Profesorul nostru

 LUMINIŢA BOTOŞINEANU*, FLORIN-TEODOR OLARIU*

Cercetătorii de la departamentul de dialectologie si sociolingvistică al Institutului de Filologie Română regretă profund pierderea mentorului și coordonatorului nostru, prof.univ.dr. Stelian-Traian Dumistrăcel (1937–2022), dialectolog de vocaţie, teoretician rafinat, spirit novator şi om de ştiinţă de înaltă clasă, eminent reprezentant al lingvisticii ieșene în România și în lume. Lider al echipei de cercetare care realizează Noul Atlas lingvistic român, pe regiuni. Moldova şi Bucovina, domnul profesor ocupa în același timp o poziţie simbolică în prima linie a domeniului la nivel naţional. Deschiderea spre arii majore ale dialectologiei, dificil de cuprins într-o viaţă de om – atlas, etno- şi sociotexte, teorie şi metodologie – îl proiecta ca pe o sinteză fericită între Sever Pop, atlasistul şi teoreticianul, şi Emil Petrovici, anchetatorul şi autorul de atlas –, fapt care l-a recomandat firesc ca membru în comitetul naţional român al Atlas linguarum Europae (ALE) şi colaborator la Atlas linguistique roman (ALiR), proiecte europene de mare anvergură. În interiorul laboratorului de cercetare pe care l-a coordonat cu strălucire şi – paradoxal poate – cu discreţie, s-au realizat tomurile de hărţi şi material necartografiat sau culegerile de texte ale NALR. Moldova şi Bucovina şi, începând cu volumul al III-lea al atlasului nostru, s-a păşit într-o nouă eră în cartografia lingvistică, aceea a editării integrale cu ajutorul tehnologiei digitale.

Mereu aproape de noi, lipsit de complexe inhibitoare, deşi aflat în contradicţie cu mediocritatea, nu părea niciodată a ţinti transformarea mai tinerilor săi colegi în performeri ai ştiinţei reci, ci în primul rând sensibilizarea noastră la viaţa limbii, dorinţa de a ne transmite emoţia, fascinaţia pe care o trăia la observarea fenomenelor acesteia. Neobosit cercetător al faptului de limbă, îl extrăgea din aparenţa de banalitate şi îl scotea la lumina ştiinţei. Îl vedea pe teren sau îi simțea potenţialul în urma unor insistente şi zilnice lecturi, cu care îşi hrănea continuu excepționala curiozitate intelectuală. Astfel, Ideea, luminată de creativitate şi de fineţe analitică, edificată cu rigoare şi consecvenţă, se transforma în cercetări exemplare (materializate în 10 volume de autor și peste 250 de studii și articole științifice), adevărate modele, aflate în vecinătatea impecabilului, inconturnabile pentru orice specialist în dialectologie sau fonetică, geografie lingvistică sau istoria limbii, limbă literară sau stilistică, frazeologie sau etimologie, cultivarea limbii, antropologie culturală, lexicologie sau pragmatică. Toate aceste rezultate ale muncii şi creativităţii neobosite nu au fost rezervate exclusiv apariţiei în reviste de specialitate, ci au fost împărtăşite cu regularitate și masei mai largi a cititorilor, de exemplu prin intermediul unor rubrici permanente în publicaţii de informare sau de cultură – probă a înțelesului particular și generos pe care domnul profesor îl atribuia misiunii omului de știință în spațiul public.

Toate discursurile sale, publice sau private, de la comunicări ştiinţifice şi conferinţe la dialoguri spontane, aveau savoarea şi spectaculozitatea conexiunii efective cu interlocutorul, fascinat nu doar de virtuozitatea demostraţiei, ci şi de bucuria comunicării cu Profesorul. Dacă în scris era livresc, de un rafinament care străbătea fraze lungi şi sofisticate, în expresia orală era mai nonformal, fondul erudit permiţându-i să transforme detaliul aparent nesemnificativ în prilej de digresiuni docte, dezvoltate cu un entuziasm iradiant. Când se pasiona de vreun subiect, făcea excursuri bogate şi provoca discuţii conduse maieutic cu discipolii pe care îi atrăgea magnetic în raza lui de influenţă, îi orienta spre performanţă şi îi încuraja spre un anume tip, special, de nemulţumire de sine, generatoare de progres. Componenta socială, convivială a personalităţii sale transpărea și în emoţionante flashbackuri care îi prilejuiau ba schiţarea portretului vreunui profesor de acum jumătate de secol, care se reanima creionat în tuşe sigure – ironice sau duioase, după caz –, ba evocarea vreunei întâmplări memorabile, în care se ancorau, firesc, discuţii savante pe teme de specialitate. Întunecaţii ani ’50–’60 îi stârneau emoţii inedite, eminamente intelectuale, şi vorbea cu însufleţire despre subterfugiile lingvisticii acelor timpuri, care, fără a face prea multe concesii, s-a salvat de la sufocare de sub mormanul de maculatură comunistă.

Profesor la şcoala rigorii întotdeauna temperate cum grano salis, dispreţuia confortul căilor bătătorite şi era întotdeauna gata să urmărească până-n pânzele albe rădăcinile uitate ale expresiilor şi detaliile revelatoare ale realităţii lingvistice. Severitatea omului de ştiinţă autentic, caracterul neconcesiv al opiniilor sale, formulate pe un ton constructiv și elegant, prin interogaţii şi autointerogaţii, prin nuanţări şi rezerve argumentative, amenda prompt superficialitatea, iar purtătorii ei se lămureau aproape de la sine că au nimerit pe teritorii străine. Totuși, această exigenţă era mereu și natural îmblânzită, contrabalansată, de afecțiunea lui constitutivă, pe care o revărsa deopotrivă asupra oamenilor și a necuvântătoarelor, de nevoia de a avea aproape frumosul în toate formele sale, de la natură la artă – şi mai cu seamă de pasiunea cu care citea, lucra, studia, descoperea, căci devotamentul faţă de profesie, în primul rând ca trăire fundamentală şi apoi ca raliere din convingere la obiectivele culturale înalte ale Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iaşi, pe care l-a slujit o viaţă (peste șase decenii!), a fost o constantă în viaţa domnului profesor.

Ne-a lăsat datoria de a-i continua activitatea, în primul rând la atlasul lingvistic pe care l-a coordonat, la revista „Anuar de lingvistică și istorie literară” unde a îndeplinit mai multe decenii funcția de redactor-șef, precum şi în toate celelalte proiecte, având în minte, ca un ideal, dorinţa de a-i copia atitudinea ştiinţifică exemplară şi mai cu seamă devotamentul şi dragostea cu care interacţiona în egală măsură cu subiectele de cercetare şi cu oamenii din jurul lui. Nu avem nici o îndoială că personalitatea lui iradiantă va continua să ne încălzească sufletele şi că profilul lui de om de ştiinţă aparte, pentru care măsura era un companion permanent al valorii, s-a înscris deja în galeria cercetătorilor români autentici.

OUR  PROFESSOR

ABSTRACT

Professor Stelian Dumistrăcel (1937–2022) was one of the most important Romanian specialists in dialectology, phonetics, socio- and psycholinguistics, cultural anthropology, pragmalinguistics and lexicology. This article portrays him mainly inside his working laboratory, attending to his relationship with us, his closest collaborators, to the matters of his work, and to the expectations of his fellows or of the general public.

Keywords: Stelian Dumistrăcel, dialectology, phonetics, sociolinguistics, psycholinguistics, cultural anthropology.

[1] Textul de faţă reproduce, cu minime intervenţii de natură preponderent tehnoredacţională, evocarea cu acelaşi titlu apărută în „Buletinul Institutului de Filologie Română «A. Philippide»”, anul XXII, nr. 1, ianuarie–martie 2022, p. 13–15.

* Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române – Filiala Iaşi, România (lumi.botosineanu@gmail.com / olariuft@yahoo.com).