Mioara Dragomir, Contribuții lexicale…

http://alil.academiaromana-is.ro/archives/4240

CONTRIBUȚII  LEXICALE LA  DICŢIONARUL  LIMBII  ROMÂNE  ȘI  LA  DICȚIONARUL  ETIMOLOGIC  AL  LIMBII ROMÂNE, REDACTATE  SUB  EGIDA  ACADEMIEI  ROMÂNE – MS. 3517 BAR:  NICOLAE  MILESCU  SPĂTARUL,  HRONOGRAF  DEN   ÎNCEPUTUL  LUMII. O  SAMĂ  DE  ÎNVĂȚĂTURI (CCA 1658–1661) (LITERA  C,  CLIRIC – CUVÂNTĂTOR)

MIOARA  DRAGOMIR

1. Introducere

 

1. Continuăm studiul[1] referitor la analiza cuvintelor din traducerile ms. 3517, Hronograf den începutul lumii (f. 1^r–f. 592^r) și O samă de învățături (f. 592^v–f. 608^v), care prezintă interes, din diverse perspective, pentru redactarea dicționarelor Academiei Române, respectiv Dicționarul limbii române (DLR) și Dicționarul etimologic al limbii române (DELR). Am cuprins datarea celor două texte din manuscris în intervalul 1658–1661. În ipoteza noastră, argumentată cu numeroase elemente rezultate din analiza lingvistică și filologică, ele sunt operă de traducere a învățatului boier moldovean Nicolae Milescu Spătarul[2].
2. Analiza termenilor din seria cu iniţiala C se întregește în lucrarea de față cu 127 de cuvinte și forme. Dintre aceștia, o parte au fost analizați în lucrarea Hronograf den începutul lumii. Studiu lexicologic (Dragomir 2017), din punct de vedere lexicologic și ca suport de analiză pentru susținerea metodei pe care o propunem în această carte, între metodele de identificare a autorului/traducătorului în textele vechi românești. Desigur, mare parte dintre acești termeni sunt înregistrați și în Studiul lexicologic al ediției citate, fără contexte însă – care se vor regăsi în textul transcris –, și fără o analiză lărgită. În studiul de față analizăm aceste cuvinte cu precădere din perspectiva lexicografică a redactorului cu experiență la Dicționarul limbii române, prezentând fie diferite forme ale cuvintelor, fie grafii, fie sensuri unice sau cuvinte neînregistrate, fie atestări rare – în special raportat la normele DLR, conform cărora este ideal de a introduce zece atestări pe secol –, fie prime atestări, propuneri de etimologii sau definiții, în sfârșit, locul accentului sau diferite alte elemente importante pentru clarificarea redactării respectivului cuvânt în DLR. Datorită importanței lor pentru redactarea articolelor lexicografice respective din DLR, am numit aceste elemente, de-a lungul timpului, rarități lexicale. De asemenea, ca pe fapte interesante, izvorâte din specificul acestor traduceri numite cronografe, remarcăm posibilitatea de a prezenta cuvinte polisemantice și familii de cuvinte, cu raportare la redactarea lor în seria veche a Dicționarului limbii române (DA). În plus, compararea extului celor două traduceri cu cronograful grecesc ne-a dat posibilitatea de a oferi certitudinea că avem de-a face cu împrumuturi contextuale sau chiar de a oferi etimologii sau forme care se regăsesc în original.
3. Cuvintele și formele pe care le analizăm sunt: cliric, cliros, clisâiarh, clisâiěş, clopoțăl, cneadz, cnigă, coace, coadă, coamă, coapsă, coardă, coastă, cobză, codică, coif, colac, colibă, colivă, comis, comit, concenie, condei, coneț, conie, consul, conte (contea), conteneală, conteni, copie, copt, corb, corcodil, corivantiu, corn¹, corn², cositor, cosiță, costandă, coș, coși, coșniță, covârși, covârșit, -ă, covârșitor, -oare, crai, crăiasă, crăi, crăie, crăpa, crede, credzătoriu, -oare, credzut, -ă, credincios, -oasă, credință, cresta, crește, creștin, -ă, creștina, creștinare, creștinătate, cristal, crivăț, crivățean, -ă, crâng, crâșmar, croitor, cruciș, crud, -ă, crunt, -ă, ctitor, cubuz (cobuz), cucearnic, -ă, cuconaș, cuhne, cuib, culă, cum, cumătru, cumenecătură, cumpănă, cumpăni, cumpăt, cumpăta, cumpătar, cumpătare, cumpătareț, -ă, cumpătătoriu, cunoaște, cununa, cunună, cununie, cupac, cupar, cupelă (cupeli), cuprinde, cuptoriu, curat, -ă, curățenie, curăți, curățire, curcubătă, curcubău, curechi, curopolat (curopalatis), cursă, cursură, curte, curteni, curvitoriu, custa, cușcă, cutare, cutremura, cutedza, cuțât, cuțovlah, cuveni, cuvicularie, cuviință, cuvios, -oasă, cuvânt, cuvântare, cuvântător, -oare.

 

1. Analiza lexicală: sensuri, atestări, forme, grafii, accent, definiții, etimologii etc.

 

clíric s.m., pl. clirici, cliriceani, cliricheani – „în limba veche, din paleosl. klirikŭ (< gr. klhrikov”); de la începutul sec. XIX încoace, neologism din lat. clericus, -um” (DA, s.v. cleric). Cu sensul „membru al clerului, față bisericească etc.”, cuvântul este atestat în IORGA, S.D., ÎNDREPTAREA LEGII, GCR I, PRAVILA MUNT., DOSOFTEI, V.S.[3] Hronograful oferă o serie de atestări, care, în ordine cronologică, se află înaintea scrierii lui Dosoftei. În afară de aceasta, remarcăm faptul că acest cuvânt prezintă în Hronograf trei forme de plural: Cliricii besearecii şi ş-alţ oameni ce să prilejisă acolo, dacă vădzură minunea aceaia, să oţărâră şi să cutremurară f. 280^v; Țărigrădeanii, călugării, duhovnicii şi preuţâi, egumenii şi ermonahi şi cliricii besearecilor şi ş‑alte năroade, nu vrea nice mâna cu arhiereii cei ce venisă de la Italiia, să dea f. 468^r; Iar cliriceanii besearecii au mai adaos // f. 590^v poclonul împărătesc cu 500 de galbeni roşii; Să puie legătură cum să nu să însoare cliricheanii mireani, carii sântu den clírosul besearecii f. 537^r; cf. clirici: f. 427^r, f. 483^r, f. 486^r, f. 490^r, f. 505^r, f. 518^v, f. 519^v, f. 520^r; f. 590^v și cliriceani, cliricheani f. 325^v, f. 445^v, f. 448^v.

clíros s.n. – „cuvânt literar pătruns în limba veche din slavona bisericească (cliros < klirosŭ < gr. klh`ro”), apoi din limba neogrecească (clir < gr. klh`ro”, cf. sb. klir, rus. klirŭ). De pe la începutul sec. XIX începe să fie înlocuit prin forma actuală, cler, care e forma latină (clerus) a cuvântului grecesc, pătrunsă la noi, probabil mai întâi în Transilvania, prin catolicii germani (Klerus)” (DA, s.v. cler). Cuvântul are o serie de atestări din textele vechi. Cu această formă preluată din textul grecesc, neadaptată limbii române, mai apare în acest secol la CORESI, EV., PRAV., DOSOFTEI, V.S. Atestările din Hronograf se află înainte de cele din scrierea mitropolitului Dosoftei: Şi-l priimi patriiarhul şi cu tot clirosul besearecei cu pohfală şi cu cinste f. 300^v; cf. f. 343^v, f. 393^r, f. 409^r, f. 420^v, f. 448^v, f. 495^r, f. 537^r.

clisâiárh s.m. „variantă populară a lui eclesiarh” (DA, s.v. clisiarh). Cu sensul „paraclisier; țârcovnic etc.”, cuvântul este atestat în PRAVILA (a. 1640), DOSOFTEI, V.S. În Hronograf se află o altă atestare, cu forma lexicală clisâiarh, înainte de scrierea lui Dosoftei: Dacă goniră pre patriarhul cu atâta urgie şi necinste, rămăsasă treaba Patriarhiei după clisâiarhul f. 485^r.

clisiěș s.m. – „formă scurtată din paraclisier” (DA, s.v. clisier). Cuvântul se află atestat în IORGA, S.D. Hronograful oferă câteva atestări, cu varianta clisiěş, înregistrată numai în anul 1666 (IORGA, S. D. XI); echivalentul din K este e*kklhsiavrch” [tod’]: De aceasta audzî şi împăratul şi veziriul şi mult s-au minunat şi vădzură că s-au făcut sâlă cu năpaste patriarhului şi clisâiěşului f. 485^v; Alexie, clisiěşul de la Studenţi, pre la împărăţâia Arghiropului ş-a lui Pamflagon, 4 ai f. 588^r; cf. f. 419^r, f. 589^v.

clopoțél s.m. „derivat din clopot, cu suf. dim. ‑el” (DA, s.v. clopoțel). Cu sensul „clopot mic etc.”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., MARDARIE, L., BIBLIA 1688. În DELR prima atestare este din anul 1582 (PO). Hronograful oferă o atestare înainte de BIBLIA 1688, o variantă cu velarizare: Avea la fereastră den afară un clopoţăl mic pus şi ştreangul careli era legat clopotul agiungea până gios, la pământ f. 382^v.

cneadz s.m. – pentru sensul din Hronograf DA (s.v.) dă ca etimon rus. knjazĭ „prinț” (paleosl. kŭnedzß, împrumutat din goticul *kuniggs = germ. König) etc. Cu sensul „(mai ales în Mold., începând din sec. XVII‑lea) prinț rus; p. gener. prinț (și ca titlu de noblețe purtat de unele familii nobile românești cu legături în Rusia); p. ext. principe, duce, guvernator, stăpânitor, căpetenie, domn etc.”, cuvântul este atestat în LET. I, LET. I A, DOSOFTEI, V.S., DIONISIE, C., ISTORIA ROSILOR (1750). În DELR, prima atestare a cuvântului cu acest sens este din anul 1623. Hronograful oferă o serie de atestări mai timpurii decât DOSOFTEI, V.S. Cel mai probabil, în redactarea din noua ediție DLR cuvântul va fi reorganizat semantic iar atestările din Hronograf vor putea fi atestări de bază pentru sensurile cuprinse acum cu diferite alunecări semantice, în aceeași definiție: Au învis sângur Hristos pre feciorul celui cneadzu ce era mai mare pre giudeaţe f. 155^r; Scriseasă cătră Artemie să să ducă la Ghervelin, cneadzul bulgarilor, că-i va da oşti într‑agiutori f. 329^v; Pre urmă îi rămasără doaă feate. De ce, pre una o au luat craiul de sârbi de la Bosna, iară pre ceialaltă o au luat cneadzul Rusâii ceii Mare f. 487^r; Den cneadz ieşi den Vithleemu şi păstoriu lui Israil să feaci, celuia ce‑i fu ishoda mai deinte de dzâlele veacilor şi mai întâiu decât soarele şi nespus numele Lui f. 530^r.

cnígă s.f. < slav. kniga „carte”, cf. DA. În DA cuvântul este înregistrat cu sensul „registru”, fără atestări din texte. În DELR prima atestare este dintr‑o copie a Hronografului, din perioada 1678‑1689. În Hronograf, cuvântul, cu sensul generic „carte”, este anterior cu un deceniu acestei date. Atestările din Hronograf sunt importante pentru ambele dicționare academice; este foarte posibil ca, în funcție de celelalte fișe, redactorul să aibă posibilitatea de a nuanța semantismul atestărilor din Hronograf: De pre atunce înainte nu mai lipsâia cniga aceaia a lui Sveati Grigorie den mânuli lui f. 377^v; Pre acesta ce spunem noi aşea, îl vor găsî şi întru pisaniili cnigelor ce am lăsat pre urma noastră f. 455^v; Dzâsără de‑i adusără o cnigă, carte de besearecă, să cetească înaintea cadiilor ş-a nărodului f. 521^v; cf. f. 464^r, f. 483^r, f. 526^r, f. 539^r, f. 563^v, f. 566^r.

coáce vb. III lat. pop. *coco (clas. coquo), coxi, coctum, cocere (clas. coquere), cf. DA (s.v.). Cu sensul „(despre bube și inflamațiuni) a face puroi etc.”, cuvântul nu are în DA atestări în epoca veche. Hronograful oferă o consemnare: Iară sultan Sălim, dacă să aşedză la Ţarigrad, au bolnăvit de muşchi şi să copseasă de curea apă şi venin multu şi avea în tot trupul hierbinteală mare f. 511^v.

coádă s.f. lat. pop. coda, -am, cf. DA (s.v.). Cu sensul figurat „partea cu care se termină ceva, bucata de la sfârșitul unui lucru, margine, capăt etc.”, cuvântul este atestat în BIBLIA 1688. Hronograful prezintă o atestare mai timpurie: Oamenii cei de oaste să punea toţ în coada catargii. De ce, catarga să rădica de piscu sus şi să aşedza denapoi de greimea oamenilor şi cu piscul covârşiia preste lanţuh, până aproape de giumătate de catargă f. 476^v.

coámă s.f. lat. coma, -am, cf. DA (s.v.). 1. Cu sensul „părul des, stufos și mai lung decât părul corpului, de pe ceafa, greabănul sau de pe întreaga spinare a unor animale etc.”, cuvântul nu are în DA atestări din epoca veche. În DELR prima atestare este circa din anul 1700 (Lex. Mars). Hronograful oferă o atestare mai timpurie, importantă pentru ambele dicționare: Lovi greul fierului în coama calului, preste grumadz, iară capul toiagului de fier agiunsă pre Varda f. 440^r. 2. Cu sensul considerat poetic „mănunchiul des al razelor solare; (literar) fâșia luminoasă, coada unei comete”, cuvântul nu are atestări din epoca veche. Prezentăm două atestări din Hronograf, care pot conduce la o reorganizare semantică, în sensul considerării acestui cuvânt ca parte dintr-o sintagmă, stea cu coamă, luceafăr cu coamă „cometă”: Într‑acea noapte s‑au arătat stea cu coamă în ceriu, carea să chiamă Siríia f. 292^v; Când fu în luna lui avgust, s‑au arătat luceafăr cu coamă, ce să chiamă Pogoníia f. 438^v.

coápsă s.f. lat. coxa, -am, cf. DA (s.v.). Cu sensul „femurul cu musculatura în care e îmbrăcat etc.”, cuvântul este atestat în CORESI, PS., MARDARIE, L., PRAV., BIBLIA 1688, în anul 1743, ap. GCR I. În DELR prima atestare este din jurul anului 1500 (Psalt. Hur.). Hronograful prezintă o atestare situată cronologic înainte de BIBLIA 1688: Şi-i era capul acelui om de aur, iară umerele lui şi mânule‑i era tot de argintu, iară pântecele şi coapsăle‑i era de aramă f. 100^v.

coárdă s.f. lat. chorda, -am, cf. DA. Cu sensul „funie sau sfoară cu care legi sau încingi ceva”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., DOSOFTEI, V.S. În DELR prima atestare este într‑un toponim din anul 1534. Hronograful oferă încă o atestare din secolul al XVII-lea: De mi-or lega mânule cu 7 coarde de vine ude, nu mai poate de atâta tărie mea f. 58^r.

coástă s.f. lat. costa, -am, cf. DA (s.v.). Cu sensul „latură, margine”, cuvântul nu are în DA atestări din epoca veche. În DELR prima atestare este din anul 1463. Hronograful îl conține în următorul context: Când călăfătuiesc cu curabiili sânt în mare, pre apă, şi le răstoarnă pre coaste, într-apă, până pre giumătate f. 452^r.

cobúz, cubúz s.n. < tc. kopuz (tătar kobuz), DA; tc. kopuz, (înv.) kobuz, kubuz, kupuz, cf. DELR; tc. kopuz, (înv.) kobuz, kubuz, kupuz, cf. SUCIU, D. Referitor la acest cuvânt, în DA se specifică: „cuvântul, care înseamnă un instrument cu coarde, nu pare a fi fost niciodată răspândit şi fixat în limbă, precum dovedesc multele variante şi nevoia de a-l glosa (la DOSOFTEI, V.S. prin „ceteră”, la MARDARIE, L. prin „alăută”, slav. „gusli”). În poezia populară cobuzul se păstrează până azi, fiind însă înţeles ca un fel de fluier sau caval”. Cuvântul este atestat în HERODOT, I., LET. I (M. COSTIN), DOSOFTEI, V.S., BIBLIA (1688) (DA, s.v. cobuz). În DELR prima atestare este din anul 1649 (Mardarie, L.). În Hronograf se află atestări anterioare celor din DA: Ş-au fost ducând şi surlari, şi tâmpănari, şi de alte fealiuri de cubuză şi de canoane, în tot chipul f. 274^v; Între lei era făcuţi organe, cum am dzâce surle, cobuze, cimpoi, alăute şi alte glasuri de musâcă f. 396^v.

cóbză s.f. < rut. (şi rus., pol., ceh.) kobza, cf. DA (s.v.). Cu sensul „instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanţă foarte bombată, întrebuinţat îndeosebi la acompaniament”, cuvântul nu are atestări din epoca veche în DA. Prima atestare din DELR este într‑un antroponim din perioada 1718‑1729. Hronograful oferă, așadar, chiar prima atestare pentru DLR și DELR: Deaderă în surle, şi în nagarali, şi în toate organeli şi cobzăli f. 404^r.

códică s.f. < ngr. 6wvdix, –iko” și ngr. 6wvntika”, cf. DA. Cu sensul „registru de însemnări cu caracter istoric”, cuvântul se află în ANTIM, P. În DELR prima atestare este din anul 1652 (Îndr. leg.). Hronograful oferă încă o atestare, care este anterioară celei din DA (s.v. condică): Feace săbor cu toţ şi să iertă el de bună voie den cinstea Patriarhiei ş‑a scaunului. Şi ş‑au scris el sângur mărturiia de iertare în códica Besearecii ceii Mari, adecă a Patriarhiei f. 483^v.

coif s.n. lat. târzie cofea „căiță”, cf. DA. Cu sensul „acoperământ de metal (mai rar de piele groasă) pentru protecția capului etc.”, cuvântul este atestat în MARDARIE, L., VARLAAM, C., HERODOT, BIBLIA 1688. În DELR prima atestare este din anul 1566 (Coresi, L.). În Hronograf se află alte atestări, înainte de HERODOT: Să îmbrăcă cu platoşe şi cu coifu şi-ş pusă şi peste obrazu acoperemântu de hier f. 64^r; Era tot oameni viteaji eleni şi îmbrăcaţi tot în hieru, cu platoşe şi cu coifori, ca unul f. 135^v.

colác s.n. < slav. kolači, cf. DA (s.v.). 1. În Hronograf, cuvântul are sensul „recompensă”, fără atestare în epoca veche în DA (s.v.): Unde ai aflat pre aceasta piatră scumpă, de mare preţ, că sint acmu trei ai încheiaţi de când au pierit aceasta piatră […]. Ce te scoală şi te du la arhiereul de aici de loc, că vei avea colac mare pentr-acesta lucru, că iěste a lui f. 95^v. 2. Cuvântul apare și în expresia a lua colac (DA, s.v.), cu sensul „a da de știre, a informa pe cineva despre (ceva) rău”, fără atestări în epoca veche. În Hronograf, expresia este utilizată de două ori, pe aceeași foaie: Alergară roabele împăratului şi-ş luară colac c-au născut cucon împărăteasa f. 94^v; Iar acii pre locu sosiră ş‑alte roabe şi iar ş‑au luat colacu, c‑au născut ş‑altu cucon f. 94^v.

colíbă s.f. < bg. sau sb. koliba (gr. < kaluvbh), cf. DA. Cu sensul „adăpost pentru oameni (rar pentru animale) făcut din bârne, crengi de brad sau din nuiele etc.”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., TETRAEV. (1574), PSALT., CORESI, EV., anul 1620 (ap. GCR I), MARDARIE, L., HERODOT, BIBLIA 1688, în anul 1743 IORGA, S.D., în anul 1760 GCR II. În Hronograf se află o altă atestare din secolul al XVII-lea, înainte de HERODOT: Şi‑ncepură jidovii a fugirea pren câmpi şi pren pustii, aş face colibi f. 52^r; Au făcut colibi în tot pustiiul acestui pământ şi‑ş făcusă vite, de le păştea f. 471^r.

colívă, accentuat cólivă, după termenul grecesc, s.f. < paleosl. koliva (kolivo (gr. kovlhbon, kovlhba), cf. DA (s.v.). Cu sensul „grâu fiert amestecat cu zahăr pisat etc.”, cuvântul apare în anul 1588 (CUV. D. BĂTR.), dar și în ÎNDREPTAREA LEGII, DOSOFTEI, PS., MINEIUL 1776. În Hronograf se află o atestare înainte de DOSOFTEI, PS.: Grâu să hiarbă şi să mănânce, că să vor sătura, adecă cólivă f. 213^r.

cómis și cómita s.m. < mgr. kovmh” (din lat. mediev. cŏmĕs stăbuli), sl. komisß, cf. DA (s.v.). Pentru sensul „scutier (rang de mică boierie)”, în DA, s.v., cuvântul nu are atestări pentru epoca veche. Am întâlnit cuvântul în Glosarele din M. COSTIN, O. şi în DOSOFTEI V.S (Manea 2006: 123). În TDRG³ și în DELR este atestat în anul 1415 (DERS). Prezentăm din Hronograf următoarele atestări, care se situează cronologic înainte de scrierea lui Miron Costin și ar constitui, deci, o primă atestare: Preste oşti pusă voievod pre Mavrichie, carele au fost şi comis f. 289^r; S-au spăriiat calul ş-au început a sărirea ş‑a ţâparea şi nu l‑au mai putut ţâne comişii, ce l-au scăpat f. 404^v. În Hronograf, cuvântul apare și cu forma cómita: Luă pre Tivérie cómita, adecă scutar, ce era lucrurile casăi de pre denafară, era pre sama lui, câteşi e<ra> împărăteşti f. 286^r.

comít s.m. – pentru perioada veche, „intrat în limba română pe diferite căi: lat. cometa, gr. komhvth” (propriu, stea cu coamă, cu plete lungi, cu chică)”, cf. DA. Cu sensul „corp ceresc de aspect nebulos etc.” (DA, s.v. cometă), cuvântul este atestat în MOXA, LET. II, CANTEMIR, HR. În DELR, prima atestare este din anul 1620 (Moxa, C.). Și Hronograful prezintă o atestare, înainte de CANTEMIR, HR.: Să arătă un luceafăr, comit, cum am dzâce, cu chică şi // f. 453^r mergea despre răsărit spre apus.

concénie s.f. < slav. koničanije, cf. DA. Cu sensul „sfârșit”, cuvântul se află în TETRAEV. (1574), LET. I. În DELR, prima atestare este din 1560–1561 (Coresi, Tetr.). Hronograful prezintă o atestare în plus pentru secolul al XVII-lea: Și-l îndelunga cu cuvântul, ca doară-i va da Dumnădzău concenie, să nu strâce pre acel împărat făcut şi gata f. 427^v.

condéi s.n. < mgr. conduvli(on), cf. DA. Cu sensul „(în general) unealtă de scris”, cuvântul apare la DOSOFTEI, PS., CANTEMIR, HR. În DELR prima atestare este din anul 1620 (Moxa, C.). Hronograful prezintă atestări anterioare celor din DA: Împăratul apucă un condeiu să iscălească în cartea cea de mazâlie f. 224^v; Alţâi fărâma condeaie de peane şi de trestii şi-i arunca în barbă f. 427^r ; f. 224^v.

conéţ s.n. < sl. konĭci, bg. konec, cf. DA (s.v.); SCRIBAN indică etimonul sl. konĭci, rus. konéc; DM, DEX², NDU. sl. konĭcĭ; DEXI: bg., rus. конец. Cu sensul „sfârşit, capăt, încheiere”, cuvântul este atestat în anul 1650 (ap. GCR I), DOSOFTEI, V.S. și CATEMIR, IST. În TDRG³ este atestat în CHRON. (ap. GCR, I) şi în SPĂT. MIL., LET.², I. În epocă l‑am întâlnit şi în CRON. ANON. 268[4]. În Hronograf se află atestări anterioare celor din DOSOFTEI, V.S.: Săborul acesta s-au strânsu de s-au făcut cătră ereticul Orighen, carele dzâcea cu nebuniia lui că are coneţu munca iadului f. 279^v; La coneţul poslaniei scrisă slove jidoveşti f. 331^v; Cădea stealele den ceriu atâtea de multe şi de deasă, cât dzâcea toată lumea că iěste coneţul lumii;, cf. f. 349^r, f. 418^r, f. 449^v, f. 524^v, f. 569^v. Cu sensul „moarte”, cuvântul se află atestat în DUMITRACHE. Hronograful oferă o atestare rară, anterioară: Şi aşea i-au fost coneţul şi săvârşirea, ca unui om rrău şi fără leage f. 297^r.

cónie s.f. < ngr. kwvneion, cf. K (p. 255), DNR. Cuvântul nu este înregistrat în dicţionare[5]. În greceşte are sensurile „cucută” şi „otrava care se extrage din cucută”. După cum se constată din glosă, în Hronograf cuvântul prezintă al doilea sens și este un împrumut contextual: Pre acealea vremi, filosoful Socrat, mâniindu-să pre athineani şi de ciuda lor, au băut conie, adecă otravă, ş-au murit f. 578^r.

consúl s.m. < lat. consul, cf. DA. Cu sensul „în republica romană, unul din cei doi înalți magistrați aleși anual de popor, care exercitau puterea executivă supremă”, cuvântul este atestat în DOSOFTEI, V.S., LET. I. În DELR prima atestare este tot din DOSOFTEI, V.S. Hronograful oferă o atestare anterioară: Pre după ce au gonit râmleanii pre Tarcuínie Supervul den părăţie, n‑au vrut să mai puie împărat, ce […] au pus doi boiěri giudeţ, cum le dzicu // f. 148^r în limba lor, consúli.

cónte, cóntea s.m. < ngr. kovnte, cf. K (p. 407)[6]. În DA cuvântul este considerat un neologism din epoca modernă < fr. comte (cf. it. conte; din lat. cŏmĕs, -ĭtis „tovarăş”, apoi titlu de demnitar în Imperiul Roman şi sub regimul feudal). În Hronograf cuvântul este preluat din textul grecesc şi, la fel ca în situația termenului armata (armada)[7], acesta este un cuvânt italian intrat prin filiera tipăriturilor veneţiene, în cazul de faţă, cronograful lui Kigalas. Sensul este „demnitar de rangul al treilea, între viconte şi marchiz; titlu de nobleţe al acestui demnitar, comite, grof” (DA, s.v.). În DELR prima atestare este din anul 1735. În Hronograf se află atestări anterioare, cu două forme: Feaceră domn ţărâi Sâriei şi Ierusalimului pre conte Fren de Pugliia f. 458^r; Iară un domnu dentr-aceştia, ce să chema contea de Lonza, cu oştili lui, n-au venit să treacă pre la Veneţâie f. 458^v.

conteneálă s.f.  conteni + suf. ‑eală. Sensul „abținere, înfrânare”, al cuvântului nu a fost înregistrat: Acesta pare să fie sensul din al doilea text al manuscrisului, O samă de învățături, în contextul: Ceia ce o vor urma cu poftă şi cu umilinţă, de mare folosânţă sufletului şi trupului le va fi, unora pentru neprigetarea sufleteaşte cu cetenii a Svinte Scrisori cetindu, cu minte întreagă, şi cu inemă […]. Alțâi iarăşi pentru conteneala şi ferirea poftelor lumeşti, adecă pentru pângărirea trupului, carele‑i să fie vasu curat sufletului f. 592^v.

contení vb. IV lat. pop. *cunctino, -are, derivat din cuncto(r), cf. DA. 1. Cu sensul „a înfrâna, a ține în frâu, a stăpâni, a domina, a potoli”, cuvântul este atestat în CORESI, PS., DOSOFTEI, V.S., NEAGOE, ÎNV. În Hronograf se află alte atestări din secolul al XVII-lea, anterioare scrierii lui Dosoftei: Şi năroadele strâga rrău pre împăratul, iară Vasâlie audzâiia şi nu-i părea bini. Pentr-aceasta îl conteniia Vasâlie şi-l învăţa, pentru cinstea şi viiaţa împăratului f. 406^v. În textul O samă de învățături, cuvântul se află în următorul context: De care lucru, fietecarele, de nu să va nevoi pre sâne dentru voia şi firea sa, să-ş calce poftele trupului şi să le contenească, nu va lua plată despre plătitoriul Dumnădzău f. 601^r. 2. Cu sensul „a opri, a popri, a împiedica, a reține (pe cineva de la ceva sau să facă ceva)”, cuvântul este atestat în DOSOFTEI, V.S., MĂRGĂRITARE, CANTEMIR, IST. Hronograful oferă o atestare anterioară: Iară împăratul, ca un înţăleptu, cu cuvinte dulci şi cu învăţături bune conteniia pre împărăteasa, să nu-ş mai facă scârbă f. 413^v.

cópie s.f. < slav. bis. kopije (< gr. kopiv” „pumnal, cuţit mare”), cf. DA (s.v.). 1. Cu sensul „cuţit cu două tăişuri, întrebuinţat în biserică la tăiatul prescurii”, cuvântul este atestat la POPA IOAN DIN VINŢ (ap. GCR I), în anul 1757 și în anul 1765. În DELR prima atestare este din anul 1570 (Coresi, Lit.). În Hronograf se află o altă atestare, anterioară celei din GCR: Au luat svânta copie şi au scos ochiul cel dirept den icoana svântului f. 341^r. 2. Cu sensul „lance” sau „suliță” (redactorul care va avea și alte atestări, va decide sensul cu mai mare exactitate), cuvântul se află în contextul: Aici, unde l-au împunsu cu copiia când l‑au răstignit moşii noştri, aicea îl împungu cu cuţâtul şi eu şi-l giunghiu f. 338^r.

copt participiu, subst. – de la verbul a coace, cu sensul „a ajunge la maturitate, a îmbătrâni”, cuvântul cu sensul „maturitate” nu are atestări din epoca veche (DA, s.v.). În Hronograf există o atestare, în care participiul este substantivat prin articulare: De // f. 117^r micu încă arăta Dumnădzău cum va hi până la coptul său.

În textul nostru se află și o utilizare participială, ca adjectiv: Ahileu era un om mare de trup […] și-i era pavăţa îmbrăcată cu 7 piei de bivol şi era un om copt, în toată vârsta f. 141^r.

corb s.m. lat. corvus, cf. DA. Cu sensul „pasăre răpitoare, cu penele foarte negre etc.”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., LEX. MARS., PSALT., MOXA, PRAV. (1640), CANTEMIR, IST. Hronograful prezintă alte atestări, înainte de scrierea lui Cantemir, care vor putea fi utilizate între cele zece ocurențe pe secol: Daca scădzură apele, trimisă Noe pre un corb, să vadză doar s-au aşedzat potopul f. 2^v; cf. f. 340^r.

corcódil s.m. „neologism intrat în limbă în diferite timpuri, pe diverse căi: grec. Krokovdeilo”, lat. crŏcŏdīlus, slav. krokodilŭ, cf. DA (s.v. crocodil). Definit „reptilă amfibie în forma unei şopârle uriaşe, puternică şi foarte mâncăcioasă, care trăieşte de-a lungul fluviilor din ţările tropicale şi mai ales în apele Nilului” (DA, s.v. crocodil), cuvântul este atestat în HERODOT și, cu o altă variantă, în BIBLIA 1688. În DELR prima atestare este din anul 1648. În Hronograf poate fi un neologism, dar apariția lui în text este influențată și de existența în K (288). Textul nostru prezintă o atestare mai timpurie decât cele din DA și o variantă a cuvântului, formată prin metateză: Pre atunce au ieşit şi corcodili dentr-acea apă a Nilului şi mulţ oameni au mâncat ş-au pierit de dânşi f. 290^r.

corivantiu s.n. < ngr. korubavntion, K (68). Cuvântul nu este înregistrat în dicţionare. A fost preluat de traducător din cronograful grecesc și, după cum se deduce din context, în Hronograf are sensul „obiect din vestimentaţia vechilor preoţi evrei, care se purta pe cap”: Iară în cap punea corivantiu, cum ar hi mitră vlădicească f. 47^r.

corn¹ s.n. lat. cornŭ, -us, etimologie general acceptată în dicţionare. 1. Cu sensul din Hronograf „fiecare din cele două mânere ale plugului, de care ţine omul la arat etc.”, cuvântul nu este ilustrat cu atestări din limba veche (DA, s.v.). Hronograful oferă o atestare importantă: Au ucis într-o dzî cu un corn // f. 51^v de plug 600 de oameni hananei. 2. Cu sensul „diverse vase sau recipiente făcute din corn sau în formă de corn”; (învechit) „vas de ținut untdelemnul”, cuvântul este atestat în BIBLIA 1688 și în TEOFILACT (ap. GCR I). Hronograful oferă o atestare anterioară: Când au fostu vrându să puie împăratu, au fost îmblându prorocii cu un cornu cu undelemnu, cum s-ari dzici de miru, ş-au fostu turnându în capul celuia ce era datu de la Dumnădzău să hie împărat f. 62^v. 3. Cu sensul „colț, unghi, ungher, capăt, margine”, cuvântul este atestat în DOSOFTEI, V.S., în CHRONOGRAF (a. 1650) (datarea este relativă), BIBLIA 1688, în anul 1741. Hronograful prezintă atestări anterioare celor din DA: Şi cum au lovitu pre margenea viei, minunea mare, cum au ruptu pământu brazdă cât au ţinut catarga de largu şi au întrat pren pământu întreg ş‑au despărţitu viia aceaia în patru cornuri, cum au fostu, dentr‑alte vii împărăteşti f. 255^r; Acesta împărat, în dzâleli sale, au făcut un mecit foarte mare şi frumos. Şi în patru cornuri a mecitului au pus patru minareale nalte preste samă, întru careli să suie hogea de strâgă f. 524^r.

corn² s.m. lat. cornus, cf. DA. Cu sensul „arbore frumos, cu ramurile verzi și cu flori galbene etc.”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., în anul 1705 (ap. GCR I). Hronograful oferă o altă atestare: Și cimpoti asupra împăratului cu un toiag mare şi gros de cornu şi deade să lovască pe împăratul f. 422^r.

cositór s.m. sg. < paleosl. kositerŭ, cf. DA. Cu sensul „metal albicios‑argintiu, foarte maleabil și mai ușor decât plumbul etc.”, cuvântul este atestat în MARDARIE, L., LEX. MARS., în anul 1654, HERODOT, în anul 1734, CARTE DE BUCATE. În DELR prima atestare este din 1649 (Mardarie, L.). În Hronograf se află atestări înainte de HERODOT; în primul context, cuvântul apare într-o comparație: Ai strânsu aurul ca cositoriul şi argintul ca şi p[l]umbul f. 77^v, cf. f. 270^r.

cosíţă s.f. < bg. kosica „codiţă”, cf. sb. kosica „păr frumos” (diminutivul lui kosa „păr”), cf. DA. SCRIBAN propune etimologia sl., bg., sb. kosa, „coamă, păr”; rus. kosá, dim. kosíca. Cu sensul „părul capului femeilor crescut lung şi, de regulă, împletit într-o coadă sau în două, etc.”, cuvântul apare atestat în ANON. CAR., DOSOFTEI, V.S. (DA, s.v.). În TDRG³ și în DELR cuvântul este atestat în anul 1612 (ap. BGL). Hronograful oferă alte două atestări prețioase pentru sec. XVII: S-au îngrozit toţi, c-au găsit muieri moarte şi spindzurate de cosiţă f. 219^r; Au trimis şi pre împărăteasa la ostrovul Pringhipului şi învăţă să o şi călugărească, cât or duce‑o, şi să-i taie cosâţăle, adecă să o tundză f. 451^r.

costándă s.f. < n.‑grec. kwnstantinavto, cf. DA (s.v.). Cu sensul „veche monedă de argint etc.”, cuvântul este atestat în sec. XVI (CUV. D. BĂTR.), în anul 1642, MARDARIE, L., NEAGOE. ÎNV., CANTEMIR, IST. În DELR prima atestare este din anul 1602. În Hronograf se află o altă atestare, înainte de scrierea lui Cantemir: Haganul i‑a şi mai poroncit, ş‑al treilea rându, să‑i trimiţă câte un argint de patru aspri, adecă câte o costandă f. 290^v.

coș s.n. < paleosl. koši, bg., sb. koš, rus. košŭ, cf. DA. Cu sensul „torace”, cuvântul este atestat în LET. IA, CANTEMIR, IST. În Hronograf se află atestări anterioare: Iară nice grozăviia nu o otloji [= lepăda], că darul şi minte nu ştii în care coş şi cap lăcuiěşte f. 599^v; Era la inema împăratului, pentru căce că era sloveasnic [= meşter la cuvânt] şi învăţat foarte. Iară coşul lui au fost sălaş şi lăcuinţă de diiavoli f. 414^v, cf. f. 1^v, f. 159^r.

coşí vb. IV < rut. košiti sja, cf. DA (s.v.). Sensul „a se coji” al cuvântului, pentru care se specifică „prin apropiere de coajă”, nu are atestări în DA pentru epoca veche. Hronograful prezintă o atestare: Iară, de multe ori, şi chipul acela de pre icoană vechindu‑să şi coşindu‑să şarurile, de cad, cât nu să cunoaşte chipul de pre lemnul acela ce era icoană odănăoară, ardem lemnul acela f. 566^v.

cóşniţă s.f. < slav. košinica (v.‑bg. košinica, bg. kóšnica, sb. köšnica, rut. kóšnica, rus. košnica, cf. DA. Cu sensul „coș mic de nuiele sau de papură pentru târguit zarzavaturi sau de dus bucatele la câmp; are de obicei formă emisferică”, cuvântul este atestat în PALIA (1581), VARLAAM, C., ANON. CAR., MARDARIE, L., HERODOT, DOSOFTEI, V.S., BIBLIA 1688 și în anul 1785. În DELR prima atestare este din anul 1582 (PO). În Hronograf cuvântul este utilizat cu o extensie semantică de la acest sens, sau posibil, cu un alt sens, pe care îl va decide redactorul: Voi lega o coşniţă mare cu o fune tare şi‑l voi trage în scripţu cu alte doaă roabe a meale f. 424^v; Acolea legă funea tare de un lemnu, ce puseasă cruciş în fereastră, şi‑l lăsă pre împăratul spândzurat cu coşniţa f. 425^r.

covârşí vb. IV – „derivat din expresia cu vârh”, cf. DA (s.v.). 1. Cu sensul „a fi […] peste măsura obișnuită…, a depăși, a întrece etc.”, cuvântul este atestat în VARLAAM, C., HERODOT, DOSOFTEI, P.S., M. COSTIN, LET. I, MINEIUL 1776. În Hronograf se află altă atestare, înainte de DOSOFTEI, P.S., deci între primele atestări din secolul al XVII-lea: Câte răutăţi au audzit c‑au făcut moşu-său, la toate s-au nevoit să‑l agiungă şi să-l şi covârşască f. 163^r. În textul O samă de învățături se află în contextul: Te aleasă Dumnădzău […] ca să‑i poţ oblădui pre dânşi şi să‑i întreci şi să‑i covârşeşti şi cu bunătăţâle sufletului, precumu‑i covârşeşti cu stăpâniia f. 600^r. 2. Cu sensul „a se ridica sau a trece peste vârful unei înălțimi sau unui lucru, a trece pe deasupra etc.”, cuvântul este folosit în LET. I, II, HERODOT, BIBLIA 1688, CANTEMIR, HR. În Hronograf se află o atestare anterioară, adică o primă atestare: Oamenii cei de oaste să punea toţ în coada catargii. De ce, catarga să rădica de piscu sus şi să aşedza denapoi de greimea oamenilor şi cu piscul covârşiia preste lanţuh, până aproape de giumătate de catargă f. 476^v.

covârşít, –ă adj. – participiul de la covârși. Cu sensul „foarte mare, numeros”, cuvântul este atestat în LET. II. Textul O samă de învățături prezintă o altă atestare: Nu poate fi nice o faptă rrea fără muncă şi pedeapsă dumnădzăiască şi iarăş nice un bine ce să va face nu poate fi fără vozmezdie, adecă deplin[ă] plată şi fără scumpărare mai covârşită, pentru una cu o sută f. 595^v.

covârşitór, –oáre adj.  covârși + suf. ‑tor. Cu sensul „care covârșește, care întrece, domină”, cuvântul se află în GCR II, DOSOFTEI, V.S. Textul O samă de învățături oferă o altă atestare, mai timpurie decât cea din scrierea lui Dosoftei: Să te chemi împărat deplin, pobeduitoriu trupeaşte şi sufleteaşte şi cu bunătăţâle pespre toţi covârşitoriu şi Domnului tău slugă dreaptă şi lăudătoriu f. 600^v.

crai s.m. < slav. (paleosl., bg., sb.) kral‘i, cf. DA. Cu sensul „rege”, cuvântul este atestat în PALIA 1581, LEX. MARS., GCR I, VARLAAM, C., PRAV., ANON. CAR., SICRIUL DE AUR, DOSOFTEI, PS. În Hronograf se află alte atestări din secolul al XVII-lea: Să să ducă sângur împăratul la Italiia, la frânci, şi să să roage papei de Râm şi altor crai de la apus, pentru să‑i dea agiutor f. 465^r; cf. f. 520^r.

crăí vb. IV – de la crai. În DELR prima atestare este din anul 1650 (Anon. Car.). Hronograful oferă o atestare importantă pentru sensul „a stăpâni”, utilizat în contextul: Apoi pe după acesta, au crăit într‑acel oraşu, în Sâlva, un feal de oameni ce să dzâcea eniadzâi, în 331 ai f. 577^r.

crăiásă s.f. crai + suf. ‑asă. Cu sensul „regină”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., DOSOFTEI, PS., în anul 1746. În DELR prima atestare este din anul 1650 (Anon. Car.). În Hronograf se află alte atestări timpurii, înainte de DOSOFTEI, PS.: Viţui crăiasa cu cinste împărătească întră toată viiaţa sa f. 487^r; , cf. f. 575^v.

crăíe s.f. crăi + suf. ‑ie. Cu sensul „țară stăpânită de un crai, regat”, cuvântul este atestat, conform DA, în ANON. CAR., HERODOT, EVSTATIE (1650), LET. I, M. COSTIN, CANTEMIR, PS., CANTEMIR, HR. și în anul 1756. În Hronograf se află atestări anterioare față de scrierea lui Miron Costin: De va veni domnul vostru să să bată cu mini şi de să va întoarce biruit de mini, de o muiěre, fi‑va defăimat şi ruşinat de toate crăiile şi împărăţâile şi eu voi fi lăudată pre cât va fi el defăimat f. 391^r; cf. f. 517^r.

crăpá vb. I lat. crepo, -are, cf. DA. 1. Cu sensul „a se desface (în două) în mod brusc (și cu zgomot), a se despica etc.”, cuvântul este atestat în DOSOFTEI, V.S., în anul 1756, în anul 1799. În Hronograf se află o atestare anterioară: Pământul s‑au cutremurat, pietrile s‑au despicat, catapetazma au crăpat de sus până gios f. 551^v. 2. Cu extensia semantică „(despre oameni; în glumă, în dispreț sau în imprecații) a muri, a‑și da sufletul, a pieri etc.”, cuvântul este atestat în PRAV., LET. I, DOSOFTEI, V.S., LET. III. Hronograful oferă încă o atestarepentru sec. XVII: Vădzând c‑au agiunsu la bătrâneaţe în necinste şi‑l goniră den scaunu‑ş ca pre un om prost şi de nimic, n‑au mai putut răbda, ce‑au crăpat plin de venin şi de amar f. 504^r.

crâng s.n. < rus. krugŭ sau sb. krug „cerc”, cf. DA (s.v. crug); rus krug, scr. krug „cerc” < v.sl. krǫgǔ, cf. DELR. Cu precizarea „rar, învechit”, la sensul unde este prezentată sintagma „crângul cerului = bolta cerească, firmamentul, crugul”, cuvântul nu cunoaşte atestări în limba veche. În DA a fost înregistrat acest cuvânt cu sensul „circuit, direcţie, mers” în sintagma crângul anului, la DOSOFTEI, V.S. În DELR prima atestare este din anul 1667 (M. Costin, Ist. Cr. Ung.). Hronograful prezintă atestări anterioare celor din ambele dicționare academice: Au pus nume celor şeapte planite a ceriului ş‑a crângului ş‑au priceput şi cum să întoarce ceriul f. 1^r; Aşijdirea şi planiteli, şi crângul, şi toată tocmala de pe supt ceriu ştie f. 75^v.

crâşmár s.m. crâşmă + suf. ‑ar. În DA cuvintele crâşmar şi cârciumar sunt tratate împreună şi înseamnă „cel care ţine o cârciumă”. La DOSOFTEI, V.S., apare forma cârşmariu. În Hronograf întâlnim forma crâşmar, cu o atestare anterioară: Iară omul acela, fiind fost crâşmariu, au rămas şi dulăul acolea la crâşmă f. 315^v.

créde vb. III lat. credo, credere, cf. DA. Cu sensul „Ești de părere?”, cuvântul este atestat în SIMEON DASC. Hronograful oferă o nouă atestare: Credz, noi am aruncat în foc trei şi acmu vădzu că sântu patru. Şi al patrulea samănă la faţă cu Fiiul lui Dumnădzău f. 102^v.

credzătór, –oáre adj. crede + suf. ‑ător. Sensul cu care cuvântul apare în Hronograf, „care crede în divinitate; p. ext. evlavios”, nu este înregistrat în DA. În Hronograf apare atât în situația în care divinitatea este una în afara religiei creștine, cât și în situația în care se referă la creștinism: Fiind şi om învăţat şi sloveasnic şi fiind bulgarii o samă până atunce credzător de bodz şi varvari, iară Theodosâie având voroavă cu domnul bulgarilor, că le-au fost ştiind şi limba, i-au fost spuind foarte multe şi adevărate pentru credinţa noastră, a creştinilor f. 391^v; De va muri, te vor creade toţi că eşti credzătoriu în Dumnădzău văseadrăjiteliu [= atotţiitorul] f. 532^r.

credzút, –ă adj. – participiul de la verbul a crede. Sensul din Hronograf „care este demn de încredere, care inspiră încredere; cinstit”, nu este înregistrat în DA. În Hronograf se află în câteva locuri: Ce, pentru să nu i să strâce masa, fiind capul împăratului plin de drojdii şi de nebunie, trimisă om al său credzut şi sfărâmară acel lucru minunat de oglindă, de o feaceră în mici fărâme f. 398^r; cf. f. 424^v, f. 460^r.

credinciós, –oásă adj. lat. pop. *credentiosus, -a, -um (derivat cu suf. ‑osus din *credentia), cf. DA. În DA, este surprins și un sens specializat al cuvântului, în domeniul comercial, „om de încredere, care e însărcinat cu supravegherea la confecționarea mărfurilor, supraveghetor”, fără atestări în textele vechi. În Hronograf este utilizat cuvântul cu sensul „supraveghetor” în două contexte: Iară împăratul boieri pre socru‑său, Roman, şi‑l feace vasâlopator, cum am dzâce părinte de împăraţ şi credincios la toate şi den casă, şi de afară f. 429^r; Deade‑i împăratul altă boierie mai mare, ce să chema pantheu, credincios în casă f. 445^r.

credínţă s.f. lat. pop. *credentia, cf. DA. Cu sensul „faptul de a crede, de a fi convins despre adevărul unui lucru etc.”, cuvântul este atestat în CORESI, EV., ANON. CAR., PRAV. În Hronograf apare o altă atestare, de la mijlocul secolului al XVII-lea: Şi, ca pentru să aibu credinţă şi să vă încredinţaţi şi Svinţâile voastre, iată că adeverescu direptatea f. 389^r;

crestá vb. I „derivat (cu sau fără prefixul în‑) din creastă”, cf. DA. Cu sensul „(crestăturile pe răboj fiind în vremile vechi sistemul obicinuit de socoteală) a ține socoteală de el, a‑l băga în seamă etc.”, cuvântul nu are atestări din epoca veche și nici din cea modernă. Hronograful oferă o atestare: Căce că turcii era neînvăţaţi şi necărtulari, ce făcea răvaşi de leamne şi cresta pre dânsă şi le era în loc de băgare samă, că altă samă nu ştiia, până ce‑i învăţară pre cătinel grecii f. 481^r.

créște vb. III lat. cresco, -ere, cf. DA. 1. Cu valoare tranzitivă și sensul „a lua proporții, a se înmulți, a spori etc.”, cuvântul este atestat în PSALT., CORESI, EV., PRAVILA ALEASĂ (1632), DOSOFTEI, PS. În Hronograf se află o altă atestare pentru sec. al XVII-lea: Eu te am pus acolo pentru să creşti ţara şi să mulţăşti oamenii şi să întăreşti Leagea, să hii împăratu tare f. 221^v. 2. Cu sensul analogic „a deveni mai mare, mai lung sau mai puternic (despre un sunet, zile etc.), a se adaoge, a spori etc.”, cuvântul este atestat în PRAVILA DE TÂRGOVIȘTE (1652), DOSOFTEI, PS. În Hronograf se află o altă atestare, anterioară scrierii lui Dosoftei: Dumnădzău îi întăriia cu bini // f. 334^v şi le creştea dzâlele. 3. Cu sensul „a se naște … și a se mări treptat etc.; p. ext. a‑și duce viața”, cuvântul se află în COD. VOR., CORESI, EV., ANON. CAR., LEX. MARS., MARDARIE, L., MOXA, CANTEMIR, IST. În Hronograf se află o altă atestare, înainte de scrierea lui Cantemir[8]: Iată că‑ţ arătaiu naşterea lui Hristos. Pentru cum au crescut împreună cu oamenii ş‑au fost de‑a valoma, ascultă pre prorocul Ieremiia f. 526^v.

creștín, –ă s.m., adj. lat. christianus, -a, -um, cf. DA. Cuvântul apare în Hronograf într‑o construcție în care are valoare substantivală: Iară un creştin de om, i se prileji calea pre acolea şi deade de acel trup ucis şi neîngropat şi i să feace milă şi săpă acolo şi‑l îngropă f. 315^v.

creștiná vb. I – de la creștin; cu sensul „a se face creștin, a (se) boteza, a se întoarce la creștinătate, a se converti la creștinism”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., BIBLIA 1688, CANTEMIR. În Hronograful prezintă atestări importante, înainte de textul Bibliei: Jidovul Zamvri şi cu toţ ceialalţi jidovi, soţiile lui, vădzându minunea aceasta, rămasără ca morţâi şi să ciudiră şi îndată // f. 533^r cădzură toţ la picioarele Svântului Silvestru, cerând svântul botedzu, să să creştineadză; cf. f. 264^v.

creștináre s.f. – de la verbul a creștina, cf. DA, care îl semnalează în DICȚ. Hronograful oferă o atestare: Feaceră pre fiica lor, aceasta, şi la creştinari, pusără‑i numeli Theofana f. 414^r.

creştinătáte s.f. – derivat de la creștin + suf. ‑ătate. 1. Cu sensul „religia creștină, credința sau legea creștinească, creștinism, purtare creștinească”, cuvântul este atestat în CORESI, EV., CUV. D. BĂTR., PRAVILĂ (1632), VARLAAM, C., NOUL TESTAMENT 1648, DOSOFTEI, V.S., LET. I, ANTIM, P., MINEIUL 1776. Hronograful prezintă o altă atestare pentru sec. XVII: Socotiia să‑ş vestească şi să‑ş cinstească Zamvri numeli său şi rodul său şi să arate minuni drăceşti cumplite, cât ca să poată întoarce şi pre ţariu Costantin den creştinătate cătră jidoviia lor f. 525^r; 2. Cu sensul „toți creștinii, toate țările sau toate popoarele creștine din lume, obștea creștinească”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., LET. II, CATECHISMUL MIC (1774). În Hronograf se află alte atestări, înainte de LET. II: Atâta s‑au şi arătatu pre creştinătate şi spre beseareca lui Dumnădzău, ca şi nişte lupi turbaţi f. 170^r; cf. f. 173^v, f. 355^v.

cristál s.n. „neologism venit pe mai multe căi în limbă. În vremile mai vechi, din gr. kruvstallo” (în sensul originar: „gheață”) sau lat. crystallus, intrat uneori prin mijlocire polonă sau ungurească etc.” Cu sensul „sticlă albă foarte transparentă, care prin limpezimea și sonoritatea ei imită bine cristalul și din care se fac oglinzi, vase, obiecte de lux; cleștar” DA (s.v.), cuvântul este atestat în LET. II, în anul 1726–1733. În DELR prima atestare este din 1651–1680 (Milescu Spătarul, A. O.). În Hronograf cuvântul se întâlnește în mai multe locuri, cu atestări anterioare celor din DA. Prezența cuvântului în traducere este influențată de textul grecesc, K, unde apare cu forma (adjectivală) krustavllino” (237): Socoti să facă un grajdiu tot de sticlă de cristal f. 127^v; cf. f. 270^v.

crívăţ subst. < bg. krivéc, cf. DA, DM, NDU. SCRIBAN indică vsl. *krivĭcĭ, d. krivŭ, „cotit, strâmb”, adică „vânt care suflă strâmb”, nsl. krivec, „crivăţ”, sb. krivac; CADE sb. krivac, bg. krivecŭ; CIORĂNESCU bg., slov., cr. krivec, sb. krivac, din sl. krivŭ; DEXI bg. кривец, sb. krivac, v.sl. crivß. Cu sensul „miazănoapte, nord (-est)”, cuvântul este atestat la CANTEMIR, HR. (DA, s.v.). În Hronograf se întâlnesc atestări mai timpurii: Celui mai micu, lui Iafethu, i‑au datu toată Mídiia şi câtu țâne partea despre miadzănoapte, şi partea crivăţului, şi tot apusul f. 5^r; Spre crivăţu meneaşte a face cale f. 570^v.

criveţeán, –ă adj. crivăț + suf. ‑ean. Cu sensul „de miazănoapte, nordic, septentrional”, cuvântul este atestat în două locuri în CANTEMIR, HR. În DELR prima atestare este citată după lucrarea noastră (Dragomir 2017). Textul Hronograful oferă o atestare anterioară celei din DA: Iar mulţâmea, / ca cât frundza, s‑or săborî cu criveţeanii de pre mare / şi de pre uscat f. 570^v.

croitór s.m. croi + suf. ‑tor. Cu sensul „meșterul (mai ales cel de la oraș) care croiește și coase haine”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., MARDARIE, L., LET. II. În DELR prima atestare este un antroponim din anul 1448. În Hronograf se află o atestare de la mijlocul secolului al XVII-lea, cuvântul fiind folosit într‑o comparație: Cându giudecă neştine direptu, iěste un lucru micu cătră năroade, că să asamănă legiuitorii ca şi croitorii ceia ce cârpăscu hainele oamenilor ceale sparte şi strâcate f. 578^v.

crucíș adv. cruce + suf. adv. ‑iș, cf. DA. Cu sensul „de‑a latul etc.”, în DA cuvântul nu este atestat în texte vechi, dar în DELR prima atestare este din anul 1597. Hronograful oferă o atestare importantă pentru DLR: Acolea legă funea tare de un lemnu, ce puseasă cruciş în fereastră, şi‑l lăsă pre împăratul spândzurat cu coşniţa f. 425^r.

În locuțiunea în cruciș, cuvântul este atestat în N. COSTIN, L. În Hronograf se află o atestare anterioară, adică o primă atestare: Svânta Golgofta iěste făcută boltită în crucişu f. 188^r.

crud, –ă adj. lat. crudus, -a, -um, cf. DA. Cu sensul „sângeros, violent etc.”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., LET. II, în anul 1746. În DELR prima atestare este într‑un antroponim din anul 1557. Hronograful îmbogățește redactarea cu o altă atestare: Aceasta pierire le au trimis Dumnădzău, pentru rrăul ce au făcut cetăţâi Troadei şi‑ş arătară toată neomeniia şi firea cea crudă şi fără nice o milă f. 577^v.

crunt, –ă adj. lat. cruentus, -a, -um, cf. DA. Cu „(sens învechit, păstrat în unele regiuni și în unele expresii) plin de sânge, muiat în sânge etc.”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., MOXA, în intervalul 1660–1680, ap. GCR I, LET. I, II, DOSOFTEI, V.S. și PS. Cu acest sens, cuvântul se află în mai multe locuri în Hronograf, după cronograful lui Moxa: Giunghiară un ied ş-au împistrelit cu sânge acel văşmânt a lui Iosif şi să sculară cu toţâi şi marsără naintea tătâne‑său, lui Iacov, plângând şi arătară văşmântul crunt şi dzâsără că l‑au mâncat gadenele f. 20^r; Și‑ncepură a‑i tăia ş‑ai goni şi atâta‑i tăiase istrailteanii pre madiiani, cât era crunţi cu mânu cu tot, până‑n pieptu f. 53^v; Şi alerga toţ în toate părţâle, crunţ ca vârcolacii, de să tăia şi să giunghea, cum era mai rrău, cât nu rămasără nice a treia parte f. 306^r, cf. f. 219^r, f. 340^v; f. 419^r.

ctítor s.m. < paleosl. ktitorŭ (< gr. kthvtwr), cf. DA. Cu sensul „persoana care suportă (sau contribuie în parte la) cheltuielile pentru ridicarea și înzestrarea (cu odoare sfinte) a unei biserici sau mănăstiri etc.”, cuvântul este atestat în anul 1610, în GCR I, LET. II, DOSOFTEI, V.S. În DELR prima atestare este din anul 1570 (Coresi, Lit.). În Hronograf se află o altă ocurență, înainte de LET. II: Şi daca // f. 523^v o luară, săpă mormânturili împăraţâlor creştineşti, a ctitorilor, şi le arunca oasăle pre drumuri.

cuceárnic, –ă adj. cuceri + suf. ‑nic, cf. DA. Cu sensul „drept, cinstit, cu purtare bună”, cf. DA, cuvântul este atestat în LET. II, ANTIM, P. În DELR prima atestare este din intervalul 1642–1647 (Ureche, L.). Hronograful prezintă a atestare anterioară celor din DA: Acesta Mehmet era om cucearnic şi amăgitor cu cuvântul f. 471^v.

cuconáș s.m. cocon + suf. ‑aș, cf. DA. Cu sensul „cocon mic, domnișor”, cf. DA, cuvântul este înregistrat în MOXA, MINEIUL 1776. În DELR prima atestare este tot din anul 1620 (Moxa, C.). Hronograful prezintă o atestare prețioasă, anterioară celei din Minei: Pre doamna acelui domnu de Athina o au luat şi o au dus la Ţarigrad, cu cuconaşi ce-au avut f. 484^v.

cúhne s.f. < slav. kúhina (cf. rut. kuhńa, rus. kúhnja, pol. kuchnia dial. kuchynia, sb. kuhina, kúhinja, kùina, kujna, de unde și magh. konyha), cf. DA; ucr. kuhńa, pol. kuchnia, cf. DELR. Cu sensul „bucătărie etc.”, cuvântul nu are în DA atestări din epoca veche. În DELR prima atestare este din intervalul 1642–1647 (Ureche, L.). Hronograful oferă încă o ocurență pentru sec. XVII: Luară pre un cucon acelui armaş şi‑l dusără la cuhne şi învăţă împăratul să‑i taie capul f. 118^r.

cuib s.n. lat. pop. *cubium, cf. DA. Cu extensiunea semantică „culcuș, bârlog”, cuvântul se află în DOSOFTEI, V.S., GCR II. În Hronograf se află atestări anterioare, cu sens figurat: Nu putea nici într-un chip să‑i pleace, că‑i cuprinseasă diiavolul, de‑ş făcusă cuib în coşurile lor f. 1^v; Nu să afla la sufletul lui frica lui Dumnădzău, cât ar fi fost măcar o sămânţă de muştar, ce era de tot şi cu totul cuibu şi sălaşu dracilor f. 345^r.

cúlă s.f. < tc. (cf. şi alb., bg., sb., ngr.) kula, cf. DA; tc. kule, cf. DELR; tc. kule, (înv.) kula, SUCIU, D. Cu sensul „turn circular, cupolă, boltă; turn de observaţie”, cuvântul este atestat în limba veche la M. COSTIN (ap. GÂDEI), în numele propriu Edicule, adică din şapte turnuri (DA, s.v.). În DELR prima atestare este din anul 1649 (Mardarie, L.). Cuvântul se află şi în ms. 4389[9], scris pe margine ca sinonim al cuvântului „tărie”; deci, în acest ultim exemplu, nu prezintă sensul „turn”. În Hronograf se întâlneşte o atestare anterioară celei din DA, în care cuvântul este glosat, ceea ce demonstrează că nu era cunoscut în epocă în Ţările Române: Închisără-l într-o culă de piatră în mare, care iěste şi până astădz şi să cheamă cula lui Velisarie […]. Iară împăratul […] au trimis acolo unde era închis, într‑acea culă, adecă baştea, ş‑au învăţat de l-au orbit f. 275^v.

cum adv. lat. quōmodo (quō modō „în ce fel”), cf. DELR. Cu sensul „introduce o exclamație de mirare, indignare, părere de rău, mânie, necaz, ciudă, nerăbdare etc”, având ca sinonim conjuncția că, cuvântul nu se află atestat în texte vechi. În Hronograf se întâlnește în contextul: Împăratul era pre aceaia vreame bolnav foarte, cât nu să putea întoarce sângur, ce‑l întorcea alţâi şi suspina de la inemă cum nu‑i sănătos să margă asupra acelui persu sângur, cu capul său f. 501^r.

cumătru s.m. lat. commater (cu o explicație lărgită), cf. DA. Cu sensul „titlu de înrudire spirituală care se dă nașului (nașei) – pe alocuri și nunului (nunei) – din partea părinților finei”, cuvântul este atestat în PRAV., CUV. D. BĂTR., LET. II. Hronograful oferă o atestare înainte de LET. II: Pe după ce l‑au scos den mijlocul turcilor, nu i‑au mai dzâsu pre nume, ce totu‑i dzâcea spasitel moi, adecă mântuitorul mieu, şi‑l feace cumătru, împăratul f. 385^v.

cumenecătúră s.f. cumineca + suf. ‑ătură, cf. DA. Cu sensul „a treia din cele șapte taine ale credinței creștine, împărtășanie”, cuvântul se află în CORESI, EV., VARLAAM, C., ANTIM, P. În DELR prima atestare este din anul 1566 (Coresi, L.). Și în Hronograf sunt prezente atestări, anterioare celei din scrierea lui Antim: S‑au dus şi la machidoniěni şi au luatu cumenecătură şi de la dânşii şi iarăş s‑au dus de o au datu la muiěre-şi f. 235^r; , cf. f. 312^r.

cúmpănă s.f. < paleosl. kōpona, cf. DA; vsl. kǫpona, cf. DELR. 1. Cu sensul „aparat de cântărit constând dintr‑o pârghie mobilă cu două brațe egale etc.”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., PRAV., și într‑un document. Hronograful oferă următoarele atestări pentru acest secol: Banii împărațâlor mai de demult au fost mai grei de argint la cumpănă, iară banii lui era mai iuşori f. 436^v; Palamid filosoful. Acesta au scornit cumpenile cu dramurile f. 139^r. 2. Cu înțelesul „primejdie, pericol, încercare, nenorocire etc.”, cuvântul se află atestat în PRAV., LET., în anul 1670, CANTEMIR, HR. În Hronograf se află alte atestări, anterioare anului 1670: Acest arhiereu […] au găsât pre domnul rusâlor într-o cumpănă mari şi întru nişti gânduri multe f. 413^r; cf. f. 195^v, f. 208^r, f. 414^v, f. 469^r,  f. 503^v, f. 536^v.

cumpăní vb. IV – derivat din cumpănă, cf. DA. 1. Cu sensul „a determina cu ajutorul cumpenei greutatea unui obiect, a cântări, a măsura”, cuvântul nu are în DA atestări din epoca veche. Hronograful oferă două atestări: Cumpăniră aurul şi ieşi o mie şi noadzăci de chentinare, adecă cântare, iară argint să aflară trei mii de chentinari f. 396^r; cf. f. 397^r. 2. În Hronograf cuvântul este utilizat și cu sensul „a fi pe punctul de a se întâmpla ceva”: Multe griji şi // f. 71^v multe amaruri au datu de sufletul lui David, cum aţi audzit că s‑au rădicatu fiiu-său, Avesalom, pre dânsul, de i s‑au cumpănitu cu moartea nu numai o dată, ce de multe ori. 3. Cu sensul „a avea de gând, a intenționa etc.”, cuvântul este atestat în PRAV., LET. II, COD. PUȘC., CANTEMIR, IST. În Hronograf se află alte atestări, înainte de LET. II: La atâta sărăcie şi lipsă agiunseasă, cât să cumpăniia să‑ş vândză ficiorii f. 335^v; cf. f. 415^r, f. 431^r, cf. f. 443^r.

cúmpăt s.n. lat. compitum, -i, cf. DA. 1. Cu sensul „chibzuință, reflexiune, discernământ etc.”, cuvântul este atestat în LET. A. Hronograful prezintă alte câteva importante atestări: O, fără cumpăt şi fără sfat om, cum nu putuş trimite doaă sau trei catarge să-ţ aducă muiěrea, ce trimisăş atâta mulţâme de catarge; cf. f. 321^v f. 371^v, f. 382^v. 2. În locuțiunea adverbială pre supt cumpăt, cu sensul „într‑ascuns, în taină, pe din dos etc.”, cuvântul este atestat în LET. III. În Hronograf se află o atestare anterioară: Apropiindu-să oştili, au trimis paşii pre supt cumpăt de au chemat o samă de capete f. 501^r.

cumpătá vb. I – derivat de la cumpăt, cf. DA. 1. În Hronograf, cuvântul este utilizat în multe locuri cu sensul „a stăpâni, a conduce”: Patriarhul Ghenadie înţăleptul şi cărtulariul cumpătă svânta besearecă a lui Hristos întru păstoriia Patriarhiei în cinci ai şi doaă luni f. 483^r; Cred în zodii, şi în vrăji, şi în năroc şi uită pre Dumnădzău, cela ce le cumpăteadză toate şi-i putearnic a face şi bine şi rău f. 14^r; cf. f. 344^r, f. 395^r, f. 496^r, f. 517^v. Verbul este folosit și cu formă reflexiv‑pasivă: Împărăţâia aceasta, precum iěste îndeşartă şi amăgitoari şi den lume petrecătoari, aşea să ţâne şi // f. 417^v să cumpătă şi cu mai buni, şi cu mai rrăi, şi cu mai direpţ, şi cu mai sprânţari. 2. Cuvântul are și o utilizare în care sensul nu este prea clar, dar, între atestările de care dispune redactorul acestui cuvânt, este posibil să fie și alte citate cu sens asemănător, care să deslușească înțelesul și definiția. Cuvântul ar putea însemna aici „a‑i fi de folos; a sluji”: Toate stíhiile pentru om sânt făcute, să‑l cumpăte şi să‑l mărească şi, câte‑s pre pământ şi pre supt ceriu, toate pentru treaba omului sânt făcute şi omul iěste stăpân acestora toate f. 550^v.

cumpătár s.m. cumpăt + suf. ‑ar. Cuvântul nu este înregistrat în DA și în DELR. În Hronograf are sensul „cel care conduce, conducător, cârmuitor”: Iară împăratul Vasâlie, cumpătariul împărăţâii, trimisă voivodz cu oşti asupra Vardei Focăi f. 441^r.

cumpătáre s.f. – de la verbul a cumpăta. 1. Cuvântul nu apare înregistrat cu sensul „conducere, cârmuire”; în Hronograf se află în contextul: Ș-au făcut şi canoane săboarele aceaste de loc întru tăriia şi cumpătarea svintei beseareci f. 559^v. 2. Sensul „înțelepciune; echilibru” nu este înregistrat în DA. În textul O samă de învățături, acest cuvânt se află în contextul: Într‑acesta chip să asamănă şi învăţăturile; când lipsăscu de la suflet, toate lucrurile sânt turburate şi fără cumpătare f. 593^r.

cumpătáreț, –ă s.m., adj. < cumpăt + suf. ‑areț. Cuvântul nu este înregistrat în DA. 1. Ca adjectiv, cu sensul „bun chibzuitor; echilibrat”, cuvântul se află în Hronograf în contextul: Acesta împărat la toate treabeli era bun şi cumpătareţ, numai ce avea turbare mare spre svinteli icoani f. 385^v. 2. Cu sensul „care are capacitatea de a conduce, de a fi cârmuitor”, cuvântul se află în mai multe contexte: Iară fiiu-său, împăratul, era pre atunce în vârstă de doaădzăci de ai, om harnic şi viteazu, bun şi îndrăzneţu a fi cap şi cumpătareţu oştilor şi împărăţâiei f. 358^v;, cf. f. 445^v, f. 448^r. 3. Ca substantiv, cu sensul „cârmuitor, stăpân”, cuvântul apare în contextele: Lăsă epitrop şi cumpătăreţ împărăţâiei pre maghistrul Mihail, cumătru‑său, ce-au botedzat pre Mihail, fiiu-său f. 388^r; Cu dânsul lăsasă tată‑său, bătrânul sultan Murat, vezâri înţălepţ şi cumpătareţ buni, anume pre Halil paşea şi pre Ibrahim paşea f. 468^v.

cumpătătóriu s.m. cumpăt + suf. ‑ător. Cuvântul nu este înregistrat în DA, iar în DELR prezintă prima atestare din perioada 1678‑1689, într‑o copie ulterioară a Hronografului din ms. 3517. În Hronograf, are același înțeles ca și cumpătar, „cel care conduce, conducător, cârmuitor”: Rămasă numai Varda sângur svetnic, şi epitrop, şi cumpătătoriu împărăţâiei şi făcea ce-i era voia f. 395^v; Şi era cumpătător împărăţâii Vasâlie, frateli cel mai mare f. 439^v.

cunoáște vb. III lat. pop. *connosco, -ĕre (din clas. cognosco, -ere), cf. DA. 1. Cu valoare reflexivă și sensul „a se afla, a ieși la iveală, a se da pe față”, cuvântul este atestat, conform DA, în LET. II. În Hronograf este prezentă o atestare mai timpurie: Omul acela începu a‑ş da sama rrău şi încâlcit şi să cunoscu că are seamne de a firea om rrău f. 316^r. 2. Cu sensul „a‑și da seama (din anumite indicii) că are să urmeze ceva, a prevedea (un anumit eveniment)”, în DA nu sunt prezentate atestări pentru epoca veche. Hronograful oferă o atestare: Împăratul cunoscu că nu va mai faci nemic, nice să va mai izbăvi: îş cunoscu că i să apropie coneţul dzâlelor f. 449^v.

cununá vb. I lat. corono, -are, cf. DA. Cu sensul „(despre preoți) a îndeplini serviciul religios al cununiei, a consfinți prin acest serviciu căsătoria cuiva”, cuvântul este atestat în GCR I. În DELR prima atestare este din jurul anului 1500 (Psalt. Hur.). În Hronograf este prezentă o atestare importantă: Îndată chemă pre potropopul den curţâle împărăteşti, pre anume Stipiiu, şi cunună pre împărăteasa Zoia cu Costantin Monomah f. 452^v.

cunúnă s.f. lat. corona, -am, cf. DA. 1. Cu sensul „(vechi și pop.; complinit mai adesea prin împărătească) coroană”, cuvântul este atestat într‑o serie de scrieri vechi: PSALT. SCH., CUV. D. BĂTR., MOXA, VARLAAM, C., LET. I, în anul 1745, MINEIUL 1776. În Hronograf apare o atestare din secolul al XVII-lea, înainte de LET. I: Iară când fu în dzua de Peatideseatniţă (= Rusalii), au luat împăratul pre Vasâlie şi l‑au dus la Svânta Sofie şi‑l feace namesnic de împărăţâie şi‑i pusă şi cunună în cap f. 406^r. 2. Cu sensul „faptul de a fi împărat; demnitatea împărăției”, cuvântul este prezent în textul O samă de învățături, în contextul: Cunună şi destonicie, de la Dumnădzău ţî-i trimisă, de te‑au încununat şi te‑au spodobit (= învrednicit) cinstii aceştiia a firea împărat şi nacialnic năroadelor Sale f. 606^v. 3. Cu sens figurat, cuvântul se află în contextul: Începură o samă de arhierei a împodobi precinstit capu a împăratului cu cununi de cuvinte lăudate de flori de mult preţu şi alţii îl podobiia cu blagoslovenii f. 534^r.

cununíe s.f. cunună + suf. ‑ie. Cu sensul „una (a șasea) din tainele bisericii creștine, unirea legitimă, printr‑o anumită slujbă religioasă, între un bărbat și o femeie”, cuvântul este atestat în PRAV., GCR I, în documente din URICARIUL, XVII, IORGA, S.D. În DELR prima atestare este din intervalul 1567–1568 (Coresi, T. Ev. – Mol.). Hronograf prezintă alte contexte: Multe daruri scumpe adeveri să-i dea şi încă să-l facă ginere, să-i dea pre fiică-sa, să-i fie soţu cu cununie f. 320^v; cf. f. 485^v.

cupác s.m. – cuvântul copac este prezent în Hronograf și cu varianta cupac, în contextul: Luna lui martu iěste aceasta întru care dzâsă Dumnădzău să să facă toate florile, şi // f. 540^r toate ierbile, şi toţi pomii, şi cupacii cei cu roadă şi fără roadă.

cupár s.m. „derivat din cupă cu suf. nom. agent ‑ar”, cf. DA. Cu sensul „un boierinaș, ajutor al paharnicului etc.”, cuvântul este atestat în ANON. CAR., GCR I, HERODOT, LET. III ș.a. În DELR, prima atestare este din anul 1591. Hronograful prezintă două atestări, anterioare celei din HERODOT: Să agiunsără cu cupariul împăratului şi‑i deaderă daruri mari şi‑i spusără taina cu otrava f. 439^r; Theodor cel cu paci bună şi-i dzâcea şi cupariu, 1 an şi 4 luni f. 588^v.

cupéli, cupélă s.f. probabil o extensie semantică de la ngr. kuvpello „un fel de pahar, cupă”, „cupă care se oferă la jocuri ca premiu”, cf. GHIOVANIS. În context, acest termen are sensul „vas în care se botează (copiii mici); cristelniţă”: L‑au luat pre acel prunc şi l‑au pus în svânta cupelă să‑l botedză f. 264^r; Pe după ce să botedză Avgar, ieşi den svânta cupeli curat şi izbăvit dentru toată boala lui f. 332^r, cf. f. 329^v.

cuprínde vb. III lat. comprendo (= comprehendo), -ensum, -endĕre, cf. DA. 1. Cu sensul „complementul e o persoană sau o armată; complinit uneori prin din sau de toate părțile) a împresura, a înconjura (cu scopul de a prinde, de a pune mâna pe… etc.”, cuvântul se află în LET. III, MINEIUL 1776. În Hronograf se află o atestare anterioară, adică o primă atestare: Şi avea ei şi cale cuvintelor şi direptate, dară nu li să prindea, că apucasă împărăteasa de-i împlusă pre toţi şi-i cuprinseasă f. 362^v. 2. Cu sensul „a ocupa prin cucerire (o țară, o cetate), a supune, a cotropi etc.”, cuvântul este atestat în BIBLIA 1688, LET. I, CANTEMIR, HR. În Hronograf se află, de asemenea, o primă atestare: Trimisă împăratul pre stratigopul, de-i bătu şi-i tăiia ca mişei de ei, şi-i cuprinsără pre toţ în Ţarigrad f. 460^v. 3. Cu sensul „a lua, a aduna în mână”, cuvântul se află în contextul: Scoasă împăratul galbeni den buzunar cât putu cuprinde cu mâna şi‑i pusă acolea suptu trătaşi f. 426^v.4. Cu sensul „a închide (dintr‑o parte) o trecătoare, un drum, un loc, a tăia (cuiva) calea”, cuvântul nu are în DA atestări din epoca veche. În Hronograf se află o atestare prețioasă: Cuprinsără amândoaă în mijloc pre corabiia lui Barac Răiz şi aruncară lanţuji de fier de să încleştară tustreale şi să legară de să bătea cu foc den tunuri f. 498^v.

cuptór s.n. lat. *coctorium (de la coquere „a coace”), cf. DA. Cu sensul „instalație de zid (de cărămidă), de piatră, de lut sau de pământ care servește […] la coacerea pâinii etc.”, cuvântul este atestat în PALIA 1581, LEX. MARS., VARLAAM, C., BIBLIA1688. În DELR prima atestare este din 1582 (PO). În Hronograf se află mai multe atestări înainte de BIBLIA 1688: Luaţi cenuşe den cuptoriu, să fie hierbinte f. 34^r;, cf. f. 286^r, f. 352^v, cf. f. 172^r, f. 287^r. În Hronograf, cuvântul se află și într‑o comparație: Ș‑au vădzut un luceafăr mare şi luminos şi dintr‑însu au fostu ieşindu fum multu, ca dentr‑un cuptoriu f. 203^v.

curát, –ă adj. – „în cuvântul românesc s‑a amestecat lat. colatus, -a, -um (de la colo, -are) și curatus, -a, -um (de la curo, -are)”, cf. DA. 1. Cu sensul „(despre Iisus Hristos) fără păcate; sfânt”, cuvântul se află în contextul: Precum lămureaşte focul friptura şi scură tot, de nu rămâne necurat într-însă nemică, aşea iěste curat, fără altu ameastec, şi trupul lui Hristos f. 543^r. 2. Cu sensul „cast, virgin, neprihănit”, cuvântul este atestat în CORESI, EV., ANON. CAR., PRAV. În Hronograf, cuvântul se află în citatul următor: Dentru curata deaviţă Mariia născut, pre carea Mariia şi de pururea curată, ca pre o adevărată Născatoare a lui Dumnădzău propeveduim şi vestimu precum născu pre Dumnădzău, dentru însa întrupat f. 548^r. 3. În Hronograf, termenul este în mai multe locuri folosit cu sensul „care urmează învățăturile creștine, cu frica lui Dumnezeu; pur”: S‑au arătatu în vis îngerul unui om curat ce au fostu la Antiohiia f. 267^v; cf. f. 541^r; f. 354^r. Cu același sens, se află și în textul O samă de învățături: Curatu şi nepângărit să te fereşti pre tine şi nu numai dentru ale trupului, ce şi dentru ale gândului, pentru folosul sufletului, f. 605^v. 4. Cu o extensie semantică de la acest sens, cuvântul apare în textul O samă de învățături, în contextul: Viiaţa curată apropie pre omu, de-l împrieteneaşte cu Dumnădzău f. 605^v. 5. Cu sensul „neîntinat, neînceput; primordial” cuvântul apare în contextul: Pământul den care să zâdi Adam […], bine dzâsăş şi adevărat c-au fost nestrâcat şi deaviţ curat, căce că încă nu i să dideasă blăstăm să odrăslească mărăcini şi ciuline, nice om nu s-au fost încă îngropat întru însu, pentr-acea să chema nestrâcat şi curat f. 527^v. 6. Cu sensul „(despre inimă, suflet, cuget, conștiință, cuvânt etc.) sincer, deschis, leal, nefățarnic, din inimă, bine intenționat etc.”, cuvântul apare în COD. VOR., PSALT., CORESI, EV., DOSOFTEI, PS., LET. II. În Hronograf se află o atestare înainte de scrierea lui Dosoftei: Țânea pren mânule lor tot stâlpări de maslinu şi cu făclii aprinsă şi priimiră pre împăratul cu bucurie mare şi cu inemă curată, dându laudă lui Dumnădzău f. 309^v. 7. Cu sensul „(despre metale prețioase, bani etc.; în opoziție cu spurcat, calp, fals) fără aliajii, prisne, lamură”, termenul este atestat în ANON. CAR., PRAV., HERODOT. În Hronograf se află o atestare înainte de HERODOT: Aşijdirea au mai luat sveşnicile ceali mari şi ceale mici, tot de argint curat şi poleite f. 459^v. 8. În Hronograf se află și o atestare a cuvântului cu sensul figurat „(despre oase) fără carne”: Au belit capul acela a împăratului şi l-au curăţît, cât rămasă numai ţăstul, osul curat f. 367^v.

curățénie s.f. „derivat din curățit, prin suf. abstr. ‑enie”, cf. DA. 1. Cu sensul „castitate, feciorie”, cuvântul apare în MINEIUL 1776. Hronograful prezintă o atestare anterioară: De are fi născut Hristos ca un om numai, nu ar fi fostu putut feri curăţăniia Maicei Sale neatinsă şi nestrâcată f. 548^r. 2. Cu sensul figurat „curățire, ispășirea păcatelor, purificare”, cuvântul este atestat în N. TEST. 1648, MARGARITUL 1691. În textul O samă de cuvinte se află o altă atestare, înainte de traducerea fraților Greceni: De nu vei iubi // f. 606^r[10] tu, nacialnicul şi stăpânul, curăţăniia şi contenirea trupului, în ce chip şi cum vei învăţa şi vei face să aibă curăţănie pre ceiia ce sânt suptu ascultarea sa? 3. Cu sensul „tratament (al unei boale), vindecare, tămăduire”, cuvântul este atestat prima dată în anul 1813, URICARIUL I. Honograful prezintă două atestări anterioare: Iară Ioan, frateli împăratului, să găti să ia iarbă de curăţănie. Iară împărăteasa au şi chemat pre doftor pre taină şi l‑au învăţat să dea otravă lui Ioan în ierbi, să moară şi să-l socotească cu ce-ş va pohti f. 448^v; Iară doftorii să apucară tare de dânsul şi-i deaderă // f. 484^r ierbi de curăţănie şi-l izbăviră.

curățí vb. IV – derivat din curat, cf. DA. 1. Cu sensul „a face (să fie) curat, a face să dispară murdăria de pe ceva etc.”, termenul este atestat în ANON. CAR., LEX. MARS., PRAVILA DE LA GOVORA 1640, VARLAAM, C. Hronograful prezintă o atestare: Aceasta treabă făcea dzua; iară daca însăra nu să mai mişca, ca nişte pietri moarte, iară cât să lumina, iarăşi purcedea şi curăţâia Ţarigradul, de nu lăsa nemic necurat într-însul f. 423. Într-un alt context din textul nostru, cuvântul are și utilizare figurată: Trimisă pre îngerul său cătră Noe, să le spuie că Dumnădzău va să omoară toată lumea şi va să curăţască pământul de tot nărodul omenesc şi de tot dobitocul şi de toate trupuril[e] câte sânt pre pământ f. 1^v. 2. În Hronograf termenul este folosit de două ori cu sensul „a scoate pe cineva dintr‑o funcție, din arhieria în care a fost pus etc.”: Numai mi‑i voia să meargeţ voi întâiu, să curăţâţ pre câţ am hirotonisât eu vlădici, să fie curăţâţ de tot darul arhieriei şi de toate osveşteno dianiia (= lucrurile cele făcătoare de sfinţenie) şi să anathematisiţ şi împăraţâi carii i‑am încununat eu cu stema de împărăţâie f. 448^r; cf.  f. 448^v. 3. Cuvântul cu sensul „a castra, a scopi” se află în contextul: De câte ori au fost întrebându‑i Alexandru pentru cucon să‑l curăţască, să‑l facă hadâmbu, ei tot da samă că‑i mic şi nu i‑i vreamea, că‑i numai de şeasă ai f. 427^v.

curățíre s.f. – abstractul verbal de la curăți. Cuvântul este înregistrat în diferite citate, fără decelare semantică și fără definiție, în VARLAAM, C., MINEIUL 1776. În Hronograf apare în două contexte. Sensurile vor putea fi stabilite mai clar când se va realiza schema semantică a cuvântului de către redactor. 1. Unul din sensurile utilizate în Hronograf ar putea fi „izbăvire de păcate”: Trupul lui Hristos giunghe‑să şi sângele lui varsă‑să, pentru iertarea a năroadelor lui Israil cel tânăr şi încredinţat, carele iěste înfierat cu sângele şi cu apa cea de curățâre a svântului botedzu f. 542^v. 2. Celălalt sens este figurat: Într‑acesta an să arate înnoirea omului şi curățârea vacului ş‑a anului f. 539^v.

curcubătă s.f. lat. cŭcurbĭta, -ae, cf. DA. Cu sensul „plantă căţărătoare, cu tulpina acoperită cu peri rigizi, întinsă pe pământ, cu cârcei ramificaţi, cu frunzele mari şi aspre la pipăit, cu flori mari galbene”, cuvântul se întâlneşte atestat în ANON. CAR. (DA, s.v. curcubetă). În DELR prima atestare este într‑un toponim din anul 1530. Hronograful aduce, deci, una din primele atestări: Acolo i-au datu-i să mănânce curcubătă amară şi veninoasă, iară Elisei o au îndulcit cu făină şi nu i-au mai cunoscut amărâmea f. 85^v.

curcubău s.n. et. nec. Cuvântul, cu sensul „meteor atmosferic ce apare pe bolta cerească înainte sau după ploaie, în partea opusă soarelui etc.” este atestat în MARDARIE, L., LET. I (URECHE), ANON. CAR. (DA, s.v. curcubeu). În DELR prima atestare este din anul 1649 (Mardarie, L.). Hronograful oferă două atestări importante din secolul al XVII-lea: S‑au arătat patriarhului svânta cruce în ceriu luminoasă ca soarele şi pregiur cruce o cunună cum iěste un curcubău în ceriu când ploaă, aşea au fostu ţarcu pregiur cruce f. 209^v; cf. f. 314^r.

curéchi subst. lat. cōlĭc(u)lus, –i, cf. MDA; SCRIBAN indică drept etimologie lat. *colĭcŭlus, caulĭcŭlus, diminutiv din caulis „varză”, vgr. καυλός; CADE lat. colĭculus; CIORĂNESCU lat. *colĭculus; NDU lat. cŭlĭc(ŭ)lus, -i = caulĭcŭlus; DEXI: lat. colĭc(u)lum=caulĭcŭlus. Cu sensul „mâncare de varză (dulce sau murată) ”, cuvântul este atestat în M. COSTIN, O., DOSOFTEI, V.S. (DA, s.v.). În DELR prima atestare este din anul 1624. Hronograful aduce o atestare mai timpurie decât cele din DA: Dzicea să le dea de alte legumi, cum ar hi bob muiat, şi curechi murat, şi de alte legumi f. 100^r.

curopalát, curopalátis s.m. < mgr. kouropalavth”, cf. DA. Cu sensul „majordom la curtea bizantină”, cuvântul este atestat în DOSOFTEI, V.S., CANTEMIR, HR. În DELR prima atestare este tot din Dosoftei, V.S. În Hronograf se află atestări anterioare, adică prime atestări: Stătu împărat Mihail Rangave, fiind boiěri, şi acesta într-o boierie ce să dzâcea curopalat f. 368^r; Şi-l boieri împăratul cu o boierie mare, ce să dzâcea curopalat f. 443^v; cf. f. 573^r. În Hronograf, cuvântul apare şi cu forma grecească, în contextul enumerării boieriilor: curopalatis f. 571^v.

cúrsă s.f. „din alb. kurthë sau de aceeași origine ca el”, cf. DA. Cu sensul figurat „mijloc viclean de a prinde, p. ext. de a atrage, a seduce, a amăgi pe cineva, nadă, momeală”, cuvântul este atestat în MINEIUL 1776. În DELR prima atestare este din jurul anului 1500 (Psalt. Hur.), cu sensul propriu. În Hronograf se află atestări anterioare celei din DA (s.v.): Iară spurcatul şi bezduşnicul împărat, dacă vădzu că nu putu aduce pre patriiarhul în cursăle sale sa-l facă iconoboreţ ca şi dânsul, s-au mai ispitit şi într-alt chip f. 338^v. O atestare apare și în textul O samă de învățături: Fiindu cu socoteală şi cu ferire de frâmseaţe trupeşti, să nu te prindză în cursăle loru f. 599^v.

cursúră s.f. lat. cursura, -am „alergare”, cf. DA. Sensul cuvântului în Hronograf este „alergare” și pare a fi un sens etimologic; acest sens nu este înregistrat în DA: Iară într‑o dzî au ieşit cu boiěrii curţâi sale la locul cel largu în Ţarigrad, ce să cheamă ipodrom, adecă cursură de cai, şi acolo ş-au alergat caii f. 397^v.

cúrte s.f. „din lat. *curtis, -em (= clas. co(h)ors, -tem) etc.”, cf. DA. Cu sensul „(în limba veche) boierimea care ocupa funcțiuni la palatul domnesc etc.”, cuvântul este atestat în CORESI, EV., VARLAAM, C., LET. I, II, GCR II. Hronograful prezintă o altă atestare: Altă curte a împăratului, toţ, ştiia că‑i un om rrău, şi voitor tuturor de rrău, şi zavisnic, şi cleavetnic, şi amestecători de toate vrajbele f. 414^v.

curtení vb. IV derivat de la curtean, cf. DA. Cu sensul care apare şi în Hronograf „a lua (sau a introduce) pe cineva în serviciul unei curţi (domneşti sau boiereşti)”, cuvântul este atestat în LET. III (DA, s.v.). L‑am întâlnit şi în FIZIOLOGUL 149[11]. În TDRG³ este atestat în MARDARIE, L. şi în DOSOFTEI, V.S. În DELR prima atestare este din anul 1649 (Mardarie, L.). Hronograful oferă două dintre primele atestări: Iară Vasâlie, dacă să împrieteni cu acel svânt părinte, i să rugă doară are vreun boiěri priěten, să-l curtenească, să-i slujască. Iară egumănul prinsă bucuros că-l va curteni f. 402^v.

curvitór s.m. curvi + suf. -tor. Cuvântul nu este atestat în DA. În DELR apare în intervalul 1691–1697 (T. Corbea, D.). În Hronograf are sensul „amant, ibovnic” și prezintă o atestare anterioară celei din DELR: Iară împărăteasa Clitemnistra l-au îmbrăcat cu un văşmânt otrăvit, ţăsut, şi pusă aleşu pre Eghistu, curvitoriul ei, şi găsî vreame de giunghe pre Agamemnon f. 575^v.

custá vb. I lat. consto, -are, cf. DA. Cu sensul „a trăi, a viețui etc.”, cuvântul este atestat într‑o serie de texte vechi. Se află și în Hronograf: Pe după potop, au mai custat Noe 350 de ai f. 5^r.

cúșcă s.f. < rut. (rus.) kučca „coteț”, cf. DA. 1. Cu sensul „colivie”, cuvântul este atestat în LET. II. Hronograful prezintă o primă atestare: Acolea, într-acea cămară a împărăteasăi, era o pasăre într-o cuşcă ce o aduseasă poclon împăratului tocma de la Indii f. 415^v. 2. Cu sensul „închisoare cu gratii de fier în care se țin fiarele sălbatice”, cuvântul este atestat în LET. I A. Hronograful oferă o atestare importantă: Prinsă pre sultan Paiazât viu, nevătămat, Ţamberlanul şi i-au făcut laţuh de aur de l-au băgat şi de grumadz şi de mâni şi şi de picioare şi i-au făcut cuşcă de fieru de l-au închis în cuşcă ca pre o pasări f. 475^v.

cutáre pron. lat. eccu‑talis, -em, cf. DA. Cu sensul „oarecine”, cuvântul este atestat în VARLAAM, C., EVANGHELIE (1692), DOSOFTEI, V.S., MĂRGĂRITARE (1691) etc. În Hronograf apare într‑o serie de contexte pe care le semnalăm, care se află înainte de textul Evangheliei, iar funcția și sensul vor putea fi constatate de redactor în funcție de celelalte atestări: Cutarele iěste tată‑mieu, şi cutare iěste maică‑mea, şi cutare‑i moşu‑mieu f. 249^v; Şi spusă cu mare direptate cum au venit cutare şi cutareli şi cu alţ mai mulţ cu dânşi f. 394^v; Să scriia slove de carte în stâlpu, cu numele cutăruia împărat f. 431^r ș.a.

cutremurá vb. I lat. *contremulo, -are, cf. DA. 1. Cu valoare reflexivă și sensul „a tremura, a se scutura etc.”, cuvântul este prezent în PSALT., CUV. D. BĂTR., CORESI, EV., HERODOT, LET. II. În Hronograf apare o atestare mai timpurie decât HERODOT: Iěste în ceriu mărire multă de pară de focu, den care iěsă lumina fără săvârşire şi fără moarte, de carea să cutremură toate: ceriul, pământul, marea şi tartariurile f. 581^v. 2. Cu valoare reflexivă și sensul „a se înfiora, a rămâne înmărmurit, a se înfricoșa etc.”, cuvântul este atestat în PRAV., DOSOFTEI, V.S., LET. I, MINEIUL 1776. Hronograful oferă câteva atestări anterioare scrierii lui Dosoftei: Împăratul Arcadie, dac-au cetitu scrisoarea de la papa şi de la frate-său, Onorie, numai ce s-au cutremuratu şi nu să ştiia ce să face f. 241^r; cf. f. 415^r, f. 496^r.

cutedzá vb. I lat. pop. cottizo, -are (din gr. kottivzw), cf. DA. Cu valoare reflexivă și sensul învechit „a îndrăzni”, cuvântul este atestat în anul 1763. În Hronograf apare o atestare anterioară: Fugi de acolo împăratul. Şi nu s-au cutedzat nici asupra să-i caute f. 8^r.

cuțât s.n. lat. pop. *cotitus, -um (de la un verb *cotire, derivat din cos, -tem), cf. DA. În Hronograf, cuvântul se află în sintagma cuțite tundzătoare, glosată prin foarfeci: Foarte lucru rrău iěste acesta, cât are frică şi să teame şi de cuţâtăle ceale tundzătoare, adecă de foarfeci f. 578^v.

cuțovláh s.m. < gr. koutzovblaco”, cf. DA. Cu sensul „aromân, macedo‑român”, cuvântul este atestat în CANTEMIR, HR. În TDRG³ prima atestare este din anul 1657. În DELR prima atestare este din 1717–1723 (Cantemir, Hr.). A fost utilizat și de Miron Costin și Stolnicul Constantin Cantacuzino[12]. În Hronograf se află două atestări mai timpurii față de cele din DA și DELR: Şi era strânşi acei oameni carii au fost zâdind la acel stan mare şi minunat, 70 de limbi, care sânt aceastea: […] telanii, cuţovlahii, sicheleanii, ungurii f. 4^r; Mai luat-au Alvaniia, adecă arbănaşii şi au lovit şi Ţara Cuţovlahilor, de o au luat, cât au putut, pre supt munţ f. 474^v.

cuvení vb. IV lat. convenio, -ire, cf. DA. Sensul cuvântului nu reiese clar din contextul prezentat aici, totuși redăm fragmentul, pentru a fi luat în considerare în cazul în care redactorul va avea contexte asemănătoare, printre care ar trebui introdus și cel din textul O samă de învățături: Nu poate fi cum vesăliile şi mândreaţăle aceştii lumi şi frâmseaţăle trupeşti să împodobască pre împăratul şi să i să cuvie, precum îl împo‑ // f. 598^r dobeşte şi‑l frâmţăşadză cu stemă de lumină şi daru dumnădzăiescu dobro deatelie, adecă bunătățâle ceale sufleteşti.

cuviculárie s.m. < ngr. koubikoulavrio”, este un împrumut contextual, K (302) și se referă la o demnitate de la curtea bizantină: Au trimis împăratul acolo, la cetate, pre un boiěr al său, anume Andreiu, cuvicularie i să chema boieriia f. 312^v.

cuviínță s.f. lat. convenientia, -am, cf. DA, cu sensul „(mai ales cu atributul mare, după slav. velileapota sau lat. magnificentia) slavă, măreție, strălucire, fast, decor, grație, frumusețe”. Cuvântul este înregistrat la DOSOFTEI, PS., MINEIUL 1776, ILIODOR 1773. În Hronograf este prezentă o primă atestare: Pusără pre altul în locul lui, anume pre Antonie cel gras, rudenie împăratului, şi nu avea nice un dar, ca oamenii, asupra lui, sau vrio cuviinţă, ce-i era graiul şi limba de bou şi el de tot camai bou f. 447^v.

cuviós, –oásă adj. derivat din cuveni + suf. adj. ‑ios, cf. DA. Sensul cuvântului în contextul din Hronograf, în care îl prezentăm, nu este prea clar. Probabil înseamnă „arătos, frumos; impunător, măreț, chipeș, plăcut, distins” și, cu acest înțeles, cuvântul este atestat în VARLAAM ȘI IOASAF (1648), LET. I, MINEIUL 1776. În Hronograf apare în contextul: Au fost frumoasă şi în faţă, şi la trup, cât n-au fost având potrivnică, atâta au fost cuvioasă şi de-a firea f. 484^v.

cuvânt s.n. lat. conventum „înțelegere” și conventus „adunare” etc., cf. DA. 1. Cu sensul „dispoziție, ordin, poruncă”, termenul se află atestat în PSALT., PROPOVEDANIE (1600–1650), LET. I, II. În Hronograf se află următoarele atestări: Marsă Moisi cum fu cuvântul lui Dumnădzău şi cu faraon dempreună f. 32^v; Iară până a sosî împăratul acolo, fuseasă venit cuvânt de la un cumnat a lui Dimítrie despot, pre anume Máthéiu Asan, domnul cetățâi Corónii […]. Acesta au poroncit cătră cumnatu‑său, Dimítrie despot, precum îş va închina cetatea împăratului f. 486^v. 2. Cu sensul „învățătură (sfântă), predică, precept, pildă, parabolă; scriere cu subiect moralizator”, cuvântul este atestat în PSALT., CORESI, EV., PRAV., în anul 1691. În Hronograf se află o primă atestare din secolul al XVII-lea: „Că ceale de sus să pogoară în gios şi ceale den gios, iěle mărgu în sus, cum să întoarce şi roata.” Iară împăratul Chíra cunoscu tâlcul cuvântului, că adevărat iěste aşea f. 121^r. 3. Cu sensul „discuție (în contradictoriu), ceartă”, termenul se află în contextul: Iară svântul stându-i împotrivă şi certându-l cu cuvântul, s-au mâniiat împăratul şi i-au tăiat nasul şi limba f. 312^v; cf. f. 345^r. 4. Cu sensul „promisiune, făgăduință, asigurare, legământ”, cuvântul se află în contextul: Şi daca veni, începu a-l lua cu cuvinte bune şi cu glume, ca să-l aducă întru sâlţăle lui, ca doară să va potrivi şi el firei ceii diiavoleşti a împăratului f. 330^v. 5. Cu extensiunea semantică „ceea ce exprimă cineva prin cuvinte; expresie, spuse, zise etc”, cuvântul se află în câteva texte vechi. În Hronograf se utilizează cuvântul și cu acest sens: „Costantin preasvințât şi a toată lumea patriiarhu, întru mulţ ai”. Şi acesta cuvântu l‑au cântat peavețâi den strane f. 348^r; , cf. f. 419^v, cf. f. 345^v, f. 387^v, f. 451^v, f. 530^r. 6. Cu sensul „îndemn, sfat”, termenul se află în PRAV. Hronograful oferă încă o atestare prețioasă: Cinci sute de chentinari de aur am îngropat într-un loc cu învăţătura tătâne-tău şi cu cuvântul a fraţâlor tăi, a chesarilor f. 353^v.

cuvântáre s.f. – de la verbul a cuvânta. Cu sensul „permisiune; blagoslovenie”, cuvântul se află în contextele: Nu mă opri, ce-mi dă bună cuvântarea ta şi mă lasă să mă duc, că nu mai poate fi într-alt chip f. 402^r; Iară maica lui Vasâlie, dacă vădzu că nu mai iěste locu de a‑l oprirea, îi deade cuvântare bun[ă], de la adâncu sufletul ei, şi‑i dzâsă f. 402^r.

cuvântătór, –oáre adj. cuvânta + suf. ‑ător. Cu sensul „care are facultatea de a vorbi”, cuvântul este atestat în CORESI, EV. Hronograful oferă o primă atestare din secolul al XVII-lea: Aceasta arată seamnele puterii dumnădzăieşti şi bunătăţâle părţâi trupeşti ceii cuvântătoare f. 543^v.

 

III. Concluzii

 

Dintre termenii analizați, o parte au în Hronograf atestări (foarte) rare, prețioase: clisâiarh, clisâiěş, clopoțăl, coardă („funie sau sfoară cu care se leagă sau se încinge ceva”), comit, corn² („arbore frumos cu ramurile verzi și cu flori galbene etc.”), cositor, cosiță, costandă, crăiasă, a crăpa „a muri”, a crede „a fi de părere”, a creștina „a boteza”, creștinătate („toți creștinii, toate țările sau popoarele creștine din lume”), croitor, cruciș, crud („sângeros, violent”), ctitor, cuconaș, cumătru, cumpănă, cununa, cupar, curcubătă, curcubău, curte („boierimea care ocupa funcții în palatul domnesc”), cuțovlah.

În alte cazuri, oferim atestări mai vechi față de cele prezentate în DA, deci atestările din Hronograf și din textul O samă de învățături sunt deosebit de importante pentru cele două dicționare academice: cnigă, coadă (cu sensul figurat „partea cu care se termină ceva, bucată de la sfârșit, margine, capăt etc.”), condei, coneț („moarte”), consul, conteni („a opri, a popri, a împiedica etc.”), copie, corn² (1. „vas de ținut untdelemnul”; 2. „colț, unghi, ungher”), coș („torace”), covârșitor, crăpa („a se desface (în două) în mod brusc etc.”), cristal, crivăț, crivățean, crâng („boltă cerească”), crâșmar, cubuz (cobuz), cuib („culcuș, bârlog”), culă, cumpăt (în loc. pre supt cumpăt), curechi, curopalat (curopalatis), curteni, cușcă.

O parte din cuvintele prezentate nu au atestări din perioada veche în DA, deci atestările din Hronograf sau din textul O samă de învățături sunt absolut necesare: coace („a face puroi”), coamă, coastă („latură, margine”), cobză, colac („recompensă”), comis (comita), copt („maturitate”), corn¹ („fiecare din cele două mânere ale plugului”), coși („a se coji”), credincios („om de încredere, supraveghetor”), cresta, creștinare („botezare”), cuhne, cumpăni („a cântări” și „a fi pe punctul de a se întâmpla ceva”).

În seria de față se cuprind și cuvinte, sensuri, variante neînregistrate în DA, așadar atestările din cele două texte ale ms. 3517, analizate de noi aici, sunt foarte importante: conteneală („abținere, înfrânare”), o extensiune semantică de la coșniță, credzător, -oare („care crede în divinitate; p. ext. evlavios”), credzut („care este demn de încredere, care inspiră încredere, cinstit”), cumpătar („cârmuitor”), cumpătare („conducere, cârmuire”), cumpătareț („care are capacitatea de a conduce”), cumpătătoriu, cupeli (cupelă).

Între termenii prezentați se află și cuvinte polisemantice, fapt demn de reținut, întrucât prezentăm deja o decelare semantică, atestări și, atunci când este cazul definiții: corn¹ (cu trei sensuri), crește (cu trei sensuri), cumpăni (cu trei sensuri), cumpătareț (cu trei sensuri), cunună (cu trei sensuri), cuprinde (cu patru sensuri), curat (cu opt sensuri), curățenie (cu trei sensuri), curăți (cu trei sensuri), cuvânt (cu cinci sensuri).

În fine, în text se află și împrumuturi contextuale, mai mult sau mai puțin cunoscute în epocă, pe care le-am prezentat aici prin comparația cu textul grecesc, fapt notabil, care contribuie, fără doar și poate, ca și cele din situațiile anterioare prezentate în aceste concluzii, la redactarea articolelor respective pentru două dicționare academice: conie, conte (contea), corcodil, corivantiu, cristal, curopalat (curopalatis), cuvicularie.

BIBLIOGRAFIE

CADE = I. Aurel Candrea, Gh. Adamescu, Dicţionarul enciclopedic ilustrat, partea I, Dicţionarul limbii române din trecut şi de astăzi, de I. Aurel Candrea; partea a II-a, Dicţionarul istoric şi geografic universal, de Gh. Adamescu. Bucureşti, Editura „Cartea Românească”, 1926–1931.

CIORĂNESCU = Al. Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii române, ediţie îngrijită şi traducere din limba spaniolă de Tudora Şandru Mehedinţi şi Magdalena Popescu Marin, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2001.

CRON. ANON. = Istoriile domnilor Ţării Rumâneşti. În Cronicari munteni, I. Stolnicul Constantin Cantacuzino. Anonimul Cantacuzinesc. Radu Popescu. Ediţie îngrijită de Mihail Gregorian. Studiu introductiv de Eugen Stănescu. Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1961.

DA = Dicţionarul limbii române. Sub conducerea lui Sextil Puşcariu. Tomul I. Partea II: C. Bucureşti, Tipografia Ziarului „Universul”, 1940.

DELR = Dicționarul etimologic al limbii române, vol. II, C, Partea a II‑a (clac‑cyborg), București, Editura Academiei Române, 2018; https://delr.lingv.ro.

DEXI = Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, coordonator ştiinţific Eugenia Dima, autori: Eugenia Dima, Doina Cobeţ, Laura Manea, Elena Dănilă, Gabriela E. Dima, Andrei Dănilă, Luminiţa Botoşineanu, Chişinău, Editura Arc – Editura Gunivas, 2007.

DM = Dicţionarul limbii române moderne, Bucureşti, Editura Academiei, 1958.

DEX² = Dicţionarul explicativ al limbii române. Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Ediţie revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2016.

DNR = Dicţionar neogrec‑român, coordonare şi redactare finală Lia Brad‑Chisacof, autori: Margarita Kondoghiorghi, Eugen Dobroiu, Ştefan Stupca, Antiţa Augustopoulos‑Jucan, Bucureşti, Editura Demiurg, 2000.

Dragomir 2004 = O atestare necunoscută a etnonimului „cuţovlah” în Hronograful den începutul lumii…, în vol. Spaţiul lingvistic şi literar românesc din perspectiva integrării europene, Iaşi, Editura Alfa, p. 117–123.

Dragomir 2007 = Mioara Dragomir, Hronograf den începutul lumii (Ms. 3517). Probleme de filologie, Iaşi, Editura Trinitas.

Dragomir 2017 = Mioara Dragomir, Hronograf den începutul lumii (Ms. 3517). Studiu lexicologic, vol. I, Descrierea lexicului. Raportare la lexicul din traducerile mitropolitului Dosoftei. Raportare la lexicul epocii ; vol. II, Aplicarea conceptului de bază psihologică / spirituală în lingvistică şi filologie. Hronograful este traducerea lui Nicolae Milescu Spătarul, Iaşi, Editura Doxologia.

Dragomir 2024 = Hronograf den începutul lumii. O samă de învăţături (ms. 3517 BAR), traducere atribuită lui Nicolae Milescu Spătarul, vol. I, Notă asupra ediţiei. Studii. Glosar; vol. II, Glava 6 – Împărăţiia altui Artaxerxu, Mână lungă. Glava 63, Textul transcris. Note și comentarii. Facsimile (f. 1^r – f. 125^v); vol. III, Începătură împăraţiilor elineşti. Glava 64 – Împărăţiia lui Arcadie, feciorul lui Theodosie. Glava 132, Textul transcris. Note și comentarii. Facsimile (f. 126^r – 243^v); vol. IV, Împărăţiia lui Theodósie cel micu. Glava 133 – Împărățâia lui Ioan Țâmischi și cu ficiorii Theofanii. Glava 178, Textul transcris. Note și comentarii. Facsimile (f. 243^v – 439^r); vol. V, Împărățâia lui Vasâlie ş-a lui Costantin, ficiorii lui Roman, de al doilea rrându. Glava 179 – pentru priětenii, învățătură, Textul transcris. Note și comentarii. Facsimile (f. 439^v – f. 608^v), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană.

FIZIOLOGUL = Fiziologul, Studiul lingvistic de V. Guruianu în Bucureşti, Editura Minerva, 1997.

GHIOVANIS = Giobavnh” Crivsto”, Nevo lexikov qhsaurov” ovlh” th” ellhnikhv” glwvssa”, Aqhvna” Pagkovsmio” ekdotikov” organismov”, f.a.

K = Mattheos Kigalas, Neva suvnoyi” diaforw’n iJstoriw’n ajrcomevnh ajpov ktivsew” kovsmou…, tipărit în anul 1650, la Veneţia.

Manea 2006 = Laura Manea, Dosoftei, Viaţa şi petreacerea svinţilor. Studiu lingvistic, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

MDA = Micul dicţionar academic, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, vol. I, A-C, 2001.

MIHĂESCU 2005 = Doru Mihăescu, Contribuții etimologice și lexicale, București, Editura Academiei, Române.

MLD, I, GEN. (serie veche) = Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688, seria veche, Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza” Albert‑Ludwigs‑Universität‑Freiburg, vol. I, Genesis, 1995.

NDU = Noul dicţionar universal al limbii române, de Ioan Oprea, Carmen‑Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2006.

SCRIBAN = August Scriban, Dicţionaru limbii româneşti (Etimologii, înţelesuri, exemple, citaţiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Ediţiunea întâia, Iaşi, Institutu de Arte Grafice „Presa Bună”, 1939.

SUCIU, D. = Emil Suciu, Influenţa turcă asupra limbii române, vol. II, Dicţionarul cuvintelor româneşti de origine turcă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2010.

TDRG³ = H. Tiktin, Rumänisch – deutsches Wörterbuch, Cluj-Napoca, Editura Clusium, vol. I, 2000.

LEXICAL CONTRIBUTIONS TO THE ROMANIAN LANGUAGE DICTIONARY AND THE ROMANIAN ETYMOLOGICAL DICTIONARY EDITED UNDER THE AEGIS OF ROMANIAN ACADEMY – MS 3517: NICOLAE MILESCU SPĂTARUL, CHRONICLE FROM THE BEGINNING OF THE WORLD. A COLLECTION OF TEACHINGS (CA 1658-1661)

(LETTER C, clíric – cuvântătór)

ABSTRACT

We are continuing our previous presentation related to the analysis of ms. 3517, Chronograph from the Beginning of the World (f. 1^r–f. 592^r) and Sundry Teachings (f. 592^v–f. 608^v). From one point of view or another, these manuscripts are relevant to the Romanian Academy’s dictionaries, namely The Dictionary of the Romanian Language, Old Series (DA) and The Etymological Dictionary of the Romanian Language (DELR). We have dated these translations between 1658 and 1661. In our hypothesis, the aforementioned manuscripts were translated by Nicolae Milescu Spătarul, a learned nobleman from Moldavia.

This analysis of words starting with the letter C adds 124 new terms. Some of these words are rare attestations, others are first attestations compared to those presented in the DA, while some of the words we present here have no attestations from the old period in the DA. Furthermore, the present series includes variant meanings not recorded in the DA.

Among the words we have presented there are some polysemantic words or entire word families, which, once again, show the lexical richness of the Chronograph from the Beginning of the World and the Sundry Teachings text. Moreover, the two texts contain more or less-known contextual borrowings.

Keywords: old period, old manuscript, rare lexeme, new meaning, lexical variant, lexicographic scheme, XVII^th century attestations, The Romanian Language Dictionary (DLR), The Etymological Dictionary of Romanian Language (DELR).

* Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași, România (mioaradragomir_2006@yahoo.com).

[1] Am început această serie în anul 2018 și am publicat-o sub formă de articole în Actele Colocviului internațional „Lexicografia academică românească. Provocările informatizării” (2020–2023) și sub formă de studiu în mai multe părți în „Anuar de lingvistică și istorie literară” (2019–2023).

[2] Am publicat, foarte recent, ediția critică a acestui manuscris (Dragomir 2024).

[3] Pentru siglele menționate din DA, DLR și DELR, vezi Bibliografia dicționarelor respective.

[4] În CRON. ANON. 268 apare în pasajul: „Aşa va avea coneţ şi războiul acesta”.

[5] Vezi şi MIHĂESCU 2005: 129, care presupune, fără a face proba, că este un împrumut din original și, de aceea, are în vedere o altă etimologie „fie ngr. κονία «praf; nisip; cenuşă», «leşie», «var», fie o sintagmă incluzând acest termen”. Cuvântul se întâlneşte fără nici un dubiu în cronograful lui Kigalas, cu forma kwvneion, şi are chiar sensul „otravă”, prin care îl glosează traducătorul.

[6] Vezi şi MIHĂESCU 2005: 137–138.

[7] Vezi Dragomir 2017 (I): 114–115.

[8] Deși este un sens mai des întâlnit, am păstrat exemplificarea pentru a reprezenta polisemantismul cuvântul în acest manuscris; oricum, și această atestare complinește cele zece atestări pe secol, pe care ar trebui să le prezinte redactorul.

[9] Vezi V. Arvinte, Studiul lingvistic din MLD, I, GEN., p. 92. În note se indică o însemnare în care sinonimul cuvântului este temniță, același ca în B 1688, iar în ms. 45 corespondentul este tărie (41.14).

[10] În fotocopie este legat greşit, după f. 606^v, iar aceasta este numerotată f. 606 (adică recto).

[11] Vezi Studiul lingvistic realizat de V. Guruianu în Fiziologul, Bucureşti, Editura Minerva, 1997, p. 149.

[12] În CANTEMIR, HR. cuvântul apare în mai multe locuri. Pentru contextele din scrierea lui Cantemir și cea a stolnicului Cantacuzino, vezi Dragomir (2004).