur, blaor, babor, blavor, blavorak, blavoruša, blor, bloruša «un fel de șarpe mare»”; SCRIBAN propune ca etimologii sb. blavur, blavor, d. alb. bolă, din *bolvă, balaur, care vine d. lat. bēlŭa „dihanie”. Sensul din Hronograf „monstru cu înfăţişare fioroasă, având formă de şarpe, acoperit cu solzi verzi sau aurii, cu coadă lungă, mai adesea înaripat, cu unul, şapte, nouă sau doisprezece capete (încornorate), care cresc la loc, uneori în număr mai mare când i se taie; cf. zmeu” este atestat în VARLAAM, C., DOSOFTEI, V.S. şi în BIBLIA 1688, în mai multe locuri (DA s.v. balaur). Prima atestare din DELR este un antroponim din anul 1480. În Hronograf se află câteva dintre primele atestări din secolul al XVII‑lea, după VARLAAM, C.: Să feace un balaor mare şi înghiţi pre şerpii celoralalţi f. 32^v; Vaviloneanii credea într‑un balaor mare, ce dzicea că iěste dumnădzău viu f. 122^v.

báltă s.f. – element de substrat, cf. alb. baltë „nămol, noroi, mocirlă”, cf. DELR, unde se prezintă, între altele, și etimologia vsl. blato. Cu sensul „o întindere mai mare de apă stătătoare”, acest cuvânt apare în PS. SCH., în anul 1655, în anul 1682, în 1693, în BIBLIA 1688, în Radu GRECEANU (1691), M. COSTIN, LET. În DELR, prima atestare este toponimul Bald, din 1334. Oferim și o atestare din Hronograf, de la mijlocul secolului, printre primele atestări dintre cele pomenite anterior: Un moru, adecă un arap de cei negri, ce‑au fost subaş pre un sat, l‑au fost zărit când au întrat în baltă, în paporă f. 510^v.

ban s.n. – în DA se spune că termenul are etimologie necunoscută, dar se face o discuție mai întinsă, referitoare la circulația lui în dialectele sud‑dunărene și la alte chestiuni care ar putea fi sugestii în stabilirea etimologiei; în DELR se indică în primul rând etimologia propusă de H. Mihăescu, lat. med. banus „monedă” (< sud‑sl. ban). Pentru explicația „ca nume generic, ban înseamnă orice monetă (sau hârtie care reprezintă valoarea unei monete) recunoscută ca instrument de schimb și ca mijloc de plată”, cuvântul este înregistrat în ANON. CAR., N. TEST., PSALT. 1651, PRAVILA MOLD, VARLAAM, URECHE, LET., M. COSTIN, LET., DOSOFTEI, V.S. În DELR se indică o primă atestare din anul 1413. În Hronograf se află atestări de la mijlocul secolului: Veniia den toate ţărâle cu bani la faraon împărat pentru pâinea f. 22^v; Eu ţ‑am gătatu de tot de ce trebuiěşte pentru casa lui Dumnădzău: aur, argintu, şi bani de aramă, şi bani de hier f. 72^r; Şi‑ş strânsă şi el oşti turceşti şi pre bani şi să dusă spre răsărit f. 475^v ș.a.

barát s.n. < tc. berat, cf. DA (s.v. berat), ŞIO II₂, DELR (s.v. berat). Cu sensul „diplomă sau brevet de investitură dat de Înalta Poartă mai ales domnilor româneşti, la instalarea în domnie”, cuvântul este atestat în M. COSTIN, LET. I, N. COSTIN, LET. II (DA s.v. berat). În DELR, prima atestare este din anul 1675. În SUCIU, D. se precizează că prima atestare datează din a doua jumătate a secolului al XVII‑lea. În Hronograf, termenul nu se referă la realităţi româneşti, dar sensul este apropiat: „act care are semnătura sultanului şi prin care cel care îl posedă are libertatea de a folosi un anumit bun, de a face o anumită acţiune etc.”: Şi‑i întrebă cu ce tărie ţân ei, nişte ghiauri, un lucru împărătesc ca acela, scump, de să închină ei, că-i harnic de a să închina sângur împăratul într‑aceaia besearecă. Iară ei arătară baraturi făcute de la sultan Mehmet şi de la sultan Paiazât şi şi de la alţ împăraţ f. 522^v.

bárdă s.f. < magh. bárd, cf. DA, etimologie indicată și în DELR. Cu sensul „un fel de secure mică cu tăișul mai lung și (de obicei) ceva curbat și cu coada scurtă etc.”, cuvântul se află în CUV. D. BĂTR. și în BIBLIA 1688. În DELR se indică o primă atestare în jurul anului 1600. Atestarea din Hronograf complinește aceste puține atestări: Purtându‑l pren Ţarigrad, trecutu‑l‑au şi pre la nişte mesărniţă. Iar un mesărciu, ca să facă şi el voia împăratului, l‑au lovit cu // f. 349^r o bardă preste picioare.

báşte s.f. (pl. baște, baștiuri s.n.) < pol. baszta, cf. DA (s.v. baștă); pol. baszta, magh. bástya, cf. DELR și SCRIBAN. 1. Cu sensul „masiv de pământ (acoperit cu iarbă sau întărit cu zidărie sau cu îngrădituri de nuiele umplute cu pământ) ridicat în afara liniei fortificaţiilor principale, spre a le proteja pe acestea; meterez, tabie (și neologismele) bastion, tranşee, retranşament, redută”, cuvântul este ilustrat în M. COSTIN, LET. I, în mai multe locuri, BIBLIA 1688, la N. COSTIN, LET. I şi la NECULCE, LET. II. În DELR se indică drept primă atestare o utilizare de la anul 1600. În Hronograf se află atestări anterioare celor din DA: Tocmi zidiurili şi baştele cetăţâi Efhaitei f. 439^r; Și ceru loc la greci, sultanul acesta, de‑i deaderă ca să‑ş facă ceta<te> deasupra farului, aproape de Ţarígrad. Şi o făcea cu tării de zâdiuri şi <cu> báştiuri f. 476^r; Dobândiră zidiurili ceale mare şi pusără steaguri prentr‑însa şi pren başte f. 477^v. 2. În Hronograf, cuvântul are şi sensul de „turn”, prin care se glosează un turcism, considerat a fi mai puţin cunoscut: Închisără‑l într-o culă de piatră în mare […]. Iară împăratul […] au trimis acolo unde era închis, într‑acea culă, adecă baştea, ş‑au învăţat de l‑au orbit f. 275^v.

báte vb. III tranz. – lat. battere (battuere), cf. DA, DELR. 1. Cu sensul „(despre instrumente muzicale, clopot, ceasornic etc., care produc un zgomot ritmic prin bătaia «limbii» sau ciocanului în clopot etc.) a suna în mod ritmic”, cuvântul este înregistrat în secolul al XVIII‑lea în AMIRAS, LET. III. Hronograful prezintă o atestare anterioară: Şi vru să puie ceasornice în Ţarigrad, să bată ceasuri, ca şi la Veneţâie f. 523^r. 2. În DA este ilustrată situația „despre soare se zice că bate mai ales atunci când dogorește etc.”, dar nu și „(despre stele) a străluci”, așa cum apare în Hronograf: Au fostu răsărindu soarele fără radză, până ce au fostu apuindu şi s‑au fostu bătându stealeli ceriului, cât părea că vor să cadză den ceriu f. 267^r.

băgá vb. I tranz. – et. nec.; în DA se face o discuție mai largă asupra unor posibile etimologii. 1. Nu am întâlnit tratată situația în care verbul la forma reflexivă se află în construcția a se băga cu scârbă, zâzanie, zavistie etc., cu sensul „a interveni în defavoarea cuiva”: Iar Sara nu suferi, ce să băgă cu scârbă cătră Avraam şi goniră pre Agar f. 8^v. 2. De asemenea, nu am întâlnit construcția a băga cu cuvinte rele, cu sensul „a cleveti”, din contextul: Unii dentru boiěrii împărăţâiei, având zavistie mari la inema lor şi fiind nepriěteni şi voitori de rrău împărăteasăi, […] băgară cu cuvinte rreale spre împărăteasa pre fiiu‑său, Costantin împărat f. 358^v. 3. Cu valoare de reflexiv, cuvântul are sensul „a se duce, a merge”, în contextul: Cu acesta cumpăt să purtă nebunul de împărat, să să bage el sângur noaptea pre întunearec, să margă atâta cali cu Theodosâie f. 371^v.

bănát subst. < magh. bánat, în DA, DELR. 1. În DA, cuvântul este înregistrat în expresia a (‑i) fi (cuiva) cu bănat şi are sensul „a fi supărat, a se supăra (pe cineva şi pentru ceva)”, care în DM apare doar cu forma negativă a verbului: a nu‑i fi cuiva cu bănat, cu sensul „a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva”. Expresia nu are corespondent în textul grecesc şi apare în Hronograf în câteva locuri, cu sensul din DA. În dicționarul-tezaur nu este ilustrată cu citate din epoca veche, dar este înregistrată o dată, cu inversarea construcției, cu bănat să nu fie, în MUSTE, MAG. IST. În Hronograf expresia apare în contextele: De voi muri atunce, nu‑m va hi bănat f. 94^r; Să nu hie cu bănat măriei tale, că pre cât vom şti şi vom cunoaşte, pre direptate spune‑vom f. 115^r; Părintele nostru n‑au vrut să ne cheame de faţă să ne hie bănat unuia pre altul, ce singur cu mâna sa au scris ş‑au iscălit f. 204^v. 2. Sensul care apare şi în Hronograf, „mâhnire, supărare, cf. supăr”, cunoaşte mai multe atestări în epocă: DOSOFTEI, V.S., M. COSTIN, LET. I, N. COSTIN, LET. II, CANTEMIR, IST. (DA, s.v. bănat). În DELR se indică drept primă atestare intervalul 1561–1563. Hronograful oferă atestări anterioare celor din DA: Pentru să nu aibă împărăteasa bănat despre năroade şi blăstăm pre urmă, […] dzâsă împărăteasa de cumpăniră avuţâia f. 396^r; Iară Svântul Ethimie, toate //f. 427^v aceastea le priimiia şi le suferiia, fără nice un bănat.

bărbát s.m., adj. – lat. barbatus, ‑a, ‑um „cu barbă, bărbos”, cf. DA, DELR. 1. Cu sensul „om matur (spre deosebire de copil, băiat, flăcău, june, pe de o parte, de bătrân, moș, moșneag (ghiuj, vâj), pe de altă parte) de sex masculin (în opoziție cu femeie sau muiere)”, cuvântul este atestat în COD. VOR. și PRAVILA. Hronograful prezintă o nouă atestare: Pe după moartea lui Mihail Făicavul stătu împărat fiiu‑său, Theofil. Şi era în vârstă de bărbat şi om deplin f. 379^v. 2. Cu sensul „plin de curaj bărbătesc, inimos, energic, viteaz, voinic”, cuvântul este ilustrat cu citate din MOXA și dintr‑un ms. din anul 1694, ap. GCR. În Hronograf se află o altă atestare: Aleasără dentru dânşi doispreace oameni carii ştiia ei că sânt mai bărbaţ şi mai chitiţ de oaste f. 449^r.

bărbăţấie s.f. < bărbat + suf. ‑ie, cf. DA. Cu sensul „curaj, vitejie, energie”, cuvântul este înregistrat în MOXA și N. COSTIN, LET. În Hronograf, cuvântul este utilizat de mai multe ori cu acest sens: Fiţ cu nădeajde şi staţ cu bărbăţâie mare, că şi împăratul iată că soseaşte într‑agiutoriul vostru f. 378^r; Iară un boiěriu al său, domestihul de şcoali nu‑l lăsă, ce‑i dzâsă să stea cu bărbăţâie, ca un împărat f. 451^v, cf. f. 289^v, f. 428^v, f. 602^v. 2. Cu sensul „faptă vitejească, bravură”, cuvântul se află înregistrat într‑un ms. din secolul al XVII‑lea și în ANTIM, P. În Hronograf se întâlnește în contextele: În dzâlele tătâne‑său, lui Costantin, au făcut multe izbânde şi bărbăţâi spre sarachineanii de la răsărit f. 434^r; Nichifor Foca dacă feace aceale bărbăţâi mare şi izbânde, veni la Ţarigrad pobeduitor f. 434^v.

bărbiiěr s.m. – „neologism intrat de timpuriu în limbă, prin filiațiune neo‑grecească (mparmpevri” idem), din it. barbiere, idem” (DA). Cu sensul cunoscut, „acela care are meseria de a rade barba și de a tunde părul”, cuvântul este reprezentat prin citate din FLOAREA DARURILOR (1700) și dintr‑un text din anul 1754. În DELR (s.v. barbă) este dată o primă atestare din anul 1561 și etimonul var. (înv.) bărbiariu < mparmpevri”; var. barbir < săs. Barbier. În Hronograf se află o atestare anterioară celor din DA: Au chemat pre bărbiiěriu şi i‑au ras acei 7 peri den capul lui f. 59^r.

bătrâneáţă s.f. < derivat din bătrân + suf. ‑ețe (eață), cf. DA. Cu sensul „(abstract) vârstă înaintată, vârsta omului bătrân (în opoziție cu: tinerețe, junețe)”, cuvântul este înregistrat în VARLAAM, C., NECULCE, LET. II. În DELR se indică intervalul 1573‑1583. Hronograful oferă alte atestări: Iară maică‑sa nu vrea să‑l lasă, ca să să afle să o hrănească la bătrâneaţă f. 402^r; Iară nu l‑au fost otrăvit nime, ce s‑au otrăvit sângur de voia rea şi de ciudă, unde‑l scoseasă den împărăţâie la bătrâneaţăle lui f. 504^r; Doftori, duhovnici şi bărbaţi chitiţi cu svaturi, fiiule, să ţâi pre lângă tine şi să‑i aibi întru toată viiaţa dzâlelor tale şi cu dânşii să petreci, de ţî‑i voia să‑ţi fie bătrâneaţăle cinstite f. 597^r.

beat adj. – lat. bibitus, cf. DA. Cu sensul „cu mintea turburată de băuturi alcoolice etc.”, cuvântul este atestat la CORESI, PS., VARLAAM, C., BIBLIA 1688, NECULCE, LET. II. În Hronograf se întâlnesc alte atestări, de la mijlocul secolului al XVII‑lea: Să nu‑l întâmpine vriun nebun sau vriun bat, să‑l lovască f. 425^r; Şi tot îmbla bat şi ameţât. Şi unde ştiia vreun beţâv şi nebun, pre unii ca aceiia trimitea domni pre la cetăţ şi pren oraşe f. 442^r; Încălecară beţi, ameţâţ, precum le iěste lor obiceiul şi fără nice un cumpăt deaderă năvală asupra porţâi împăratului f. 470^r, cf. f. 407^r, f. 466^r.

beci s.n. – „cuvânt de origine cumană (cf. beči el «urbs munita»; în turcește se găsește numai în numele propriu Beč = Viena, cuvânt trecut și la cronicari și, prin mijlocire ungurească, și la românii din Ardeal)”, cf. DA; în DELR se indică în primul rând etimologia propusă de Vl. Drimba, cuman. *beč (= peč „cuptor”). Cu sensul „încăpere boltită (la o casă) sub nivelul pământului, subsol boltit etc.”, cuvâtul se întâlnește la NECULCE și în anul 1780. În DELR se indică o primă atestare din anul 1680. Hronograful prezintă o atestare anterioară: Arsă şi curţâle unde era scaunul patriiarhului, ce să chema Thomait, care curţ avea beciur[i] pe dedesuptu boltite; şi era acolo toate izvoadele cărţâlor careli au scris Ioan Zlataust f. 360^r.

becísnic adj. < vsl. bezßç´st´nikß „fără cinste, infam”, cf. DA. Cu sensul mai rar „nevoiaș (ca forță fizică), slăbuț (trupește)”, cuvântul nu are atestări din epoca veche. Hronograful oferă o atestare: Fiind tot bolnav şi becisnic, i‑au făcut tată‑său parte şi lui de împărăţâie şi i s‑au venit cetatea Solomul f. 466^v.

becisnicíe s.f. < becisnic + suf. ‑ie, cf. DA. Sensul „stare jalnică, slăbiciune fizică, neputință” nu este înregistrat în DA. Hronograful prezintă o atestare: Ştefan au trăpit becisniciia şi urgiia cu mari tărie, ca un bărbat deplin, noaspreace ai, până ce‑au murit f. 433^r.

beglerbéi s.m. < tc. begler‑begi (beyler‑beyi), cf. DA, ŞIO II₂. Cu sensul care apare şi în Hronograf, „guvernator general, paşă cu trei tuiuri”, cuvântul este înregistrat în MAG. IST. I (DA s.v. beilerbei). L‑am întâlnit şi la URECHE, L. 74, 75, R. GR. 177. În DELR se indică o primă atestare din anul 1479 (s.v. bei). În Hronograf apar două atestări anterioare celor din DA: Apoi îl puseasă beglerbei apusului f. 491^r; Iară beglerbeiul acela, fiind şi el dentr‑aceaia săminţâie procleţască ce era şi Theolipt, întră îndată satana la inema lui f. 522^v.

belí vb. IV tranz. < bg. běljъ, cf. DA; în DELR se indică în primul rând etimologia propusă de Gh. Mihăilă, vsl. běliti „a albi”, cf. bg. belja „a curăța de coajă”. Cu sensul „a desface sau a lua (toată) pielea de pe o vietate sau de pe un întreg membru al corpului”, cuvântul este ilustrat cu citate din DOSOFTEI, V.S., N. COSTIN, LET., MINEIUL 1776. În DELR, prima atestare este din anul 1582. În Hronograf se află o serie de atestări anterioare celor din DA, între care remarcăm de câteva ori situația în care verbul este însoțit de determinarea de viu: Iară Saporu l‑au belit de viu ş‑au murit f. 169^r; Au belit de viu pre Sveati Chiril diacon ş‑apoi l‑au spintecatu şi i‑au scos rândza cu plămânile f. 211^r; Au prinsu pre un boiěr mare al său, ce s‑au fostu rădicatu cu oşti asupra împăratului, pre anume Evghenie, şi l‑au belitu de viu f. 232^v; Pre mulţi boiěri creştini au tăiět ş‑au urgisitu şi totu cugetul lui era cum va mai beli oamenii şi ce greime le va mai pune în spate f. 263^v; Când fu peste noapte, muri calul şi‑l beli cumpărătoriul şi‑i scoasă piělea în târg f. 424^r; f. 367^v, f. 441^r.

beseárecă s.f. – în Hronograf, cuvântul este utilizat și într‑o sintagmă, ca determinare pe lângă substantivul carte, anume carte de besearecă, cu sensul „(carte) religioasă”, prin opoziție cu (carte) elinească „de filosofie; p. ext. laică”: O deaderă părinţâi de o învăţară carte, filosofie elinească, de adâncu, şi carte de besearecă şi den dzî în dzî îi creştea înainte vâlfa f. 414^r; Casâiia, ştiind carte elinească foarte cu învăţătură mare şi carte de besearecă şi gata a dare răspunsuri ritorilor şi învăţaţâlor f. 425^v.

beșícă s.f. – lat. vessica, cf. DA, lat. uessica, cf. DELR. Cu sensul „umflătură sub epidermă produsă prin iritarea sau inflamarea pieliței etc.”, în DA cuvântul nu are atestări din epoca veche. În DELR, prima atestare este din anul 1684. În Hronograf, cuvântul are atestări anterioare celei din DELR: Marea Moartă… atâta‑i de veninată şi de otrăvită, cât, de‑ş va pune om mâna într‑însă, scote‑o‑va cu beşici, atâta iěste întop<să>cată f. 9^v; Deade Dumnădzău den pravul aceii spudză de să făcură tot beşici peste toate trupurile oamenilor ş‑a vitelor f. 34^v.

bețíe s.f. < beat + suf. ‑ie, cf. DA. 1. Cu sensul „starea în care se află omul beat, turburare a minții etc.”, cuvântul este atestat într‑un text al mitropolitului Dosoftei, în N. COSTIN, LET. II, NECULCE, LET. II. În DELR (s.v. beat) se indică o primă atestare din 1563‑1583. În Hronograf se află atestări anterioare celor din DA: El, de ameţala beţâii, nu putea să să clătească den patu‑ş f. 294^v; Rafail atâta era trivarvar, şi beţâv, şi becisnic, cât odănăoară în toată săptămâna cea mare, naintea Paştelor, el de beţâie nu putea să stea în scaunu‑şi f. 491^v. 2. Cu sensul „petrecere cu băutură (cântece și joc), chef”, cuvântul este înregistrat mai ales la plural, în COD. VOR., CORESI, ap. GCR I, VARLAAM, C., URECHE, LET., NECULCE, LET. II. În Hronograf se află atestări de la mijlocul secolului al XVII‑lea: Au chemat împărăteasa pre toţi boiěrii sfatului şi le arătă toată avuţâiia împărăţâii, vădzând pre fiiu‑său că apucă începătură rrea de curvie, şi de beţâi, şi de răsâpa împărăţâii f. 396^r. Dimitrie despot să purta rrău şi petrecea viiaţa lui în beţâi şi în mândrii f. 487^v.

beţấv adj. < beat + suf. ‑iu („devenit ‑iv, poate sub influența paleosl. piΩanivß, idem”), cf. DA. Cu sensul „care are patima (sau darul) beției, care e dat la beție”, cuvântul este atestat în CORESI, E., MARGĂRITARE (1691), N. COSTIN, LET. II. În Hronoraf se află atestări de la mijlocul secolului al XVII‑lea: Beţâvul de Mihail împărat, vădzând că n‑are să mai cheltuiască să‑ş facă pofteli inemii lui, s‑au apucat de au strâcat acel lucru scumpu f. 397^r; Şi tot îmbla bat şi ameţât. Şi unde ştiia vreun beţâv şi nebun, pre unii ca aceia trimitea domni pre la cetăţ şi pren oraşe f. 442^r, cf. f. 589^v.

bezăstém s.n. – cuvântul nu este înregistrat în DA și nici în DELR. Este discutat în SUCIU, D., unde se indică etimologia tc. bezesten, (învechit) bezestan, bezistan, cf. bg. bezisten, scr. bezísten, bezístan, alb. bezestén, bezistán, ngr. mpezestavni, magh. bezeszten bezesten, arom. bizusténe, cu sensul „piață acoperită, hală comercială”. În Hronograf, cuvântul se află în contextul: Şi să feaceră jacuri şi apucături pre la bezăstemuri, şi pre la dugheane, şi pre la magopii f. 282^r.

béznă s.f. < vsl. bezdßna „abyssus”, „propriu: «fără‑fund»”, cf. DA. 1. Cu sensul „abis, adâncime fără fund, hău, (învechit) fără‑fund; cf. genune; spec. (în scrieri religioase) adâncimea iadului”, cuvântul a fost înregistrat în COD. VOR., CORESI, E., VARLAAM, C., N. TEST. 1648, BIBLIA 1688. Hronograful oferă o altă atestare: I‑au luat procleaţii sufletul de l‑au dus în tartaru // f. 174^r şi‑n băznă, cum ş‑au agonisit. 2. Cuvântul este utilizat şi cu sensul „loc îndepărtat, ascuns”: Aşea să amistuia cinul // f. 351^r călugărescu de groaza lui Copronim şi a tiranilor lui şi‑ş spăsâia sufletele şi trupurili pren pustii şi pren bezne.

bíci s.n. < vsl. biç´, cf. DA, DELR. Cu sensul „instrument cu care se dau lovituri etc.”, cuvântul este atestat în anul 1765, ap. GCR II. În DELR se indică o primă atestare din anul 1563. În Hronograf există o atestare anterioară celei din DA: I‑au purtat goli pren tot Ţarigradul şi i‑au bătut cu bice f. 447^v.

bidivíu s.m. < tc. bedevi, cf. DA, DELR. Cu sensul „cal (de călărie) de rasă arabă etc.”, cuvântul este ilustrat cu citate din MOXA și ALEXANDRIA. În DELR se indică o primă atestare din anul 1511. Hronograful oferă o atestare de la mijlocul secolului al XVII‑lea: Avea 40 de mii de iape de prăsilă şi 10 mii de armăsari sireapi şi 3 mii de bidivii învăţaţi povodnici, tot cu şeale ferecate şi cu ţoltarele de mătasă f. 76^r.

biet adj. < cf. vsl. b™d´nß, cf. DA. Cu sensul „vrednic de compătimire, sărac, sărman (când acestea au funcțiune de atribut pus înaintea substantivului)”, cuvântul nu este înregistrat cu atestări din epoca veche. În DELR se indică o primă atestare din anul 1673 a cuvântului cu acest sens. În Hronograf se află o atestare anterioară: Purta pre bietul patriarhu la giudeaţe şi la divanuri în toate dzâle f. 520^r.

bílă s.f. < bg. било, cf. DA; SCRIBAN indică etimologiile „vsl. bilo, bârnă, rut. biló, trunchi, cotor, rus. било, mai (ciocan)”; CADE propune ca etimologie bg. било; aceeaşi etimologie se indică în TDRG, DM, NDU, DEXI şi CIORĂNESCU. Sensul din Hronograf, „trunchiul (sau parte din trunchiul) unui copac; bârnă”, nu are atestări pentru epoca veche în DA (s.v.), iar în DELR termenul este atestat la anul 1815. În textul nostru, cuvântul este utilizat mai devreme cu circa un secol și jumătate și apare în contextul: Pluteli de suptu picioarile <lor> sânt făcute cruci de bili groasă, ca nişti trunchi f. 452^r.

bíne adv., s.n. < lat. bene, cf. DA. 1. s.n. Cu sensul „ceea ce aduce cuiva mulțumire, satisfacție, folos, avantaj etc.; stare de mulțumire, noroc, îndestulare, belșug; viață fericită, trai bun etc.”, cuvântul este înregistrat la NECULCE, LET. II. În Hronograf se află atestări anterioare: Ț‑am trimis datoriia mea, cu ce îţ sântu, toată, adecă capeteli, şi iată că ţ‑am trimis şi dobânda şi priimeaşte şi foarte‑ţ mulţămăscu de bini f. 336^v; Și binele gătirei lui, după cum fu zâdirea lui, poroncă bună era‑i sosâtă, că fiindu împreunate şi mesâmeriia, adecă potrivala de dzâle şi patruspreace a lunii pe după mesimerie şi dzua a şeasă f. 540^r. Într‑o altă situație, cu același sens, articulat (și nearticulat) și precedat de adjectivul nehotărât tot, cuvântul se află de câteva ori în construcția de tot binele: Și‑i era ţara sătulă de toată mana şi de tot binele, numai ce le era grijea a rugarea pre Dumnădzău f. 90^v; Eu v‑am credzut că sânteţ pravoslavnici creştini şi drepţ şi aveţ de tot binele. Şi socotescu că v‑ar agiunge să vă ţâneţ cu al vostru şi să nu asupriţi săracii şi să fiţ apucători bucatelor lor f. 284^r; Toate oştili într‑un glas lăuda pre Dumnădzău şi pre împăratul şi‑i mulţămiia, că să împlusă toţ de tot binele f. 302^r; Au petrecut bini cu dânsul pren ţări streini ş‑au tot izbândit şi au dobândit de tot bine, de era toţ avuţ f. 310^v; Încărcându‑ş corabiia de tot binele şi venind cătră casa lui pre mare, iară pentru zavistnicul diiavol, cela ce nu va bini oamenilor pururea, să feace o furtună groaznică pre mare, atâta cât s‑au svărâmat corabiia f. 335^v. 2. Cu sensul care „arată situația subiectivă a vorbitorului (față de ceva sau cineva) care e plăcută, favorabilă, mulțumitoare etc.”, cuvântul nu este ilustrat cu atestări din epoca veche. În Hronograf: De ţi‑i credinţa întreagă, de bine să‑ţ fie giurământul şi de bucurie; iară de‑ţ va fi credinţa păgână şi destrămţată, Domnul Dumnădzău de sârgu să facă plată f. 544^v.

bir s.n. < magh. bér, cf. DA. 1. Cu sensul „dare către stat, contribuție, impozit”, cuvântul este atestat în TETRAEV. (1574), MOXA, într‑un document din anul 1684, ap. HEM. În DELR, o primă atestare este din anul 1441. Hronograful oferă o altă atestare, de la mijlocul secolului al XVII‑lea: Nu să mai apuca de altă, ce tot şedea de gândiia şi sămăluia ce biruri şi dări va mai scoate pre oameni f. 367^r. 2. Cu sensul „tribut”, cuvântul este atestat în NECULCE, LET. II. În Hronograf se află atestări anterioare: Și legă pace cu împăratul tare şi încredinţată, însă să‑i dea împăratul bir pre an f. 299^r; Să dea împăratul biru pre an câte trei mii de galbeni f. 312^r; Să dea bir turcii şi sarachineanii grecilor f. 314^v.

biruí vb. IV tranz. < magh. birni, cf. DA, magh. bir, cf. DELR. Cu sensul „a putea ajunge, a izbuti, a răzbi, a avea vreme sau putință, a fi în stare, a ieși la cale etc.”, cuvântul este atestat în VARLAAM, C., M. COSTIN, LET. I, DOSOFTEI, V.S., N. COSTIN, LET. II. În DELR o primă atestare este din anul 1500. Hronograful prezintă una din primele atestări raportate la cele din DA: Fugiia suindu‑să într‑un munte şi până la un loc, cât i‑au putut calul, au fugit călare, iară dacă nu i‑au mai biruit calul, l‑au lăsat ş‑au fugit pedestru f. 441^r.

biv subst. < magh. bő, bőv, cf. DA; magh. bő, bőg, cf. DELR (prima atestare de la 1563‑1583). Cuvântul este înregistrat și în locuțiunea de biv, cu sensul „din belșug”, ilustrată cu citate din epoca veche: COD. VOR., N. TEST. 1648, DOSOFTEI, N. COSTIN, LET. II, CANTEMIR, IST. Hronograful oferă o altă atestare: Ședzu Ilie prorocu acolo cu acea văduvă şi le tot agiunsără de biv de au mâncat f. 82^r.

bívol s.m. < bg. bivol, cf. DA, vsl. byvolŭ, cf. DELR. Cu sensul „specie de rumegătoare cu corp robust și greoi, cu coarne late etc.”, în forma bivol, cuvântul este atestat în M. COSTIN, LET., iar în forma bibol, în BIBLIA 1688. În DELR, o primă atestare este din intervalul 1575‑1577. În Hronograf se află atestări anterioare celor din DA: Era pavăţa îmbrăcată cu 7 piei de bivol f. 141^r; Multe cămile, şi cai, şi bivoli, şi de alte dobitoace au pierit de acea iarnă mare f. 327^r.

bizuí vb. IV tranz. < magh. bizni, cf. DA, magh. biz, cf. DELR (prima atestare din 1582). Pentru sensul „a se încrede în puterile sale, a se crede destoinic, vrednic, harnic, capabil să…, (deci) a se încumeta, a îndrăzni, a cuteza să…”, nu există atestări din epoca veche. În Hronograf, cuvântul este utilizat cu acest sens de mai multe ori: De mare lucru te apuci şi eşti prea tinerelu şi nu vei putea sta împotriva lui Golianthu. Iară de te bizuieşti, tu pasă f. 63^v; Şi era întâiu foarte direptu lui Dumnădzău şi cu credinţă mare, iară apoi ş‑au prea înălţat inema şi pre nime nu mai ţinea în samă. Atâta s‑au // f. 91^v bizuitu, câtu s‑au cutezat ş‑au vrut să între în oltariul Sionului; Iară un fecior a unui boiěriu mare, anume Artenavru, numai acela n‑au fostu vrându să bage cuvintele Chirei în samă, că să bizuia unde era fecior acelui boiěr mare f. 117^r.

bláznă s.f. < sl. blaznß, (blaznû, blazna), cf. DA. DA înregistrează sensul din Hronograf, „om nătâng, prostănac”, în cronograful lui MOXA, tot cu valoare adjectivală. În DELR, o primă atestare este din 1573‑1583. În Hronograf cuvântul se află în contextul: Iară blazna de împărat, numai cum i‑au grăitu, atâta au şi prinsu bucuros să le hie pre voie f. 205^r.

blămá vb. I intranz. – pentru formele de singular și plural blăm și blămaț ale verbului a umbla, în Hronograf există următoarele atestări: De nu mă creadeţi dumnevoastră, blămaţi cu mine acmu să grăiţi şi cu soţiile meale şi să vedeţi dumnevoastră că sintu omu direptu f. 250^r; Blămaţi să vedem corabiia împărăteasăi, că soseaşte f. 382^r; Blăm, c‑au venitu omul cela ce au mai venitu f. 55^v.

blăstămătór adj. < blestema + suf. ‑ător; cu sensul „care blestemă”, cuvântul este înregistrat în DA (s.v. blestema) în ANON. CAR. și în secolul al XVI‑lea, în CUV. D. BĂTR. În DELR se indică o primă atestare din anul 1580. Hronograful oferă o altă atestare din secolul al XVII‑lea: Tu, spurcate şi fără leage Arie, îndrăzneşti a‑ţi deşchide gura ta cea blăstămatoare şi eretică f. 535^r.

blid s.n. < vsl. blüdß (blüda), cf. DA. Cu sensul „vas de pământ sau de metal (mai rar de lemn), în care se pun bucatele ce se servesc la masă”, cuvântul este atestat în TETRAEV. (1574), în BIBLIA 1688, în anul 1745 și în anul 1780. În DELR se arată că prima atestare este într‑un antroponim din anul 1486. Hronograful oferă alte atestări: Aşijdirea, şi câte tepsâi, şi blide, şi medelniţe, şi talgeri, şi linguri, toate le‑au topit şi le‑au făcut bani f. 397^r; Şi‑l dusă de‑l aruncă dirept pre masă, în mijlocul blidelor f. 404^r.

boághe s.f. < magh. bagoly, cf. DA, CADE, CIORĂNESCU, TDRG³, DELR; SCRIBAN indică magh. bogoly; NDU, DEXI propun magh. boglya. Cu sensul „buhă, bufniţă” este atestat în CANTEMIR (ap. TDRG) (DA s.v.). Cuvântul este atestat şi în BIBLIA 1688 (vezi studiul lui V. Arvinte din MLD III Lev.: 21). În DELR se arată că prima atestare este din jurul anului 1685. În Hronograf, aparent cu același sens, am identificat o atestare mai timpurie. Acest pasaj este o amplificare a narațiunii care aparține traducătorului, deci nu are corespondent în K [txe’] (= p. 365). Trebuie remarcat că, în contextul din Hronograf, cuvântul este folosit ca termen de comparație; este posibil ca structura ca o boaghe în gura unui lup să fi fost o comparație utilizată în limbă în epocă în zona Moldovei: Iar bulgarul să iziia în mânuli lui ca o boaghe în gura unui lup f. 404^r.

boáșă s.f. – lat. *byrsea, ‑am, cf. DA. Cu sensul „punga care cuprinde testiculele”, cuvântul a fost înregistrat în MINEIUL 1766. În DELR se arată că prima atestare este din anul 1682. În Hronograf se află mai multe atestări anterioare: Era, acesta episcop Pavăl, arsă boaşele cu totul f. 196^v; Şi‑i agiunsără cu mărturii şi dzisă împăratul de le‑au tăiatu boaşele f. 267^r; Că‑i ieşiră bube reale prentre coapsă şi la boaşi f. 352^v; Cunoscură că partea trupului cea tainic[ă] au fost arsă şi veştedzâtă cu boaşi cu tot f. 393^v.

bob s.m. < sl. bobß, cf. DA. Sensul din Hronograf se referă la „planta alimentară din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii şi cu păstăi mari şi puţin umflate”. În Hronograf apare o restricţie semantică, întrucât se are în vedere „fructul acestei plante (şi mai ales) sămânţa (scoasă din păstare)”, pentru care nu au fost găsite ocurențe din epoca veche. În DELR se arată că o primă atestare este într‑un antroponim din anul 1421. Hronograf oferă două atestări: Dzicea să le dea de alte legumi, cum ar hi bobu muiatu, şi curechiu murat, şi de alte legumi f. 100^r; Nice pâine n‑a mai mâncat, nice vinu n‑au mai băut, ce numai ce‑ş ţinea sufletul cu legumi, şi cu buruiěne, şi cu bob muiat f. 113^r.

bobotí vb. IV intranz. < sb. bobotati, bg. боботъ, cf. DA. Cu sensul „a arde cu bobot, cu vâlvătăi, cu zgomot, cu trosnituri”, cuvântul este înregistrat în DOSOFTEI, V.S. (DA s.v.), iar în DELR prima atestare este din anul 1683. Hronograful oferă o atestare anterioară, iar cuvântul are sens figurat: Spurcatul împărat Leon, necum să‑ş potoali eresâia, ce încă mai tare o au bobotit asupra svintelor icoani ş‑a a creştinilor f. 376^r.

bócet s.n. < derivat din boci, cu suf. ‑et, cf. DA; în DELR nu este lucrat. Cu sensul „vaiete prelungite sau cuvinte prin care își exprimă cineva o durere mare, mai ales sufletească”, cuvântul a fost înregistrat în PRAV. MOLD. și DOSOFTEI, V.S. În Hronograf, cuvântul este utilizat de mai multe ori: Era plângeri şi bocete, cât să audzâia în ceriu f. 37^r; Să audziia glasul şi bocetul den cetate den Troada până la tabăra oştilor eleneşti f. 141^v; Era vaiete, şi bocete, şi chiote în toate părţile, că muriia de foame f. 161^r; Maica lui Leon, de dorul fiiu‑său […] tot plângea în taină şi să tânguia cu bocet şi cu amar şi cu glas hăoliia pre Leon, fiiu‑său f. 415^v, cf. f. 145^r, f. 443^v, f. 478^r.

bocí vb. IV tranz. < derivat din boace, cf. DA. Cu sensul „a‑și exprima durerea prin bocete pentru vreo nenorocire, a jeli”, cuvântul este înregistrat în DOSOFTEI, V.S. În Hronograf se întâlnesc atestări anterioare: Luară brazde de pământu de‑ş pusără în cap şi plângea cu amar şi bociia pre Irimiia f. 110^r; Cânta cu jeale, ca şi cînd ar fi bocind aiěve glas de fămeaie, pre fiiu‑său f. 416^r.

bogát adj. < vsl. bogat´, cf. DA. Cu sensul „în cantitate mare, mult, numeros”, cuvântul este înregistrat în MOXA, ÎNDREPTAREA LEGII și NECULCE, LET. II și ANTIM, P. În Hronograf se află mai multe atestări în care adjectivul determină un substantiv care se referă fie la o realitate numărabilă, fie  fie la o abstracțiune, situaţie în care exprimă intensitatea: Încă mai deinte, când au fost Moisi viu, au avut şi el bogat amar împreună pentru jidovi f. 49^v; L‑au furat somnul de au aţipit acolo şi i s‑au fostu prilejit de au adormit cu ochii deşchişi, cum dormu bogaţ oameni f. 96^v; Sosî şi Filipic, cumnatul împăratului, şi stătu naintea împăratului cu bogată frică f. 292^r; Chematu‑l‑am şi pre dânsu ieri, ce au spus şi el bogate îmbălături şi minciuni f. 341^r; Toma să sămeţî tare şi făcea bogate rrăutăţ creştinilor pre locul împăratului f. 378^v; Împăratul de la Antiohiia purceasă spre Ţarigrad, bătut şi ovilit şi veni la Ţarigrad cu bogată necinste f. 444^v.

bogáz, boáz s.n. < tc. boghaz, cf. DA, tc. boğaz, cf. DELR (s.v. bogaz). Cu sensul din Hronograf, „canal, strâmtoare”, cuvântul este atestat în CANTEMIR, HR., M. COSTIN şi N. COSTIN (DA s.v. bogaz). L‑am întâlnit şi în HERODOT, I. 336, 337. DELR menţionează o primă atestare din intervalul 1667‑1669. În SUCIU, D. se află o atestare din 1645 și mai multe forme ale cuvântului. În Hronograf avem atestări anterioare celor din DA și DELR: Veniră de agiunsără până la Halchidona, împotriva Ţarigradului, // f.  296^r peste boazul mării, despre răsărit; Trecu bogazul, adecă gâltanul mării ce treace pentre Ţarigrad şi pentre Scutari, ce să cheamă decinde pământul răsăritului f. 301^v; Trecură bogazul, adecă gâltanul mării den ceasta parte, la Ţarigrad f. 435^r.

bogățíe s.f. – Sensul cuvântului în contextul din Hronograf este nedefinit și, cel mai probabil, este vorba de un calc semantic. Îl prezentăm aici în ideea că ar putea fi de folos dacă redactorul va avea la dispoziție și alte contexte similare. Acesta iěste Dumnădzău fără părinte şi sângur el părinte; şi părinte şi fecioru sângur iară El şi cu trei bogăţâi şi iar // f. 582^r sângur neîmpărţât.

bogoboréţ s.m. < sl. bogoborßc´, cf. DA. Cu sensul „luptător împotriva lui Dumnezeu”, cuvântul este atestat în DOSOFTEI, V.S. (DA s.v. bogo‑). În DELR o primă atestare este din anul 1683. În Hronograf se află atestări mai timpurii: Spurcaţâi eretici şi bogoboreţâi să mâhniră şi să ruşinară, iară creştinii pravoslavnici să bucurară f. 355^v; Eresâia cea noaă despre iconoboreţ şi bogoboreţi, pre după ce o vestiră minciunoasă, pre toţi iconoboreţii îi anathematisâră svinţii oteţi f. 559^r.

bogonosąţ s.m. < sl. bogonosßc´, cf. DA. Cu sensul din Hronograf „cu frica lui Dumnezeu (propriu: care poartă pe Dumnezeu)”, cuvântul este atestat în DOSOFTEI, V. S. (DA s.v. bogo‑). În DELR o primă atestare este din anul 1683. În Hronograf se află atestări anterioare: Acel părinte bogonosăţ s‑au închinat cu faţa până la pământ, cerşind iertăciune despre Dumnădzău f. 295^v; Pre alţ bogonosăţi părinţ şi bărbaţ svinţ i‑au anathematisât acesta spurcat de împărat f. 348^r.

bogoslóv s.m. < sl. bogoslov´, cf. DA. Cu sensul „teolog (propriu: de Dumnezeu cuvântător)”, cuvântul este atestat în DOSOFTEI, V.S., BIBLIA (1688) (DA s.v. bogo‑). În DELR se dă o primă atestare din anul 1581. Hronograf oferă atestări mai timpurii decât cele din DA și, cu o singură excepţie, cuvântul apare numai în nume proprii: Au trimis pre Sveati Ioan Bogoslov în urgie la ostrovul // f. l63^v Patmului; Sveate Grigorie Bogoslov au stătut patriarh Costantinagrada f. 222^v; Marele Grigorie Bogoslov au început a face cazanii ş‑a vesti numele lui Dumnădzău în beseareca Ţarigradului f. 226^r, Precum mărturiseaşte marele bogoslov Grigorie Nazianzu la cazaniia ce arată f. 553^v, cf. f. 228^r, f. 239^v, f. 258^r, f. 377^v, f. 442^r, f. 455^r, ş.a.

bogoslovíe s.f. < bogoslov + suf. ‑ie. Cu sensul din Hronograf, „teologie”, cuvântul este ilustrat printr‑un citat din DOSOFTEI, V.S. (DA s.v. bogo‑). În epocă apare şi în N. COSTIN, L. 17[5]. În DELR se indică prima atestare din anul 1642. În Hronograf se află o atestare anterioară celei din DA: Iară mai audz, omule, şi socoteaşte întru cugetul tău pentru Hristos, Fiiul lui Dumnădzău, şi nu fii îndoit, că când audz că să laudă Fiiul, atunce să arată edina slavnago, edino săştestvo, edina bojestvo (= o mărire, şi o fiinţă, şi o dumnezeire) şi alte bogoslovii, ce să cuvine, ca unui Dumnădzău f. 550^r.

boiěren s.m. < bg. болѧр(ин)ъ, cf. DA (s.v. boier). În Hronograf, forma veche și etimologică apare în mai multe locuri: Un boiěrenu a lui Ualentian, împărat de la Apus, ce‑l chema pre anume Preposit, au făcut păcate unii muieri văduve f. 220^v; Au // f. 215^v fostu Artemie, boiěren mare den Eghípet; Foarte să vă luaţ aminte şi // f. 244^r să hie învăţătura după boiěrenul mieu; Îndată au dat ştire pre taină la mulţ priěteni ai săi, ţărigrădeani şi boiěreni f. 317^v.

boierí vb. IV tranz. – derivat din boier, cf. DA. Cu sensul „a face pe cineva boier (conferindu‑i totodată privilegii și funcție), a conferi cuiva o boierie, a face (pe cineva) nobil, a înnobila”, cuvântul a fost înregistrat în ANON. CAR., URECHE, LET. I, DOSOFTEI, V.S. Hronograful oferă câteva atestări: Pre Tatiian l‑au boieritu şi l‑au // f. 259^v pus [eparhu], cum s‑ari chema dvornicu şi cap mai mare prespre totu Ţarigradul; Acesta păgân de împărat avea prietenşug mare cu Mihail cel Făicav, pre carele îl boierisă acest împărat cu o boierie ce să chema patrichiu, cum am dzâce vornic mare f. 373^v; Boieri împăratul pre tatăl featei, pre Ţauţa. Și l‑au pus o boiěrie ce să chema vasâlopator f. 420^r; Iară împăratul boieri pre socru‑său, Roman, şi‑l feace vasâlopator f. 429^r.

boieríe s.f. < boier + suf.‑ie, cf. DA. Cu sensul „rang sau calitate de boier etc.”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., PRAV. MOLD., NECULCE, LET. II. În Hronograf se află mai multe atestări de la mijlocul secolului al XVII‑lea: Era boiěri la împărăţâie la o boierie ce să chema asângrit f. 367^r; Stătu împărat Mihail Rangave, fiind boiěri şi acesta într‑o boierie ce să dzâcea curopalat f. 368^r; Şi dărui împăratul pre Petrona… şi‑l boieri cu o boierie de cinste mare, carea să chema domeastih de şcoali f. 399^v; Era un preot den clirosul besearecii Patriarhiei, carele să chema că are boierie, că toţi cliricii den clirosul Besearecii ceii Mari, adecă a Patriarhiei, toţi au // f. 421^r boierii.

bóiniţă s.f. < sl. (rus.) boΩinica, cf. DA. Cuvântul este înregistrat în DA (s.v.) cu sensul „loc de luptă”, cu precizarea (numai la Dosoftei) şi este atestat în V.S.[6] În textul Hronografului, cuvântul are alt sens, prin care se traduce cuvântul taV pornei’a „bordeluri”: Pre svinte măciniţe, feate curate, le au fostu trimiţindu la boiniţa cea de curvărie ş‑au fostu trimiţindu slujitorii săi să‑ş râdză de dînsăle f. 170^v. Cuvântul boiniţă traduce grecescul pornei’a din pasajul: TaV” parqevnou” e!ballon ei*” taV pornei’a diaV u@brin [rpa] (p. 181). (= Pe fecioare le‑au dus la bordeluri, pentru batjocură).

boleác, ‑ácă adj. < cf. rus. boliaga, DA; SCRIBAN „d. boală; rut. boleak „buboi”; CADE, TDRG fac trimitere la boală. În DELR se indică etimologia ucr. dial. bolják, iar termenul este atestat prima dată în 1675. Cu sensul „bolnav, bolnăvicios, beteag, suferind”, cuvântul este înregistrat în M. COSTIN, LET. I, în mai multe locuri, şi în CANTEMIR, HR. (DA s.v.). Hronograful oferă atestări mai timpurii: Cum s‑au războlit, cum au şi chemat pre un nepot al său, anume Iustinian, şi l‑au şi rădicat împărat în locul său. Ş‑au fostu boleacu şi viu împreună cu Iustinian f. 266^r; Fiindu el tot boleac, să războli şi mai rrău f. 287^v.

bolí vb. IV intranz. < vsl. bol™ti, cf. DA. Cu sensul „a pătimi sau a suferi (de o boală lungă sau cronică), a fi beteag sau boleac, a zăcea bolnav”, cuvântul este atestat în CORESI, E., MOXA, VARLAAM, C., DOSOFTEI, V.S. Hronograful prezintă o altă atestare; am remarcat că verbul pe care traducătorul îl folosește frecvent este a se războli: Şi‑l dusără până la curţâle împărăteşti cu carăta şi boli vreame multă f. 454^r.

bolnăví vb. IV intranz. < derivat de la bolnav, cf. DA. Cu sensul „a cădea bolnav, a cădea la pat”, cuvântul este atestat în BIBLIA 1688, NECULCE, LET. II, ANTIM, P. În DELR se arată că prima atestare este din anul 1566. În Hronograf se află atestări anterioare celor din DA: Sampsóáne, au ţi‑i voia de grija ta să mă bolnăvăscu şi să moriu? f. 58^r; Apoi au bolnăvitu şi s‑au săvârşitu la Eghipetu f. 127^r; Iară putearnicul Dumnădzău, în pripă i‑au şi arătatu, c‑au bolnăvit şi dzăcea f. 215^r, cf. 125^v, f. 163^v, f. 164^r, f. 167^v etc.

bólniţă s.f. < sl. bolinica, cf. DA. Cuvântul, cu sensul din Hronograf „spital (pe lângă o mănăstire, un aşezământ de binefacere), infirmerie, cf. orfanotrofie”, este bine reprezentat în epocă, în PRAV. MOLD., VARLAAM, C., DOSOFTEI, V.S. ş.a. (DA s.v.). În Hronograf se află o altă atestare: Altora le‑au dat să facă bolniţă de săraci şi de bolnavi şi să‑i hrănească şi să‑i îmbrace f. 201^v.

bóltă s.f. < bg. (sb.) bolta, cf. DA. Cu sensul „construcțiune (de piatră, de zidărie, de metal) în formă de arc, alcătuind de cele mai multe ori un tavan concav deasupra unei încăperi etc.”, cuvântul este atestat în anul 1643, în DOSOFTEI, V.S., CANTEMIR, HR. În Hronograf se află atestări de la mijlocul secolului al XVII‑lea: Pre deasupra raclei ş‑a mormântului lui Hristos iěste făcut ca o boltă turnul micu şi stă pre 12 stâlpi, tot de marmure porhiru f. 187^r; Şi iěste făcut ş‑acolea cu boltă iscusită, pre 4 stâlpi de marmure în cruciş f. 188^v; De acolea te pogor 48 de scări şi acolo iěste boltă mare şi făcută de marmure f. 190^v.

boltít adj. < bolti, derivat din boltă, cf. DA. Cuvântul este atestat în anul 1654, ap. GCR I. În Hronograf se află alte atestări: Svânta Golgofta iěste făcută boltită în crucişu f. 188^r; Arsă şi curţâle unde era scaunul patriiarhului ce să chema Thomait, care curţ avea beciul pe dedesuptu boltite; şi era acolo toate izvoadele cărţâlor careli au scris Ioan Zlataust f. 360^r.

bónic adj. < sl. bojnikъ, cf. DA. Cu sensul „luptător, atlet, gladiator”, cuvântul este atestat în VARLAAM, C., DOSOFTEI, V.S. Hronograful prezintă o altă atestare: Bulgarii aceia, solii, avea şi ei un viteaz bun, bonic şi luptător mari foarte f. 403^r.

bóniţă s.f. – et. nec. Cuvântul nu este înregistrat în dicţionare cu această formă, dar este posibil să fie o variantă a lui bolniță. Sensul pare să fie același. În Hronograf, varianta boniţă apare de mai multe ori: Plachila… au fostu spălându ranele săracilor cu mânule sale ş‑au fostu mărgându cu sine la boniţile cu săracii de i‑au fostu spălându şi i‑au fostu curăţindu f. 229^v; Ş‑au făcutu Pulheriia mănăstiri minunate şi casă de era de să răpăosa mişeii şi alte casă de le împărţiia obroace de bucate şi pâine şi boniţe de bolnavi f. 244^r; Aceştea galbeni i-au împărţât împăratul pre la mişei şi pre la boniţă cu oameni bolnavi f. 281^v; Acesta împărat multe odihne şi lucruri bune au făcut creştinilor, adecă şcoali de învăţături de dăscălii, şi de filosofii, şi de alte fealuri de învăţături, de toate, […] şi boniţe de mişei şi de bolnavi f. 464^r.

bortăşá vb. I, tranz. < derivat de la bortă. Cuvântul nu este înregistrat în DA şi nici în alte dicţionare, ci apare numai sensul substantivului de la care traducătorul a format verbul, bortă, „gaură în trunchiul unui arbore, scorbură” (DA s.v. bortă). A bortăşa înseamnă deci, în Hronograf, „a face găuri, a găuri (un trunchi de copac)”: Copaciul, până nu‑l mănâncă furnicele şi gândacii cei den lăuntru, de‑l putredesc şi‑l bortăşadză, nu cade cu ramurili în gios f. 417^v.

bostangí báşea s.m. < tc. bostanği başy, cf. ŞIO II₂; şi în DA sunt atestate ambele cuvinte, dar tratate separat: bostangi < bostanğy şi baş. În ŞIO II₂, cuvântul este definit „căpetenia bostangiilor şi a hasechilor, şeful gardei imperiale şi al grădinilor Seraiului; el prezida executarea celor mari condamnaţi la moarte şi inspecta închisoarea unde funcţionarii erau supuşi torturii; tot el conducea caicul sultanului”. Prima atestare în ŞIO II₂ este din CANTEMIR, IST. În DELR. cuvântul bostangiu prezintă o primă atestare din jurul anului 1725. Am întâlnit sintagma bostangi‑baș şi în R. POP. 269 (în cronica scrisă între 1718 şi 1729). În Hronograf se găseşte o atestare mai timpurie: Îndată omorî […] pre cumnatu‑său, şi pre bostangi başea, şi pre cadil escheri f. 507^v.

botedzá vb. IV tranz. – lat. baptizare, cf. DA. Cu sensul „a face pe cineva să primească botezul, să se creștineze, a pune să se dea botezul cuiva, a converti la creștinism”, cuvântul este înregistrat în M. COSTIN, LET. I. În Hronograf se află mai multe atestări anterioare: Cunoaşteţi svinţiile voastre şi ştiţ că eu, dentru naşterea mea, am fostu elenu adevăratu. Iară cu agiutoriul marelui Dumnădzău, am credzut şi m‑am botedzatu şi sintu întru adevărată leage creştinească f. 197^v; Şi o au botedzatu, că era elenă, şi i‑au pus numele Evdochiia f. 245^v; Mulţ credzură şi să botedzară, de să feaceră creştini. Alţâi rămasără iaraş în păgânătatea lor, de nu credzură f. 338^r; Fiind Pelerih nebotedzat, l‑au botedzat f. 354^r; Aşijdirea iarăşi şi pre rus, iarăş îndemnarea acestui împărat i‑au făcut de s‑au botedzat, că au trimis la dânşi un arhiereu foarte om despuitori şi cărtulariu f. 413^r.

boţ s.m. < lat. pop. *bottium (bottia), cf. DA. Sensul din Hronograf „bucată de materie în formă de gogonea etc.; cocoloş”, este înregistrat la CANTEMIR, IST. (DA s.v.). În DELR se arată că este atestat prima oară într‑un antroponim din anul 1421. Hronograful prezintă o atestare anterioară celei din DA: Au luat smoală şi său şi păru de capră şi le‑au frământatu toate la un loc ş‑au făcut ca nişte pite de mari, 12 boţi de aceia smoală cu său şi cu păru f. 122^v.

boțí vb. IV tranz. < derivat de la boț, cf. DA. Cu sensul „a se îngrămădi, a se aduna”, cuvântul este ilustrat cu atestări din NECULCE, LET. II și CANTEMIR, IST. În DELR este atestat în 1645 cu sensul „a mototoli”. În Hronograf se află o atestare anterioară celor din DA: S‑au strânsu oameni mulţi la Ierusalim să facă Paştile. Şi s‑au boţit la poartă unul peste alaltu şi s‑au călcatu şi s‑au omorât mai multu de 100 de mii de oameni f. 156^v.

brázdă s.f. < vsl. brazda, cf. DA. Cu sensul „bucăți mici de pământ”, cuvântul nu este atestat în DA. 1. În Hronograf, acest termen apare în contextul: Și luară brazde de pământu de‑ş pusără în cap şi plângea cu amar şi bociia pre Irimiia f. 110^r. 2. În Hronograf, cuvântul este utilizat și cu sensul „bucată mare de pământ dislocat”: Şi cum au lovitu pre margenea viei, minunea mare, cum au ruptu pământul brazdă cât au ţinut catarga de largu şi au întrat pren pământu întreg ş‑au despărţitu viia aceaia în patru cornuri f. 255^r.

bríci s.n. < vsl. (sau bg.) briç´, cf. DA și DELR. Cuvântul din Hronograf, cu sensul „instrument cu limbă de oţel, cu tăiş foarte ascuţit, cu care se rade barba”, este atestat în CORESI, PS., BIBLIA 1688, DOSOFTEI, V.S. (DA s.v.). L‑am întâlnit şi în VARLAAM, L. 330. În DELR se indică faptul că prima atestare a fost identificată în intervalul 1551‑1553. Hronograful îmbogățește redactarea cu atestări de la mijlocul secolului al XVII‑lea: Să nu‑i pui brici // f. 55^r în cap, să‑l radzi; Pre capul mieu încă până acmu briciu n‑am pus, că am 7 peri în capul mieu, aleşi den ceialalţi peri f. 58^v; Iară lui Theodor şi lui Mitrofan, fraţâlor amânduror, învăţă de le scrisără în frunte // f. 386^v slove de carte şi nu cu altă, ce cu sâmceali de brici, mici ş‑ascuţâte.

brấu s.n. – et. nec. „cuvântul e străvechi în limbă”, cf. DA; în DELR se propune în primul rând etimologia lui A. Philippide, care consideră cuvântul element de substrat, cf. alb. brez „brâu”. 1. Cu sensul „ornament vopsit (o dungă lată de altă culoare) sau plastic care înconjură, ca un brâu, pereții, ușile, ferestrele etc.”, cuvântul nu are atestări din epoca veche. Hronograful oferă o atestare pentru acest sens: De unde să prindea a să înceape brâul turlei în gios, iěste zugrăvită beseareca peste tot cu şart şi prisne cu aur f. 186^v. 2. Cuvântul apare în textul nostru și cu sensul mai răspândit „cingătoare lată etc.”: Pre aceaia vreame au adus şi brâul Preacistii de la Ierusalim f. 261^v.

broáscă s.f. – lat. pop.*brosca. Cu sensul „animal amfibiu din ordinul batracienilor, cu gura largă şi cu ochii bulbucaţi şi ieşiţi din cap”, cuvântul este atestat în limba veche numai în ANON CAR. (DA s.v.). Cuvântul apare în DOSOFTEI, V.S. (Manea 2006: 52), în BIBLIA 1688 (MLD II Ex.: 100–101) şi cu siguranţă şi în alte scrieri. În DELR, prima atestare este un antroponim din 1528. 1. Textul nostru prezintă câteva ocurenţe de la mijlocul secolul al XVII‑lea: Au izvorât broaşte […]. Atâta era de multe, cât le râniia den casă cu lopăţâle f. 33^r.2. În câteva locuri, cuvântul este utilizat și în comparație: Şi să tăbărâră penpregiurul Ţarigradului ca broaştele şi ca lăcustele de la Poarta cea de aur până la poarta de la Vlaherne f. 320^v; Turcii […] feace loitre pre den toate părţâle şi să suiră ca broaşteli preste zidiuri, pretutindirea f. 492^v; Turcii […] au dat năvală ca broaşte[le], pre unde au socotit că sântu zâdiurile mai nu înalte f. 499^r. 3. Cu sensul înregistrat în DA sub forma cuvântului compus broască‑țestoasă sau cu țest, cuvântul nu are atestări din epoca veche. Hronograful prezintă o atestare: Făcut‑au întâiu două broaşte de marmure mari, în chipul broaştelor cu ţăstu f. 423^v.

brúmă s.f. – lat. bruma, ‑am, cf. DA, DELR. Cu sensul „rouă înghețată (pe plante, pe pământ sau pe suprafața corpurilor)”, cuvântul este înregistrat în CORESI, PS., M. COSTIN, LET. I, NECULCE, LET. II, CANTEMIR, HR. În DELR, prima atestare este din jurul anului 1500. Atestarea din Hronograf, tot veche, este totuşi mai târzie: Frâmseaţăle obrazului stau până la o vreame: de‑acii să trec şi să veştedzăscu, ca buruiěnele câmpului când le loveaşte bruma f. 598^r.

brundz subst. < ngr. mprouvntzo”, cf. DNR, DELR; fr. bronze (< it. bronzo), cf. DA. În DELR, prima atestare este din anul 1689. În Hronograf, în contextul Să puie într‑o căldare mare de toate amestecăturele, să să amistuiască, să să hiarbă la un loc, […] aur, argint, pietri scumpe […] brundz, cristal f. 270^r, este tradus prin bronz cuvântul grecesc :@8\$0 „plumb”. Într‑un alt pasaj, Ş‑au adus şi doi stâlpi vărsaţ de brundz, adecă de malamă galbănă f. 514^v, se poate recunoaşte rădăcina mprouvntz‑ în adjectivul prouvntzinai” „de bronz”, cf. K (p. 462). Sensul din Hronograf este şi cel actual, pentru care nu au fost înregistrate în DA atestări din epoca veche: „metal tare şi sonor format dintr‑un aliaj de aramă şi cositor, la care se adaugă câteodată zinc ori plumb şi chiar argint şi din care se toarnă statui, clopote, candelabre, tunuri, medalii etc.” (DA s.v. bronz). Prin urmare, Hronograful rezintă două atestări rare, care sunt anterioare și celei din DELR.

brúdiu adj. < cf. zburda, zburdalnic, DA. Cu sensul „tânăr, crud, fraged, nevârstnic, minor”, cuvântul este înregistrat în MOXA, URECHE, LET. I, PRAV. MOLD., DOSOFTEI, V.S., CANTEMIR, HR. și IST. În Hronograf întâlnim următoarele atestări: Vei vedea măriia ta că iěste un prunc brudiu f. 29^v; Nu numai feate în vârstă au fostu muncindu, ce şi cuconi brudii şi cucoane f. 170^v; Până şi pruncii ce[i] mici şi brudii vor vesti numeli Domnului f. 553^v.

brústure s.m. < vsl. brošti, cu sg. reconstruit pe baza pl. brusturi, ca ciucure, fagure etc. sau gepidicul *brustilô „mătase” […] sau comel. bruskandol „hamei”, cf. CIORĂNESCU, SCRIBAN; DEXI îl consideră cuvânt autohton, cf. alb. brushtullë. În DELR se propune în primul rând etimologia lui I.I. Rusu, care consideră acest cuvânt element de substrat, cf. alb. brushtull „iederă”. În DELR se indică drept primă atestare toponimul Mănăstirea Brusturi, anul 1518. Cu sensul din Hronograf, „plantă ierboasă, cu foi foarte mari”, cuvântul nu prezintă atestări din textele vechi în DA (s.v.). În Hronograf apare în mai multe locuri, de fiecare dată într‑o comparație: Şi‑i tăiară acolo noaptea pân‑a să face dzioă, ca pre nişte brusturi f. 53^v; Începură într‑înşi a‑i tăiěri ca pre nişte brusturi f. 66^r; Şi‑i lua Ector viteazul în hiula calului şi‑i tăia ca pre nişte brusturi într‑îmbe mânule f. 139^r; Sângur Svinţiia Sa era de mergea în fruntea oştilor, şi tăia vrăjmaşii ca brusturii f. 438^v.

bubós adj. < bubă + suf. ‑os, cf. DA. Cu sensul „cu bube, plin de bube”, cuvântul este înregistrat în VARLAAM, C; cf. și DELR. În Hronograf se află o altă atestare: Domnu a toată lumea, Iisus Hristos, carele au dat orbilor vedeare […] vindecă mânu ciunte şi picioare oloage şi deznodate şi curăţă buboşii şi învisă morţâi f. 532^r.

bucátă s.f. – lat. buccata „îmbucătură”, cf. DA. Cu sensul „o parte de loc; distanță”, cuvântul nu prezintă atestări din epoca veche. În Hronograf este utilizat de mai multe ori: Dacă s‑au dus o bucată de loc, dzâsă Iosif să‑i întoarcă şi‑i întoarsără f. 24^r; Și înfrânsă Maxentie deodată pre Costantinu împăratu şi‑l goni o bucată bună f. 174^v; Ş‑au trimis la împărăteasa Theodora la Ţarigrad cu rugăminte să‑i dea vrio bucată de loc acolea, în hotarul lor f. 392^v.

bucăţeá s.f. < bucată + suf. -ea. În DELR, o primă atestare este din anul 1582. Cu sensul din Hronograf, diminutiv de la bucată, „parte dintr-un aliment solid, tăiată sau ruptă din întreg; bucătură”, cuvântul nu este ilustrat în DA (s.v. bucată) cu atestări din limba veche. Hronograful oferă o atestare: Pre mitropolitul acel curăţât de preuţâie acolo, la un metoh a Mitropoliei, şi să‑l puie într‑o chilie, să‑i dea pâine şi bucăţeale cât să‑ş ţâie sufletul f. 448^v.

búcium¹ s.n. – lat. bucina, bucinum, cf. DELR. Cu sensul „instrument muzical de suflat” (DELR), cuvântul este atestat în jurul anului 1500. În DA se află atestări din CORESI, PS., MOXA, VALRAAM, C., anul 1650, URECHE, LET. I, DOSOFTEI, PS., BIBLIA 1688. Şi în Hronograf se află câteva atestări: Veţi audzî glasuri de buciume şi de trâmbiţă şi de alte // f. 102^r feliuri de musice; Îndată // f. 102^v ce veţi audzî dându în buciume şi într‑alte musâce, să cădeţi la pământ; Veni Irimiia şi cu Varuh la zidiurile cetăţii şi audziră glasuri multe de buciume f. 105^r; Iară îngerii lui Dumnădzău buciumară în buciumi şi să răsăpiră zidiurile cetăţii şi cădzură neatinsă de nime f. 106^r.

búcium² s.m. < et. nesig., probabil identic cu bucium¹, cuvântul este atestat în DELR în anul 1426. Cu sensul „trunchi de arbore etc.”, în DA (s.v.) cuvântul este atestat în ANON. CAR., PALIA (1582) (ap. GCR), N. TEST., BIBLIA 1688. Hronograful prezintă o altă ocurență: Să săgeta şi să tăia în toate dzile unii pre alalţii, de dzăcea trupurele oamenilor ca butucii şi ca buciumii f. 144^r.

buciumá vb. I intranz. – lat. bucinare, cf. DA. Cu sensul „a sufla din bucium”, cuvântul este atestat în VARLAAM, C., BIBLIA 1688. În Hronograf se află o altă atestare: Îngerii lui Dumnădzău buciumară în buciumi şi să răsăpiră zidiurile cetăţii şi cădzură neatinsă de nime f. 106^r.

bucurá vb. I tranz. < alb. bukuron, cf. DA; în DELR se indică în primul rând etimologia propusă de A. Philippide, care îl consideră un element de substrat, cf. alb. bukur „frumos”, bukuroj „a înfrumuseța”. În DELR se propune o primă atestare din jurul anului 1500. Cu sensul „a simți bucurie” și în construcție cu dativul, cuvântul se află în Hronograf în contextul: Spurcata Dalida, muiěrea lui Sampson, s‑au bucuratu galbenilor ş‑au prinsu bucuroasă f. 57^v.

bucurós adv. < bucura + suf. ‑os, cf. DA. Cuvântul este atestat în ANON. CAR., NECULCE, LET. II. În DELR se propune o primă atestare din jurul anului 1500. Hronograful oferă o altă consemnare: De va putea Dumnădzăul vostru să facă ciude mai mari decât aceşti // f. 32^v oameni, eu bucuros să las pre jidovi să margă.

bucuríe s.f. < derivat de la bucura, cf. DA. Cu sensul „impresie de o vie plăcere”, cuvântul este atestat în COD. VOR., N. TEST. 1648, VARLAAM, C., DOSOFTEI, PS., BIBLIA 1688. În DELR se indică o primă atestare în jurul anului 1500. Hronograful prezintă o atestare, de la mijlocul secolului al XVII‑lea: De ţi‑i credinţa întreagă, de bine să‑ţ fie giurământul şi de bucurie; iară de‑ţ va fi credinţa păgână şi destrămţată, Domnul Dumnădzău de sârgu să facă plată f. 544^v.

bugegiúne s.f. < buged + suf –iune. Cuvântul nu apare nici în DA, nici în alte dicţionare. În DA este prezent numai adjectivul buged, cu sensul „care suferă de boala oedema (transsudat în ţesutul subcutanat al feţii sau al corpului), p. ext. buhăit, buhav, umflat (la faţă)” (DA s.v buged). În Hronograf se află următoarea atestare: S‑au înflat de bugegiune ş‑au muritu f. 167^v.

buhăví vb. IV intranz. < derivat de la buhav (variantă a lui puhav). Aceasta este o formă a termenului puhăvi, după cum buhav este varianta lui puhav. Cu sensul „a se face buhav la față (de beție, de somn, de boală)”, cuvântul nu are atestări din epoca veche (s.v. buhăi); varianta buhăvi este înregistrată în dicţionare. În Hronograf, cuvântul are sensul „a se umfla”: Onorie […], dac‑au oblicit c‑au luat cetatea Râmului, de voie rea şi de amar, au cădzut în friguri cu lângoare ş‑au buhăvit şi s‑au îmflat ş‑au murit f. 244^v.

buhăvíe s.f. < buhav + suf -ie. Această formă a cuvântului este o variantă a termenului puhăvie, neînregistrat în DLR. În DA apare numai adjectivul buhav (v. mai sus) „umflat, palid şi moale la faţă (de beţie, de somn, de boală), buged” (DA s.v.). În Hronograf, cuvântul are acelaşi sens ca bugegiune (v. mai sus): Pentr‑acesta i‑au trimis Dumnădzău boală asuprită de s‑au îmflat de buhăvie şi i s‑au spart trupul peste tot f. 153^r.

búhnet s.n. < a bufni (buhni) + suf -et. Sensul verbului de la care derivă sensul substantivului din Hronograf este „a produce un sunet înfundat, scurt, dar puternic”, cu specificarea „despre arme de foc, atestat numai sub forma buhni, cf. pocni”. Cu sensul „sunet puternic”, cuvântul este atestat în N. COSTIN, LET. II, CANTEMIR, HR. și IST. (DA s.v. bufni). În Hronograf se află o atestare anterioară: Şi acela războiu vrăjmaşu să feace, cât cine poate să scrie trăsnetele şi buhneteli de puşci, şi de sâneaţă, şi de chioteli oamenilor? f. 516^v.

buiecí vb. IV intranz., refl. < derivat de la buiac < sl. buiak´, cf. rut. buják, magh. buják, cf. DA. Sensul din Hronograf este „a se obrăznici; a deveni violent” probabil un subsens de la „a nu‑şi mai încăpea în piele, a se îngâmfa”, cu precizarea „despre oameni”, atestat în DA în CANTEMIR, HR. (DA s.v. buieci). În DELR, prima atestare este din anul 1643. În Hronograf este prezentă o atestare anterioară celei din DA: Iară unii dentru boiěri şi den slujitori, vădzând pre împăratul că iěste aşea om blând şi lin şi nu faci nemărui certare, să buieciră şi făcea rreale multe şi apucături şi morţ f. 368^r.

buimăcí vb. IV tranz. < buimac, cf. DA. Cu valoare tranzitivă și sensul „a face pe cineva buimac, a ameți, a zăpăci”, cuvântul nu are atestări din epoca veche. Prima atestare în DELR este din anul 1835. Hronograful oferă o atestare anterioară celei din DELR: De ce, atâta o au fărmăcat şi o au buimăcit, câtu‑i părea împărăteasăi că iěste Nehtenav frumos ca soarele f. 126^r.

buiurdium s.n. < tc. buyur(ul)du, cf. DA, ŞIO II₂. Cu specificarea „turcism din epoca fanarioţilor”, sensul cuvântului este „ordinul unui paşă sau al marelui vizir pentru Constantinopol (în opoziţie cu firman, destinat provinciilor); p. ext. ordin sau decret domnesc, cf. anafora”. Termenul nu are atestări din epoca veche (DA s.v. buiurdiu). În DELR este atestat prima dată în jurul anului 1730. A fost semnalat și la R. POP. (în cronica scrisă între 1718 şi 1729; vezi Pascu 1922: 146). Hronograful prezintă o atestare anterioară celei din DELR: Le deade şi buiurdium, adecă scrisoare de la mâna împăratului f. 513^v.

bulci s.n. < magh. bolcsù (búcsú), cf. DA; magh. bulcsú, bolcsú, cf. DELR. Cu sensul din Hronograf, „serbare bisericească aniversară, praznic, hram; cf. chirvai”, cuvântul este atestat în mai multe locuri în DOSOFTEI, V.S. şi în BIBLIA (1688) (DA s.v. bâlci). În DELR este atestat în anul 1682. Hronograful prezintă deci atestări anterioare: Să să strângă toţi să facă bulci acelui chip, cum să dzâce svinţenie f. 101^v; Iară preamândrul Marco duhovnicul […] s‑au rugat împăratului să nu să facă răspunsul acesta, ca să să strâce bulciul acela de la acea svântă mănăstire f. 422^v. Cuvântul este prezent în text şi cu extensiunea semantică „serbare în cinstea unui zeu”: Menelau împărat […] s‑au dus şi el acolo, la Crit, unde au fost acel bulci elenescu, cum le‑au fost obicina bodzilor lor f. 132^v; Dzâsă spurcatul împărat de să să facă cum ar hi bulciu, să să strângă oameni mulţ şi năroade la ipodrom f. 350^r.

buldzí vb. IV – Semnalăm prezența acestei variante a verbului a îmbulzi în Hronograf: Şi au fostu chitindu să‑l apuce de cătră câmpu, să‑l buldzască cu oştile spre apă, ca pentru să dea Costantin împărat cu oştile pre podu şi să să rupă podul f. 175^r.

bulúc s.n. < tc. böluk, cf. DA; tc. bülük (bölük), cf. DELR. 1. Cu sensul din Hronograf, „cu rândurile strânse, în masă compactă, toţi laolaltă şi deodată”, cu valoare adverbială, cuvântul este atestat la M. COSTIN, LET. I (DA s.v.). În DELR, o primă atestare este din anul 1675. Hronograful oferă o atestare anterioară: Să aleasără de o parte buluc şi nu să da gotfilor?, ce ş‑au apărat capetele f. 225^r. 2. Cu precizarea „azi mai ales în legătură cu verbele: a da, a intra, a năvăli, a veni, a cădea, a se aduna etc.” şi sensul „grămadă, năvală, p. ext. buzna, iute”, cuvântul nu are consemnări în epoca veche (DA s.v.). Hronograful prezintă două atestări: N-au ştiut că iěste sângur împăratul grecescu acolo, într‑acel buluc, şi cu boiěrii săi f. 479^r; Slujitorii şi cetăţeanii îi tot tăia vârtos, cum întra buluc pre porţ f. 493^r.

bun adj. – lat. bonus, ‑a, ‑um, cf. DA. 1. Cu sensul „(adesea complinit prin de urmat de un subst., cu deosebire de un part.‑subst.) potrivit (la, pentru…), care are calitățile cerute (de, la, pentru…)”, cuvântul este atestat în NECULCE, LET. II. În Hronograf se află o atestare anterioară: David, dacă luă voie de la împăratul, să dusă şi căută de luă cu sine o praştie şi nişte pietri rătunde, bune de aruncatu f. 63^v. 2. Cu pluralul bune și sensul învechit „faptă bună”, cuvântul este ilustrat prin citate din BIBLIA 1688. În Hronograf se află o atestare anterioară: Iară Roman, dacă stătu împărat, multe bune feace, că era om bun şi de fire f. 443^r. 3. Cu sensul „(despre meșteșugari, artiști etc.) priceput, iscusit, harnic, destoinic, capabil, îndemânatic, abil, ghibaci, conștiincios”, cuvântul este atestat în CANTEMIR, IST., ANTIM. P. În Hronograf se află o atestare mai timpurie: Sultan Mehmet împărat, audzând că l‑au ales de bun şi de destoinic de l‑au pus creştinii patriarhu, l‑au poftit de au mărsu înaintea sa în casăle împărăteşti şi‑i deade, în loc de cârje, toiag de argint poleit de mult preţu f. 481^v.

bunătáte s.f. – lat. bonitas, ‑atem, cf. DA. Cu sensul învechit (primar) „însușirea caracteristică a omului bun, însușirea sau calitate (bună, morală), cf. virtute, bun”, cuvântul este ilustrat cu citate din anul 1654, DOSOFTEI, V.S., BIBLIA 1688, N. COSTIN, LET. II, AXINTE URICARIUL, LET. II. În Hronograf se află mai multe atestări, cu forma de plural: Aceasta arată seamnele puterii dumnădzăieşti şi bunătăţâle părţâi trupeşti ceii cuvântătoare f. 543^v; Fii râhnitoriu şi poftitor învăţăturilor a dumnădzăieştilor scrisori şi bunătăţâlor înţălepciunii f. 593^r; Toate altele ce vei face, lumeşti lucruri scumpe şi nepreţăluite să fie, toate aceastea moarte şi putrede sântu şi nefolosâtoare sufletului, fără numai bunătăţâle aceastea, carele mai sus scrisăm f. 593^r; Şi fii ascultătoriu întru tot şi până la apoia vieţâi tale învăţăturilor maicei tale besearecei, că aceasta iěste cap tuturoru bunătăţâlor f. 593^v; De te vei îndirepta a mearge pre această cale, carea te îndireptu eu, părintele tău, bine să ştii că nici vei greşi, nici vei rătăci, ce mărgându direptu, te pomeni nemerindu în hotarăle ceale fericite şi svinte a bunătăţâlor f. 597^v; Bunătăţâle sufleteşti covârşescu prespre toate spodobiile şi cinstile lumeşti f. 600^r, cf. f. 524^v.

burá vb. I intranz. impers. < derivat de la bură², et. nec.; „cuvântul pare a fi înrudit cu boare şi a fi de origine latină”, DA. În DELR, prima atestare este din anul 1839. Cu sensul din Hronograf, „a ploua mărunt şi des”, termenul nu are atestări din limba veche în DA. Oferim o atestare din textul nostru: Era pământul can mâzgos, că şi can burasă f. 403^v.

burdúv, burdúh s.n. < cf. burduhan, DA; NDU: probabil dintr‑un primitiv burd înrudit cu burtă; DEXI face trimitere la ucr. бурдюк „burduf”. Cu sensul din Hronograf, „sac făcut din pielea netăbăcită, uneori din stomacul (argăsit) al unui animal (capră, oaie, bivol), în care se păstrează sau se transportă alimente (brânză, făină, apă), bani, tutun etc.” (DA, s.v. burduf), am întâlnit cuvântul în MLD I Gen., în ms. 45 (21.14); vezi studiul lui V. Arvinte din MLD I Gen.: 66. Hronograful prezintă atestări anterioare: Iar dac‑audzi Avraam aşea, el împlu un burduh de apă f. 11^v; Ș‑au lăsat la acea besearecă un burduh de untu de lemnu, să hie de treaba besearecii f. 200^v; Numai cum au sosit, au şi aflat 12 burduje // f. 27l^v pline de galbeni; Învăţă de feaceră burduje multe şi pusără apă de cale f. 508^v, cf. f. 269^r.

buríc s.n. – lat. umbilicus, cf. DA. În sintagma buricul pământului, cu sensul „centrul pământului (despre care poporul crede că e la Ierusalim)”, cuvântul este atestat în BIBLIA 1688. În Hronograf se află o atestare mai timpurie: Suptu turla cea mai denlăuntru, gios, pre faţa besearecii, iěste polileu şi iěste buricul pământului, adecă mijlocul lumii f. 187^v.

buruiánă s.f. < sl. (rus., ucr., bg., sb.) burianß, cf. DA. 1. Cu sensul din Hronograf, „nume pentru diverse plante erbacee necultivate (afară de iarbă), care dăunează semănăturilor când cresc printre ele” (DM s.v., cf. NDU, DEXI), cuvântul este atestat în N. TEST. (1648) şi în DOSOFTEI, V.S. (DA s.v.). Se întâlneşte şi în BIBLIA 1688, în MLD, I, Gen. (1.11, 12) şi în ms. 45 (idem), cu forma buruian. Hronograful prezintă atestări de la mijlocul secolului al XVII‑lea: Să curăţăşti mărirea ta o buruiană amară den mijlocul unii grădine îngrădite şi împodobite cu de toate florile şi poamele f. 197^v. Termenul se află și într‑o comparație: Frâmseaţăle obrazului stau până la o vreame: de‑acii să trec şi să veştedzăscu, ca buruiěnele câmpului când le loveaşte bruma f. 598^r. 2. Cu sensul „zarzavaturi, legume (proaspete); p. ext. plante comestibile”, cuvântul nu este atestat în DA. Hronograful oferă o atestare: Nice pâine n‑a mai mâncat, nice vinu n‑au mai băut, ce numai ce‑ş ţinea sufletul cu legumi, şi cu buruiěne, şi cu bob muiat f. 113^r; Iară mâncarea ei era numai veardză, adecă buruiěni hiěrte f. 419^r.

búte s.f. – lat. pop. buttis, cf. DA. Cu sensul din Hronograf, „vas mare de lemn pentru conservarea lichidelor (mai ales a vinului), mai larg la mijloc decât la capete, alcătuit din doage (de stejar) prinse în cercuri de lemn sau de fier, închis la capete cu două funduri de lemn”, cuvântul este atestat în ANON. CAR. şi NECULCE, LET. II (DA s.v.). În DELR, prima atestare este din anul 1525. Hronograful prezintă alte ocurențe: Era mai mult de 20 000 de buţi de var gata f. 216^r; Începură a face scări cu buţ deşearte şi cu scânduri pretutindirea să să suie preste zâdiuri să facă năvală în Ţarigrad f. 476^v.

butúc s.m. – lat. *bottum, cf. CIORĂNESCU; SCRIBAN indică gep. *buttuk. 1. Cu sensul din Hronograf, „trunchi de arbore tăiat, curăţit de crengi (şi de coajă); bucată mai mare tăiată dintr-un astfel de trunchi; bucată groasă de lemn”, cuvântul nu cunoaşte atestări din limba veche (DA s.v.). Hronograful oferă câteva atestări în care cuvântul se află în cadrul comparației: Şi unde‑i vădzu numai a doa dzi că dzac ca butucii, numai ce s‑au spământat f. 93^r; Nu cutedza să iasă den cetate, că vedea cum dzac troadeanii tăiěţi ca butucii f. 137^v; Dzăcea trupurele oamenilor ca butucii şi ca buciumii f. 144^r. 2. Cu sensul „bucată groasă de lemn cu o gaură (sau cu două) în mijloc, în care se prindeau picioarele, mâinile sau gâtul prizonierilor şi făcătorilor de rele; obezi, cătuşe, fiare”, cuvântul este atestat în DOSOFTEI, V.S. (DA s.v.). L‑am întâlnit şi în HERODOT, I. 447. În DELR, o primă atestare este din anul 1601. În textul nostru, se întâlnesc atestări anterioare celei din DA: Alţii‑i punea la legătură, alţii cu picioarele în butuci şi pre alţii în laţuje de hier f. 147^v; Acolea iěste şi butucul care a fost pus în picioarele lui Hristos f. 187^v; I‑au fost pus Ghizerih pre toţi în butuci şi legaţi f. 259^v.

buzdugán s.n. < tc. bozdogan „ghioagă, măciucă”, cf. DA; tc. bozdoğan, cf. DELR. 1. Cu sensul „măciucă (scurtă) de fier […] servind de armă în timpurile vechi […] sau de sceptru etc.”, cuvântul este ilustrat cu citate din N. COSTIN, LET. II și BIBLIA 1688. În DELR, prima atestare este într‑un antroponim din anul 1446. În Hronograf se întâlnește o atestare anterioară celor din DA: Şi‑i trimisă împăratul căftan şi buzdugan, să fie domnu şi ţărâi Sâriei, cum iěste Misiriului f. 512^v.

2. Cu sensul figurat „putere domnească”, cuvântul nu are atestări din epoca veche în DA. În Hronograf, termenul se află în contextul: Ienicearilor le trebuie pururea bozduganul de pre cap să nu le mai lipsască, că atunce sânt buni şi lini f. 504^v.

BIBLIOGRAFIE  ŞI  SIGLE

CIORĂNESCU = Al. Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii române, ediţie îngrijită şi traducere din limba spaniolă de Tudora Şandru Mehedinţi şi Magdalena Popescu Marin, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2001.

1601. COSTIN, L. = Nicolae Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601. Letopiseţul Ţării Moldovei de la 1709 la 1711 [I–II], în Opere, I, ediţie cu un studiu introductiv, note, comentarii, indice şi glosar de Const. A. Stoide şi I. Lăzărescu, cu prefaţă de G. Ivănescu, Iaşi, Editura Junimea, 1976.

DA = Dicţionarul limbii române. Sub conducerea lui Sextil Puşcariu. Tomul I. Partea I: A‑B. Bucureşti, Librăriile Socec & Comp. şi C. Sfetea, 1913; Tomul I. Partea II: C. Bucureşti, Tipografia Ziarului „Universul”, 1940; Tomul I. Partea III. Fascicula I: D‑de. Bucureşti, Intreprindere Industrială a Statului, 1949; Tomul II. Partea I: F‑I. Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, 1934; Tomul II. Partea II. Fascicula I: J‑lacustru. Bucureşti, Tipografia Ziarului „Universul” S.A., 1937; Tomul II. Partea II. Fascicula II: Ladă‑lepăda. Bucureşti, Tipografia Ziarului „Universul” S.A., 1940; Tomul II. Partea II. Fascicula III: Lepăda‑lojniţă. Bucureşti, Tipografia Ziarului „Universul” S.A., 1948.

DELR = Dicționarul etimologic al limbii române, Volumul I, A‑B, București, Editura Academiei Române, 2011.

DEXI = Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, coordonator ştiinţific: Eugenia Dima, autori: Eugenia Dima, Doina Cobeţ, Laura Manea, Elena Dănilă, Gabriela E. Dima, Andrei Dănilă, Luminiţa Botoşineanu, Chişinău, Editura Arc – Editura Gunivas, 2007.

DM = Dicţionarul limbii române moderne, Bucureşti, Editura Academiei, 1958.

Dragomir 2007 = Mioara Dragomir, Hronograf den începutul lumii (Ms. 3517). Probleme de filologie, Iaşi, Editura Trinitas.

Dragomir 2017 = Mioara Dragomir, Hronograf den începutul lumii (Ms. 3517). Studiu lexicologic, vol I, Descrierea lexicului. Raportare la lexicul din traducerile mitropolitului Dosoftei. Raportare la lexicul epocii, vol. II, Aplicarea conceptului de bază psihologică / spirituală în lingvistică şi filologie. Hronograful este traducerea lui Nicolae Milescu Spătarul, Iaşi, Editura Doxologia.

1988. GR. = Radu Greceanu, Începătura istoriii vieţii luminatului şi preacreştinului domnului Ţării Rumâneşti, io Costandin Brâncoveanu Basarab‑voievod, dă când Dumnezeu cu domniia l‑au încoronat, pentru vremile şi întâmplările ce în pământul acesta în zilele măriii‑sale s‑au întâmplat, în Cronici brâncoveneşti, antologie, postfaţă, glosar şi bibliografie de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, Editura Minerva, 1988.

HERODOT, I. = Herodot, Istorii, [traducere de Nicolae Spătarul], ediţie îngrijită de L. Onu şi Lucia Şapcaliu, prefaţă, studiu filologic, note, glosar de Liviu Onu, indice de Lucia Şapcaliu, Bucureşti, Editura Minerva, 1984.

K = Mattheos Kigalas, Neva suvnoyi” diaforw’n iJstoriw’n ajrcomevnh ajpov ktivsew” kovsmou…, tipărit în anul 1650, la Veneţia.

Manea 2006 = Laura Manea, Viaţa şi petreacerea svinţilor, partea 1, Studiu lingvistic, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

Mihăescu 2006 = Doru Mihăescu, Cronografele românești, București, Editura Academiei Române.

MLD I Gen. = Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688, seria veche, Pars I, Genesis, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 1995.

MLD II Ex. = Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688, seria veche, Pars II, Exodus, Iași, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 1991.

MLD III Lev. = Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688, seria vechePars III, Leviticus, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 1993.

NDU = Noul dicţionar universal al limbii române, Ioan Oprea, Carmen‑Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2006.

Pascu 1922 = G. Pascu, Istoria literaturii române din secolul al XVII-lea, Iaşi, Institutul de arte grafice „Viaţa românească” S.A.

1961. POP. = Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţării Rumâneşti, în Cronicari munteni, I. Stolnicul Constantin Cantacuzino. Anonimul Cantacuzinesc. Radu Popescu, ediţie îngrijită de Mihail Gregorian, studiu introductiv de Eugen Stănescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1961.

SCRIBAN = August Scriban, Dicţionaru limbii româneşti, (Etimologii, înţelesuri, exemple, citaţiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), ediţiunea întâia, Iaşi, Institutu de Arte Grafice „Presa Bună”, 1939.

SUCIU, D. = Emil Suciu, Influenţa turcă asupra limbii române, vol. II, Dicţionarul cuvintelor româneşti de origine turcă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010.

Ștrempel 1998, 1999 = Cronograf, tradus din greceşte de Pătraşco Danovici, ediţie îngrijită şi cuvânt-înainte de Gabriel Ştrempel, studiu introductiv de Paul Cernovodeanu, Bucureşti, Editura Minerva, vol. I, 1998, vol. II, 1999.

URECHE, L. = Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţie îngrijită de P.P. Panaitescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1987.

Ursu 1999 = N.A. Ursu, Ediţia cronografului numit „tip Danovici” şi problema paternităţii traducerii lui, în „Cronica”, serie nouă, XXXIV.

VARLAAM, L. = Varlaam, Leastviţa sau scara raiului de Ioan Scărarul, ediţie, notă asupra ediţiei şi glosar de Oana Panaite, prefaţă şi revizuirea transcrierii interpretative de Eugen Munteanu, Iaşi, Editura Trinitas, 2007.

LEXICAL  RARITIES  IN  HRONOGRAF  DEN  ÎNCEPUTUL  LUMII  [CHRONICLE  FROM  THE  BEGINNING  OF  THE WORLD]  (ms. 3517) – ANALYSIS  FOR  PROSPECTIVE  WORK  OF  THE  DICTIONARY  OF  THE  ROMANIAN  LANGUAGE AND  ON  THE  ETYMOLOGICAL  DICTIONARY  EDITED UNDER THE  AEGIS  OF  THE  ROMANIAN  ACADEMY  (LETTER  B)

ABSTRACT

We continue our series of articles which started in 2019, when we analyzed the words with the initial letter A in the manuscript no. 3517 (608 sheets recto-verso). The manuscript is the prototype for over 50 copies spread all over the Romanian historical regions throughout the centuries and includes the Greek translation Chronicle from the Beginning of the World. In our presentation of the words starting with the letter B, in the present article, we can also remark the wide variety of the Chronicle’s lexis and the fact that all of the 108 terms we have analysed are very interesting from a lexicological and lexicographic point of view: as first attestations or, simply, as attestations from the mid-XVII^th century, as unique attestations even, in the completion of the list of words in cases where the word had not been recorded in the dictionary, from the point of view of their meaning or their form, or of the grammatical context in which they appear. We have analysed 25 of these terms in our book on the lexis of the Chronicle (published in 2017), but they are also resumed in this article, with additional information, related to the attestations of the old period in the Dictionary of the Romanian Language (DA, DLR): bail, barat, bărbier, bătrâneață, beglerbei, bețiv, bezăstem, bogoboreț, bogonosăț, bogoslov, bogoslovie, boierie, bolnăvi, bortășa, bostangi bașa, bucium, bucățea, bucuros, buhăvie, buimăci, buiurdium, buluc, bunătate, bute, butuc.

We have offered some other attestations from old texts, quoting examples which we have encountered in our research on the lexis of Chronicle or with other occasions, attestations that can be used in papers, in statistics or in the research on the lexis of the old period under various aspects.

Keywords: old period, old manuscript, rare lexeme, new meaning, lexical variant, lexicographic scheme, The Dictionary of the Romanian Language (DA, DLR), The Etymological Dictionary of the Romanian Language (DELR).

* Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române – Filiala Iaşi, România (mioaradragomir_2006@yahoo.com).

[1] Rarități lexicale în Hronograf den începutul lumii (ms. 3517) – analiză în vederea lucrului la Dicționarul limbii române și la Dicționarul etimologic al limbii române, redactate sub egida Academiei Române (litera A), în „Anuar de lingvistică şi istorie literară”, t. LIX–LX, 2019–2020, p. 7–42.

[2] Din manuscrisele cronografului de acest tip tradus în sinteză după originalul grecesc al lui Dorotheos de Monemvasia și al lui Matheos Kigalas autorul spune însă că s‑au răspândit peste 70 de copii (Mihăescu 2006: 173, 240).

[3] Pentru siglele din Dicționarul limbii române (seria veche), vezi Bibliografia din DA.

[4] Prezentăm cuvintele exact cu forma lor din Hronograf, care, în unele situații, nu este forma de cuvânt‑titlu, ci variantă lexicală.

[5] În N. COSTIN, L. 17, cuvântul bogoslovie apare în următorul pasaj: „Învăţat-au Noe pre ficiorii săi şi pre săminţiia sa bogoslovia şi învăţături întru lucrurile dumnedzăeşti”.

[6] N.A. Ursu (1999: 12) precizează că acest cuvânt este prezent în Viaţa şi petreacerea svinţilor, unde glosează cuvântul stadiu.